URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
02 Iunie 2014, 12:15

Exportatorul de prestigiu: Un cercetător al Universităţii din Oradea, printre fizicienii consacraţi ai lumii

Exportatorul de prestigiu: Un cercetător al Universităţii din Oradea, printre fizicienii consacraţi ai lumii TOT ACASĂ E MAI BINE! Deşi a lucrat în cercetare peste Ocean şi în Europa, Paşcu Moca (foto) s-a întors mereu acasă. "Dincolo" ar fi avut mai multe fonduri la dispoziţie şi un salariu mai bun, dar orădeanul se mulţumeşte cu leafa modestă şi îşi caută pe cont propriu bani pentru experimente şi calcule. "Important e că fac ce-mi place şi unde îmi place", spune fizicianul
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Specializat în cercetare de aproape două decenii, fizicianul orădean Cătălin Paşcu Moca are numeroase uşi deschise în străinătate. Colaborator al unor universităţi din SUA, Franţa şi Ungaria, a ales totuşi să rămână acasă, chiar dacă aici a trebuit mereu să-şi caute singur finanţarea necesară.

Nu se plânge, ci se străduie să fie mereu mai bun. Aşa a reuşit să publice, alături de alţi cercetători străini, un articol în prestigioasa revistă academică Nature Physics, din ai cărei autori sunt selectaţi laureaţii Nobel. Ocazie cu care a dus în lume şi numele Universităţii din Oradea...

Iarba verde de acasă

La 41 de ani, Paşcu Moca are un CV impresionant. După ce a absolvit în 1995 Facultatea de Fizică a Universităţii clujene Babeş-Bolyai, s-a angajat profesor şi cercetător la Universitatea din Oradea. Între timp, şi-a luat doctoratul - tot la Cluj - şi s-a perfecţionat în SUA, la Laboratorul Naţional Argonne (Illinois), Universitatea Clemson (Carolina de Sud) şi Universitatea Notre Dame (Indiana), specialităţile sale fiind fizica materiei condensate şi fizica sistemelor de dimensiuni mezoscopice. După fiecare stagiu, Paşcu s-a întors acasă, şi tot Oradea a ales-o chiar şi când i s-a oferit un post de profesor la UBB, în Cluj. "Aici e acasă", motivează el cu simplitate.

În 2003 a făcut un studiu post-doctoral la Universitatea Tehnică din Budapesta, care a însemnat începutul unei colaborări serioase cu corespondentul Academiei din Ungaria Gergely Zaránd, iar din 2006 este cercetător asociat şi al acestei universităţi. Tot fără să renunţe la traiul în Oradea.

Colaborare transcontinentală

Graţie colaborărilor cu oameni de ştiinţă din lumea întreagă, în urmă cu doi ani Paşcu a ajuns să lucreze la proiectul care i-a adus, recent, o faimă la nivel mondial. Un grup de cercetători americani de la Stanford au făcut un experiment de fizică, au obţinut rezultatele, dar nu le-au înţeles, aşa că au apelat la europeni. Printre ei, şi orădeanul nostru.

Cercetarea vizează efectul Kondo şi este greu de priceput de neofiţi. "Am măsurat conductanţa unui sistem cu un singur electron cu libertate de mişcare şi de orbitare", încearcă să traducă Paşcu pe înţelesul tuturor. Pentru a putea face calculele necesare, orădeanul şi academicianul budapestan au creat un program de calcul, însă n-au avut la dispoziţie un calculator suficient de performant. Drept urmare, calculele propriu-zise au rulat vreme de un an pe un super-calculator din Polonia, al cercetătorului Ireneusz Weymann.

"Reprezint Oradea!"

Lucrarea rezultată a fost trimisă de cei nouă autori americani şi europeni, inclusiv fizicianul orădean, la revista academică Nature Physics, parte a trustului britanic Nature, care dă tonul în cercetarea ştiinţifică din întreaga lume şi e cea mai citată sursă bibliografică. Aici sunt publicate doar lucrările cu un conţinut nou şi fundamentat, "crema" cercetării ştiinţifice.
Anul acesta, în februarie, lucrarea a fost tipărită, iar Paşcu a completat astfel lista celor doi fizicieni români - ambii de la Institutul de Fizică Atomică din Măgurele - care au mai scris vreodată în Nature Physics. "Au mai scris şi alţi români, dar ca reprezentanţi ai unor universităţi din străinătate", explică Paşcu. Printre aceştia se numără şi un orădean emigrat în Marea Britanie, Sandu Popescu, primul din lume care, în 1997, a reuşit teleportarea unei particule de materie.

Paşcu a ţinut să se prezinte în Nature ca cercetător al Universităţii din Oradea, cum de altfel face peste tot. "La conferinţele internaţionale lumea mă întreabă unde e Oradea şi trebuie să le explic că suntem la 250 de kilometri de Budapesta, ca să înţeleagă", explică omul de ştiinţă. Tot acolo, vede şi cercetători care se simt inferiori doar pentru că sunt români. "Străinii nu sunt mai deştepţi, ci doar au mai multe fonduri şi o comunitate academică mai închegată, în timp ce mulţi cercetători de la noi se axează pe mărunţişuri".

Cercetător "lobby-ist"

Paşcu este determinat să reprezinte România şi Oradea, chiar dacă nu prea primeşte multe în schimb. Prin propriile proiecte de cercetare a dotat Departamentul de Fizică al Universităţii cu aparatură apropiată de cea necesară pentru continuarea cercetărilor şi tot pe cont propriu a ajuns să colaboreze cu un grup de colegi de la Harvard. Şi, chiar dacă lucrează doar cu străini, peste tot pe unde merge îşi laudă colegii orădeni. E adevărat, "pe cei despre care ştiu că merită", precizează el. Scopul? Toţi cercetătorii serioşi să prindă curaj şi să demonstreze că Universitatea orădeană are potenţial.

Paşcu ştie că ar fi avut şanse mai mari dacă rămânea în America ori chiar şi în Ungaria, dar nu îşi regretă deciziile: "Dacă te ţii de treabă, poţi ajunge departe şi de la Oradea". E convins, de asemenea, că generaţia sa poate schimba imaginea României în lumea cercetării, însă cu condiţia ca finanţările să nu scadă continuu, iar oamenii de ştiinţă să nu mai viseze doar la funcţii de conducere şi să nu fie blocaţi în birocraţie.

Articolul din Nature Physics nu-i aduce lui Paşcu niciun beneficiu concret, dar îi asigură vizibilitate în lumea cercetătorilor şi îl confirmă ca un fizician consacrat. Moral, asta îl obligă să ţină standardul ridicat şi să se ocupe doar de cercetări de nivel înalt. Lucru care, lui unul, îi convine...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
admiratie
FELITARI PT TOT SINTEM MINDRI DE TINE UN HIDISEAN DE JOS VERITABIL BRAVO PASCUTU !!
Postat 03 Iunie 2014, 23:16 de radu rogojan
@FELICITARI
Nu are cum ajunge la conducere ca acolo este Trip Simona si acolitii care nu lasa ciolanul si hotiile inpreuna cu rudele ei (Tuleu Marius etc.).
Postat 03 Iunie 2014, 09:42 de a
standford nu standford
asa ca, vreau sa vad corectat, standford si nu standford, ca eminescu nu e tot una cu caragiale.
Postat 02 Iunie 2014, 17:11 de vocea din ureche
@FELICITARI
CLUJUL SI TIMISOARA, (POATE SI ARADUL), SUNT LA ANI LUMINA DE NOI.
Postat 02 Iunie 2014, 14:23 de @FELICITARI
FELICITARI!
FELICITARI. SPER SA AJUNGETI SA CONDUCETI UNIVERSITATEA DIN ORADEA::SA RECUPERAM TERENUL PIERDUT FATA DE VECINI...
Postat 02 Iunie 2014, 13:00 de FELICITARI!
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON