URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
09 Iulie 2021, 14:11

Fete de 10: Încă două eleve din Bihor au obţinut media maximă la Bac, după contestaţii. Nici una nu a luat meditaţii vreodată!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După soluţionarea contestaţiilor, numărul zeciştilor de la examenul de Bacalaureat a urcat în Bihor de la cinci la şapte.

Mihaela Mihalache (foto stânga), absolventă a Colegiului Naţional „Avram Iancu” din Ştei, şi Alexandra Ciurba (foto dreapta), de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Oradea, au luat note maxime după ce au depus contestaţii.

Cele două fete au multe în comun: amândouă au fost şefe de promoţie, au obţinut performanţa fără să meargă la meditaţii şi acum vor să devină cadre didactice.

„Meritul profesorilor”

Luni, când s-au afişat notele de la Bac, Mihaela Mihalache a fost puţin dezamăgită: ştia că a rezolvat subiectele de la Istorie, dar totuşi a luat 9,90, atât de aproape de nota maximă pe care o obţinuse la limba română şi la psihologie. A depus contestaţie, iar vineri aşteptările i-au fost îndeplinite: media ei este 10.

Şefă de promoţie la Colegiul Naţional „Avram Iancu” din Ştei, după ce a absolvit atât liceul, cât şi gimnaziul cu 10, Mihaela spune că s-a pregătit intens pentru Bacalaureat. „În fiecare zi m-am pregătit câte o oră, la o materie, apoi mi-am lăsat timp ca să memorez ce am învăţat”, a declarat tânăra pentru BIHOREANUL.

Susţine însă că fără sprijinul profesorilor nu ar fi reuşit performanţa. „Norocul meu au fost profesorii. Fără străduinţa şi ambiţia lor de a lucra cu noi nu aş fi reuşit. Nu am luat niciodată meditaţii, iar profesorii de clasă au insistat şi în vacanţe şi în weekenduri să facă pregătire cu noi”, a spus absolventa.

Mihaela se va înscrie la specializarea Psihologie - Sociologie de la Universitatea din Timişoara şi îşi doreşte să devină la rându-i cadru didactic, mai precis învăţătoare.  

„Au fost momente când a fost foarte greu”

Şi Alexandrei Ciurba i s-a făcut dreptate după contestaţii şi, în loc de 9,6 la română, cât avea iniţial, acum are 10, iar media ei e maximă, pentru că tot atât luase la istorie şi la logică.

„Cumva, în interiorul meu, am simţit că merit mai mult la limba română, de aceea am făcut contestaţie şi mă bucur”, a spus Alexandra, vineri, pentru BIHOREANUL. Tânăra a absolvit 12 clase cu media maximă şi a fost şefa acestei promoţii, la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”.

„Au fost momente când a fost foarte greu, dar mă bucur că am reuşit să ajung aici. Am avut la clasă profesori care s-au dedicat materiei, nu doar cei de la disciplinele de Bacalaureat, ci şi alţii”, a mai spus Alexandra.

Tocmai pentru că a înţeles bine la clasă noţiunile, nu a simţit că are nevoie de pregătire în particular, aşa că nici ea nu a luat niciodată meditaţii.

Acum, tânăra vrea să devină studentă la Cluj, la Facultatea de Litere, dar are de gând să devină tot cadru didactic, fie profesoară, fie educatoare.

Pe lângă cele două zeciste, în această sesiune au obţinut aceeaşi performanţă Raluca Ban şi Adelina Balint, absolvente ale Colegiului „Mihai Eminescu”, Andreea Filimon şi Maria Bodiu, absolvente ale Colegiului Naţional „Onisifor Ghibu”, şi Alexandru Ghenţ, absolvent al Liceului Teologic Baptist „Emanuel”.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
KP
Tu ai luat meditatii si degeaba, tot prost ai ramas
Postat 09 Iulie 2021, 18:38 de Sandu2100
Păcat că nu au luat vreodată meditații.
Ar fi luat peste nota 10, dacă ar fi fost meditate de managerul proiectului "România Educată".
Postat 09 Iulie 2021, 17:37 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON