URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 09 AUGUST 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Am o mare admiraţie pentru cei care nu cred în Covid, care nu dau doi bani pe regulile stabilite de Guvern şi care au reuşit să afle, prin propriile mijloace, că Uniunea Europeană ne dă bani grei, chipurile,  pentru fiecare mort care ar fi decedat din cauza coronavirusului...
Zic şi eu
Adrian Cris
Am ajuns de unde am plecat, dar cu un preţ mare: resurse materiale şi umane irosite, doar pentru că nu vrem să purtăm o mască, să nu ne îmbulzim unii în alţii şi să ne spălăm pe mâini.
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Sunt curios să văd cum o mai scoate la capăt Primăria Oradea de data asta. A vrut să găsească o soluţie pentru acoperişul parcării de pe Strada Independenţei şi, pentru a nu fi acuzată de totalitarism, a organizat concurs. A făcut un regulament (contestat de Ordinul Arhitecţilor din România), a adunat un juriu, a stabilit un termen limită şi tot ce i-a mai rămas de făcut a fost să numere punctele primite pe fiecare proiect, să facă un clasament şi să declare un câştigător. Acum mai trebuie doar să scoată castanele fierbinţi din foc cu propriile mâini.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Care este prima măsură care ar trebui luată de urgență de autorități pentru limitarea creșterii răspândirii infecțiilor cu coronavirus?







De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam săptămâna trecută, Legea nr. 136/2020, cunoscută popular ca legea carantinei şi izolării la domiciliu, adoptată în urma unei decizii din 25 iunie 2020 a Curţii Constituţionale, prevede că izolarea unei persoane fără acordul acesteia se poate dispune doar pentru 48 de ore, într-o unitate sanitară sau, după caz, într-o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare, atunci când medicul constată riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Consumul de apă poate avea o influenţă nefavorabilă asupra organismului atunci când apa conţine agenţii patogeni ai bolilor infecţioase, când are o compoziţie deosebită de cea a apei potabile şi când apa are gust sau miros ce o fac improprie consumului. Aceste modificări ale normelor de potabilitate pot fi determinate cel mai des de caracteristicile solului străbătut de către ape şi impurificării cu ape uzate fecaloid-menajere sau industriale.
14 Decembrie 2009, 09:17

Fata lu' tata, neastâmpărata

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Supărare mare în ograda chestorului Gheorghe Chereji, fostul comandant al Poliţiei bihorene şi al Biroului Antidrog, mai nou şef la Direcţia de Informaţii şi Protecţie Internă Satu Mare. Zilele trecute, fiică-sa a făcut-o din nou lată. Mai bine zis turtită.

Umblă vorba că, niţel mai neatentă la volan, fata chestorului ar fi provocat un mic accident şi, speriată că va rămâne fără permis taman de sărbători, a făcut ce ştie ea mai bine: a scos numele tăticului la înaintare ca să obţină o împăcare. Ulterior, însă, zic sursele lui Bihorel, când să le dea oamenilor despăgubirile, Mihaela s-a făcut nevăzută, ba şi-a închis şi telefonul, să nu care cumva să fie deranjată.

Juna nici măcar nu e la prima escapadă rutieră: în urmă cu doi ani, a fost prinsă afumată la volan. La fel ca acum, a avut grijă să-i precizeze agentului rutier că-i fata lu' tata, fapt care însă nu l-a impresionat pe subofiţer, care a lăsat-o şi fără banii de amendă şi cu permisul luat. Nu l-o fi avut la inimă pe şefu'...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.0751 RON
  • 1 EUR = 4.8359 RON
  • 1 HUF = 0.014 RON