URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 13 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
13 Noiembrie 2020, 08:00

Europlast România şi Salubri S.A. au implementat un proiect de tip SMART pentru colectarea separată a deşeurilor pe cinci fracţii (FOTO / VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În oraşul Aleşd şi în localităţile din împrejurimi deşeurile se vor colecta la standarde Europene!

Pentru a atinge ţintele de reciclare impuse de Comisia Europeană ţării noastre, operatorul de salubritate SALUBRI S.A. ALEŞD a iniţiat un amplu proiect de colectare separată a deşeurilor pe cinci fracţii.

În cadrul proiectului "Furnizare pubele colectare selectivă şi sistem RFID", Europlast România a furnizat un număr total de 31.500 pubele dotate cu cip, 360.000 saci menajeri pentru colectare deşeuri din plastic/metal şi hârtie/carton, precum şi 10 cititoare inteligente cu încărcătoare wifi, cu ajutorul cărora întreg sistemul de colectare a deşeurilor se va desfăşura la standarde Europene.

Toate pubelele furnizate de Europlast sunt cipate (prevăzute cu RFID) astfel încat operatorul de salubritate SALUBRI SA va cunoaşte în timp real: posesorul fiecărei pubele; cantitatea de deşeuri colectată şi ridicată de la populaţie. Practic raportările se vor genera automat într-un sistem/soft IT.  De asemenea, fiecare pubelă este prevăzută cu un număr de serie ştanţat în corpul recipientului şi un cod de bare QR. Seria conţine date despre volumul recipientului şi tipul deşeului care se colectează.

"Ne bucurăm că o mică localitate din judeţul nostru se aliniază la standarde europene în ceea ce priveşte colectarea separată a deşeurilor. Doar prin astlfel de proiecte, împreună vom putea atinge ţintele de reciclare impuse de Comisia Europeană, la care ne-am angajat şi pe care ni le-am asumat (ca ţară) în momentul aderarii în UE. Ţin de asemenea să îi mulţumesc domnului Claudiu Teodorof -Director General al Salubri SA, pentru implicarea, seriozitatea şi profesionalismul dovedite pe întreg parcursul implementării acestui proiect" - Marius Gheţe, Director General Europlast Romania.

Europlast Romania face parte dintr-un holding internaţional, fiind parte a concernului Jcoplastic, cu centre de producţie pubele şi containere din plastic în Italia, Austria, Grecia, Spania şi Turcia. Concernul este unul dintre furnizorii de top la nivel mondial în fabricarea produselor din plastic utilizabile în diverse industrii şi sectoare precum: colectarea deşeurilor, agricultură şi industrie, având o tradiţie îndelungată de peste 40 ani şi o cifră de afaceri anuală la nivel de concern de 110 mil. €.

Imaginea judeţului Bihor şi imaginea Aleşdului este imaginea noastră!

De ce să colectam selectiv? Pentru că prin colectare selectivă o parte din deşeu este reciclat! Colectarea selectivă este o parte a procesului de reciclare, prin care materialele reciclabile sunt adunate şi transportate către centre de reciclare. Procesul de reciclare presupune compostarea deşeurilor, colectarea separată şi tratarea deşeurilor pentru reintroducerea lor în circuitul economic. Colectarea selectivă a deşeurilor este o soluţie la îndemâna tuturor. Presupune un efort minim în depozitarea deşeurilor în locuri special amenajate în vederea reciclării. Protejarea mediului ţine de fiecare dintre noi, de la mic la mare. Pentru a influenţa pozitiv calitatea vieţii, alegem să colectam selectiv.

În acest sens s-a creat Asociaţia ADI ECOLECT. Asociaţia vizează dezvoltarea comunităţii judeţului Bihor cu un efect important asupra calităţii vieţii cetăţenilor bihoreni, precum şi asupra mediului înconjurător prin implementarea şi monitorizarea unui sistem integrat de gestionare a deşeurilor în judeţ.

Misiunea asociaţiei o reprezintă contribuţia la creşterea calităţii vieţii bihorenilor prin crearea politicilor publice de selectare, colectare, transport, sortare şi depozitare a deşeurilor, precum şi crearea, implementarea şi monitorizarea sistemului de managemant integrat al deşeurilor, la nivelul judeţului Bihor.

În urma licitaţiei organizate de către ADI ECOLECT s-a încheiat cu firma SC SALUBRI S.A. contractul de delegare prin concesiune a gestiunii unor activităţi componente ale serviciului de salubrizare din judeţul Bihor – Zona 2, pentru următoarele arii administrativ-teritoriale: oraşul Aleşd şi comunele: Auşeu, Aştileu, Brusturi, Borod, Bratca, Bulz, Lugaşu de Jos, Măgeşti, Şinteu, Şuncuiuş, Ţeţchea şi Vadu-Crişului.

Un numar de 15.000 de gospodării vor beneficia de sistemul de colectare SMART a deşeului, gestionat de SALUBRI S.A. ALEŞD

În consecinţă, după organizarea şi finalizarea licitaţiilor privind furnizarea recipienţilor, pubelelor de 23, 40 şi 120 litri aferenţi celor aproximativ 15.000 de gospodarii aflate pe raza zonei 2, a cititoarelor portabile, precum şi în urma achiziţionării aplicaţiei software care gestionează în timp real activitatea de colectare selectivă asigurând trasabilitatea deşeului, Salubri S.A a demarat atât livrarea eurocontainerelor care vor fi în dotarea platformelor de colectare selectivă a UAT-urilor, a pubelelor furnizate de EUROPLAST ROMÂNIA, a compostoarelor cât şi a sacilor albaştri pentru colectarea hârtiei/cartonului şi sacilor galbeni pentru colectarea deşeului plastic/metal.

Odată cu livrarea recipienţilor pentru colectare selectivă s-a demarat şi încheierea noilor contracte individuale pe gospodarii sau pe taxa cu primăriile care au agreat acest sistem de tarifare.

Pentru promovarea acestui sistem şi pentru a eficientiza implementarea acestuia s-au distribuit pliante informative privind modul de colectare selectivă a deşeurilor biodegradabile / PET / hârtie / metal / sticlă / reziduale în mediul urban şi rural. De asemenea s-au distribuit si pliantele de informare cu zilele privind precolectarea selectivă a deşeurilor, categoriile de deşeuri care urmează a fi colectate în fiecare recipient.

(Advertorial)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
"Pentru a atinge ţintele de reciclare impuse de Comisia Europeană ţării noastre ..." !?!
Așadar ... țării noastre, România. La fel ca altor țări ... ale UE. Țării ... nu mie sau ție, ca bun contribuabil și "producător" de deșeuri destinate colectării !?! Atribuțiile cetățenilor se transmit autorităților ... care sunt alese și bine plătite prin taxe și impizite, tocmai pentru a prelua în sarcina lor unele atribuții ale contribuabililor. Așadar, administrațiile publice sunt cele care ar trebui să rezolve problemele, prin operatori licențiați ... nu să transmită atribuții specifice către cetățeni, în sens invers logicii delegării prin vot !?! Primăria și operatorii de salubritate sunt entitățile obligate de UE, să facă selecția deșeurilor, în baza unor reguli și a unui tarif ... nicidecum cetățeanul, să facă în locul acestora ce este în atribuțiile acestor "edili". O stație care preia de la cetățeni deșeuri "la grămadă" și procesează selectiv până la 12-14 fracții (sticlă, metal, plastic, hârtie, detergenți, reziduri alimentare, etc, etc ... costă între 7 milioane și 22 milioane Euro, în funcție de numărul fracțiilor selectate !?! De aceea spun că municipalitatea apără interesele unor operatori, nicidecum a cetățenilor care i-a delegat prin vot, la alegeri, atribuțiile specifice oricărui tip de serviciu public. De aceea spun că municipalitatea este condusă de edili proști "la grămadă" ... ori e rău intenționată față de contribuabilii săi !?! Gunoiul este o afacere tare bănoasă ... una dintre cele mai profitabile în întreaga lume. Iar operatorii privați sunt puși pe mare căpătuială, păcălind "la grămadă" ... edili și clienți contractuali deopotrivă !?!
Postat 13 Noiembrie 2020, 15:52 de CrisDumi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON