Casa de Cultură a Sindicatelor va găzdui, în perioada 27-29 martie, o nouă ediţie a Expo Mineralia, care cuprinde mai multe cristale deosebite precum şi pietre semipreţioase.
Potrivit organizatorilor, în cadrul expoziţiei, va fi creat un spaţiu de expunere şi familiarizare a vizitatorilor "cu unele dintre cele mai spectaculoase eşantioane de acvamarin". Despre acest cristal "se spune că ar fi un mineral cu proprietăţi care protejează împotriva răului şi aduce noroc în căsnicii".
La Oradea, Mineral Expo va prezenta - pentru a doua oară în România - o colecţie privată de eşantioane de acvamarin care aparţine unui pasionat de cristale din Baia Mare.
În anunţul expoziţiei se mai arată că toate cristele din colecţie sunt aduse din Brazilia, din zone asemănătoare celei în care a fost descoperit cel mai mare Acvamarin în anul 1910, care avea 5 kilograme, 520 de carate şi o transparenţă perfectă.
Totodată, vor fi expuse spre vânzare mai multe pietre semipreţioase şi alte cristale, precum baritica, cuarţ sau rodocrozit. De asemenea, vor putea fi cumpărate şi bijuterii şi obiecte de decor create din cristale.
Expoziţia va fi deschisă între orele 10 şi 18, iar accesul va fi gratuit.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.