URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Aprilie 2011, 12:45

Femeia cu răni până la os, prezentată de Cseke ca un exemplu de neglijenţă, plimbată cu ambulanţa de la Constanţa la Vaslui şi retur

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pacienta cu escare profunde pe corp, internată în Centrul de Sănătate Băneasa (Constanţa), care a ajuns cu ambulanţa la Spitalul de Psihiatrie Murgeni (Vaslui), nu a rămas internată în unitatea medicală vasluiană, ci a fost trimisă înapoi în Constanţa, potrivit managerului spitalului din Murgeni, Lilica Oţel.

Managerul Spitalului de Psihiatrie Murgeni, Lilica Oţel, a spus că pacienta de 67 ani arăta dezolant în momentul în care a ajuns la unitatea medicală. "Când a fost adusă la noi de la Băneasa, pacienta cu escare arăta dezolant. Era toată o rană, din cap şi până-n picioare, exact pe partea pe care a stat în pat şi s-a creat presiune. Acest lucru demonstrează că femeia nu a fost ridicată, nu a fost mobilizată şi nu i s-a făcut toaleta corespunzătoare pentru un pacient. Deci este clar că a fost neglijată cât a stat internată în spital", a declarat, joi, managerul Spitalului de Psihiatrie Murgeni, potrivit agenţiei Mediafax.

Conducerea Spitalului Murgeni a decis să o trimită înapoi, în judeţul Constanţa, cu aceeaşi ambulanţă cu care fusese transferată. "Acest pacient nu trebuia internat în spitalul din Băneasa. Femeia a suferit un accident vascular, deci era o problemă de neurologie. Ne-au trimis-o nouă, la Murgeni, deşi nu făcea obiectul activităţii noastre, a unui spital de psihiatrie cu pacienţi agresivi. De fapt, era vorba de un caz social pentru că femeia nu are decât un fiu care nu avea posibilităţi financiare să o întreţină. Asta nu înseamnă că trebuia ţinută în acel spital şi, în plus, să fie neglijată. În urma triajului fãcut în spital, am decis că pacienta nu poate rămâne la noi, astfel că am trimis-o înapoi la Constanţa cu aceeaşi ambulanţă cu care fusese adusă", a mai spus Lilica Oţel.

Potrivit sursei citate, şi ceilalţi 18 pacienţi transferaţi de la Băneasa la Spitalul de Psihiatrie Murgeni erau neîngrijiţi în momentul în care au fost preluaţi de unitatea spitalicească vasluiană.

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a prezentat, miercuri, imagini cu respectiva pacientă din Centrul de Sănătate Băneasa, care avusese un accident vascular cerebral şi care prezenta escare profunde, până la os. Cseke a declarat că femeia era internată de 32 de luni în unitatea sanitară, iar răni de o asemenea gravitate puteau fi făcute în patru - şase luni de imobilizare. "Vreau să vă arăt imagini pentru a vă arăta şi demonstra cum erau trataţi pacienţii în spitale. Şase luni a fost imobilizată fără să-i pese cuiva. Ca bolnav cronic, trebuia internată 50 de zile. Nu doar că au ţinut-o degeaba, dar au îmbolnăvit-o şi de altceva", a declarat ministrul Cseke Attila.

"Femeia respectivă suferise un accident vascular cerebral şi era imobilizată la pat. În cazul bolnavilor aflaţi în această situaţie este nevoie ca ei să fie mişcaţi din oră în oră, dar acest lucru nu s-a întâmplat în acest caz. Din acest motiv a făcut acele escare", a afirmat şi Constantin Dina, directorul DSP Constanţa.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
"Cosasii" de la guvernare. Ep. Attila (II)
1. Întrebări pertinente: Dacă am fi avut un Preşedinte al României, în persoana dlui Geană şi un Prim ministru, în persoana dlui Klaus Johannes, am fi avut: a) atâtea drame prin spitale? b) cazuri sociale şi malpraxis-uri medicale? c) atâţia miniştri competenti ca ...Attila Cseke? 2. Doamne, ocroteşte-i pe ADEVĂRAŢII cetăţeni români!
Postat 14 Aprilie 2011, 22:33 de Anonymus
"Cosașii" de la guvernare. Ep. Attila (I)
I. "...Şase luni a fost imobilizată fără să-i pese cuiva. Ca bolnav cronic, trebuia internată 50 de zile. Nu doar că au ţinut-o degeaba, dar au îmbolnăvit-o şi de altceva", a declarat ministrul Cseke Attila. 1. Ce au păzit ”numiţii politic” de la DSP Constanţa? 2. În 180 de zile, asemenea aspecte grave cum de nu au ajuns la cunoştiinţa: a) ministrului ATTILA Cseke? b) Președintelui României? În asemenea cazuri, Sistemul ”Ochiul şi timpanul fin” nu funcţionează în interesul naţional, conform legii? 3. Dacă printre victimele reformelor lui Attila Cseke, s-ar fi numărat şi vreo rudă apropriată, cum ai fi procedat tov. ”Bocuţ de la Securitate”? 4. Pentru tata lui ”Bocuţ de la Securitate”: Dacă sunteți român ”pur sânge”, de Sfintele Paști (ortodoxe), ciocăniți-l (BINE) românește la cap, pe Emil! II. Doamne, ocroteşte-i pe ADEVĂRAŢII cetăţeni români!
Postat 14 Aprilie 2011, 22:21 de Anonymus
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON