URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 Mai 2014, 16:15

Fostul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, acuză condiţiile în care învaţă elevii români din Salonta

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Aflată în vizită în Bihor, fostul ministru PSD al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, totodată candidat la alegerile europarlamentare, l-a criticat marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PSD Bihor, pe primarul Salontei, Tőrők László, pentru condiţiile "inacceptabile" în care învaţă elevii români ai Colegiului Theodor Neş din oraş.

Andronescu a tras aceste concluzii după o vizită la două şcoli din Salonta, Grupul Şcolar Agricol şi Colegiul Naţional Theodor Neş. "Deşi este un monument de arhitectură, este într-o stare inacceptabilă. Am discutat cu primarul acest lucru extrem de nemulţumitor. Au depus un proiect pe fondurile norvegiene, să vedem în ce măsură reuşesc aici sau nu, să-i sprijinim apoi să realizeze un proiect pe Programul Operaţional Regional, ca într-o urgenţă să treacă la reabilitarea acestei clădiri, extrem de frumoasă din punct de vedere arhitectural, dar într-o stare de degradare inacceptabilă pentru anul în care ne aflăm", a declarat Ecaterina Andronescu.

Fostul ministru al Educaţiei a aruncat săgeţi spre primarul Tőrők László, spunând că acesta ar fi trebuit "să abordeze ca un primar echidistant comunitatea maghiară şi cea română". Asta pentru că, a spus Andronescu, şcoala în care învaţă elevii maghiari are condiţii net superioare. Potrivit PSD-istei, în timp ce clădirea şcolii maghiare este renovată, la şcoala românească s-a schimbat în ultimii ani doar acoperişul, iar pereţii sunt inundaţi de igrasie. Mai mult, într-o altă aripă a şcolii maghiare învaţă şi parte din elevii Colegiului Neş, şi şi această parte de clădire este nerenovată.

Întrebată de BIHOREANUL dacă îl acuză pe Tőrők că intenţionat n-a investit în şcoala românească, Andronescu s-a ferit să fie tranşantă. "Poate că a fost o întâmplare, dar cred că elevii români merită la fel de multe ca elevii maghiari", a spus fostul ministru.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
12 Comentarii
unde ati fost pana acum
ii dau dreptate d nei ,scoala arata asa de......dar unde ne au fost alesii pana acum de ce coboara din jilturi numai in prag de alegeri iar 4 ani nu I mai vedem ,nu vin in satele si orasele noastre iar primarii fac dupa capul lor
Postat 15 Mai 2014, 09:54 de paula
hopks
Viitorul va aduce acestei scoli PERSONALITATE....NU UMILINTA..... A FOST DESTUL...............!
Postat 14 Mai 2014, 22:55 de bean
abramburica
Pana in 2011 cladirile erau in administrarea Ministerului Educatiei, iar Abramburica a fost ministru invatamantului cativa ani buni... Culmea! A observat conditiile din scoli numai in campanie electorala. Si la plecarea din Bihor a uitat cu siguranta problemele noasre. Era sa uit! A facut un lucru bun pentru Salonta desfintand scolile de meserii de la Agricol.
Postat 14 Mai 2014, 19:39 de alt amarat
Raspuns
Deşi m-am străduit din răsputeri să tac, uite că nu pot! Dragi salontani, doamna ministru a vorbit circa 30 de secunde cu domnul primar, timp în care a spus din zbor că nu sunt prea bune condiţiile în care învaţă copiii români. Nici măcar nu a aşteptat răspuns din partea edilului. Nici vorbă nu i-a cerut acestuia o întrevedere de juma de oră, rezonabilă pentru a discuta cum stă treaba cu fondurile norvegiene. Despre proiectul depus încă din aprilie 2014 de Primăria Salonta, în parteneriat cu echipa managerială a colegiului, şi despre intenţia noastră de a muta proiectul pe fonduri europene, a aflat domnia sa, Andronescu, de la noi, în cele 10 minute cât a stat în şcoală. Întrebarea mea este: câte vizite a făcut doamna în mandatul de ministru al Educaţiei, în Bihor? Unde a fost când s-au separat şcolile pe criterii etnice? Unde au fost reprezentanţii domniei sale, din 2004 încoace? Atunci ne-a vizitat domnul Athanasiu, în acelaşi stil: a venit, a văzut şi a plecat!!!! Prin urmare, vrem fapte, nu vorbe, şi alea culese în zbor într-o vizită fulger, chipurile în interesul învăţământului! Nici nu am fi crezut noi, oameni de bună credinţă, că ar fi putut veni în calitate de candidat la europarlamentare 2014......Doamne fereşte!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Postat 14 Mai 2014, 16:30 de Cetatean
ne meritam soarta
Ma mir ca madam Androneasca a venit la Salonta, acolo unde a facut cel mai mare RAU, a distrus invatamantul profesional cand a fost ministra invatamantului, a distrus Liceu Agricol Salonta, o scoala de renume, iar acum vine la cersit de voturi, asa sunt politicienii cand nu mai fac fata profesiei se ascund in politica!
Postat 14 Mai 2014, 09:11 de un amarat de salonta
tare si invatamantul asta
invatamant salontan k si invatamant dar sa vedeti ce manevre de sute de mii de euro se invarte in primarie pe partea terenurilor agricolo vai steaua voastra,,,,,daca vrei sa intalati un petic de pamant nu spun cat trebuie asteptat si spaga data si pana la urma te afli ca ai petecul configurat la dracu in frontiera pe undeva ....romania balega nu cacat
Postat 13 Mai 2014, 22:38 de buz andrei
suntem prea creduli
Bravo Rambo,dar nu se gudura,SE UMILESC .......
Postat 13 Mai 2014, 21:42 de salontanul
Cam asta-i adevarul!
Aceasta situatie nu are legatura cu numarul de consilieri romani, putea fi unu si bun....care sa deschida gura si sa apeleze institutiile statului ierarhic superioare primarului, in cazul sesizarii unor abuzuri! Referitor la majoritatea din CL | Salonta, ar fi nevoie de 9 consilieri pt majoritate, Salonta are dreptul la 17 consilieri conform legii 215/2001. IMPORTANT ar fi ca ALESII LOCALI SA NU AIBA FIRME, sa nu se gudure la picioarele primarului pentru atribuirea unor lucrari pe care sa le execute ca sa TACA DIN GURA IN FATA LUI, lasand romanii in voia lui DUMNEZEU...ASTA E DUREREA!
Postat 13 Mai 2014, 20:47 de Rambo
SA VA FIE RUSINE
A trebuit sa vina cineva sa vada mizeria in care cresc copii nostri,FARA AFI AJUTATI DE NIMENI,DISTINSII NOSTRI ALESI LOCALI SI JUDETETI FIIND INTERESSATI NUMAI DE VOTURI UITA SA FIE ROMANI,AU AJUNS UMILI IN FATA UNUI TURC....SA VA FIE RUSINE!!!!
Postat 13 Mai 2014, 20:05 de salontanul
SA VA FIE RUSINE
A trebuit sa vina cineva sa vada mizeria in care cresc copii nostri,FARA AFI AJUTATI DE NIMENI,DISTINSII NOSTRI ALESI LOCALI SI JUDETETI FIIND INTERESSATI NUMAI DE VOTURI UITA SA FIE ROMANI,AU AJUNS UMILI IN FATA UNUI TURC....SA VA FIE RUSINE!!!!
Postat 13 Mai 2014, 20:04 de salontanul
multi viteji
In urma cu doi ani unii au incercat ca romanii din Salonta sa voteze o singura lista de consilieri,cea a candidatilor romani din Salonta,din pacate chiar presedintele PSD a fost cel care a bagat ''bete in roate''.Poate acum,daca acest lucru s-ar fi realizat,in consiliul local ar fi fost nu 4 romani ci poate 7,astfel ca ungurii nu ar fi avut majoritatea absoluta si romanii nu s-ar simti discriminati in propria lor tara!
Postat 13 Mai 2014, 19:54 de salontan
SA VA FIE RUSINE
DA,BINE CA VEDE CINEVA CA PE DISTINSII NOSTRI ALESI LOCALI SI JUDETENI II DOARE IN BASCA,NU SUNTEM BUNI NUMAI SA LE FACEM VOTURI ,NU AU UN PIC DE DEMNITATE,OARE-S ROMANI?
Postat 13 Mai 2014, 19:30 de salontanul
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON