URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 14 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Minerii au protestat la Oradea, pe motiv că pensiile lor au fost reduse drastic odată cu noua lege, care pune pe prim plan criteriul contributivității. Ei au mai puțini ani lucrați, pentru că aveau grupa de muncă zero și ieșeau mult mai devreme la pensie. Așa se face că, după noul algoritm, ortacii pierd bani mulți la pensie...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, așa cum arătam săptămâna trecută, accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, în prealabil trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
17 Septembrie 2024, 18:38

Focare de gastroenterocolită la două grădinițe din Oradea și o creșă din Sântandrei: aproape 50 de copii bolnavi

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Direcția de Sănătate Publică Bihor a depistat trei focare de gastroenterocolită în tot atâtea unități de învățământ din județ, a anunțat instituția marți, printr-un comunicat de presă.

BIHOREANUL a aflat că este vorba de grădinițele 30 și Szent Laszlo din Oradea, respectiv de creșa din Sântandrei, iar în total s-au îmbolnăvit 48 de copii.

Infecție extrem de contagioasă

Potrivit dr. Daniela Rahotă, șefa DSP Bihor, micuții au acuzat grețuri, vărsături, scaune diareice, iar unii dintre ei și febră, astfel că inițial medicii au suspectat o toxiinfecție alimentară. Analizele efectuate la cererea DSP într-un laborator privat din Oradea, care avea kitul necesar pentru depistarea norovirusului, o boală infecto-contagioasă virală, s-a confirmat că micuții suferă de fapt de această afecțiune.

În prezent, toți cei 48 de copii sunt sub tratament și într-o stare bună.

„Infecția cu norovirus este o boală infecto-contagioasă virală, extrem de contagioasă care provoacă gastroenterită acută”, a transmis DSP Bihor.

Norovirusul sau „Virusul Norwalk” afectează atât copiii, cât și adulții, iar persoanele imunodeprimate, bolnavii cronici și persoanele vârstnice reprezintă categorii cu risc ridicat de manifestări severe.

Transmiterea lui este foarte facilă, prin contaminare fecal-orală, prin contact direct sau prin transmitere indirectă, adică consum de alimente sau apă infestate, ori contact cu suprafețe contaminate. Drept urmare, virusul se transmite ușor în colectivități sau aglomerări urbane.

În unitățile de învățământ în care s-au depistat focarele nu s-a impus suspendarea cursurilor, măsurile cerute de medici fiind doar de o mai bună curățenie și dezinfecție a spațiilor și obiectelor folosite.

Cum se manifestă boala

Perioada de incubație, adică de la contactul cu virusul și până la apariția simptomelor, este relativ scurtă, de la câteva ore până la 12-48 ore, cu o medie de 33 ore, a mai transmis DSP.

Clinic, boala se caracterizează prin debut brusc cu greață, vărsături repetate, cu risc de deshidratare rapidă, diaree apoasă și abundentă, dureri abdominale difuze sau crampe, febră ușoară până la moderată, de obicei nu depășește decât excepțional 38 - 39°C, oboseală, lipsa poftei de mâncare, somnolență – pe fondul deshidratării și epuizării și alte simptome asociate, inconstant raportate, precum amețeli, dureri de cap, dureri musculare sau articulare. Aproximativ o treime dintre infecții (5-30%) sunt asimptomatice.

„Infecția cu norovirus este de obicei de scurtă durată, cu simptome care apar brusc și de cele mai multe ori dispar de la sine în 1-3 zile, afecțiunea fiind autolimitată fără a necesita tratament medical specific, cu excepția menținerii unei hidratări adecvate și eventual a terapiei simptomatice”, au mai transmis specialiștii DSP Bihor.

În cazul copiilor mici sau în situația în care simptomele persistă mai mult de câteva zile, cu febră înaltă sau semne de deshidratare severă (urinarea redusă, buze uscate, somnolență accentuată, pliu abdominal lent), este necesară prezentarea la medic pentru evaluare și tratament adecvat.

Prezentarea la medic este de asemenea recomandată și în situația apariției de cazuri trenante cu manifestări severe la adulții din grupele la risc.

„Infecția cu norovirus este foarte contagioasă, o cantitate mică de virus putând duce la infecție. De aceea, este important să se ia măsuri riguroase de igienă personală și să se evite contactul cu persoanele infectate pentru a preveni răspândirea infecției”, a mai spus DSP.

Sfaturi pentru prevenirea infecțiilor

Pentru prevenirea îmbolnăvirilor, în școli și grădinițe trebuie făcut triajul epidemiologic și trebuie respectată igiena corectă a mâinilor. Medicii le recomandă angajaților din unitățile de învățământ să supravegheze copiii de vârstă școlară, astfel încât aceștia să se spele pe mâini corect.

De asemenea, spațiile folosite trebuie aerisite, dezinfectate corect și curățate intensiv.

DSP Bihor mai recomandă curățarea zilnică a toaletelor și suprafețelor utilizate frecvent, utilizarea de lavete, bureți de curățare și mopuri separate pentru fiecare zonă, aruncarea zilnică a gunoiului. „În situația în care este necesară curățarea lichidului de vărsătură este recomandată utilizarea de mănuși și a măștii faciale de protecție pentru a preveni infectarea prin intermediul aerosolilor eliberați în timpul vărsăturii”, mai transmit medicii.

Bineînțeles, cazurile simptomatice trebuie izolate și îndrumate către medicii de familie.

În situația în care într-o colectivitate apar trei cazuri, acestea vor fi tratat ca un focar de infecție, iar DSP Bihor trebuie să intervină pentru a evita extinderea.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5471 RON
  • 1 EUR = 4.9752 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON