Echipele bihorene de fotbal din Liga a III-a au avut o etapă fastă în acest weekend, cu victorii pe linie, deși au avut adversari incomozi. De altfel, atât Luceafărul Oradea, cât și CS Oșorhei au evoluat în compania unor echipe din județul Maramureș, Luceafărul pe teren propriu, în fața celor de la ASF Comuna Recea, iar CS Oșorhei, în deplasare, la Sighetul Marmației, pe terenul echipei locale, CSM, de pe locul al doilea al ierarhiei la zi.
Dacă totuși victoria celor de la Luceafărul Oradea era previzibilă, cei de la CS Oșorhei au produs surpriza etapei a IX-a din Seria a V-a, impunându-se cu scorul de 2-1. Golurile victoriei echipei antrenate de Călin Cheregi au fost marcate de juniorii Sergiu Ban şi Darius Costea.
Chiar dacă poziţiile în clasament confereau echipei din Sighet prima şansă, tradiţia era de partea bihorenilor. CSM Sighet nu a reuşit niciodată să învingă pe CS Oşorhei, iar istoria s-a repetat şi sâmbătă. În minutul 20 Sergiu Ban a luat o acţiune pe cont propriu în banda stângă, a driblat spre interior şi a şutat în colţul lung reuşind deschiderea scorului. Cu două minute înainte de finalul primei reprize gazdele au reuşit să restabilească egalitatea după o centrare în faţa porţii bihorene, Deac a respins in-extremis dar mingea a ajuns la Lemac care a înscris pe urmărire.
În partea secundă s-a jucat pe contre. Gazdele au avut iniţiativa, dar oaspeţii s-au apărat exact şi au contraatacat periculos. La o astfel de fază, Darius Costea a trimis spre poarta goală, dar un fundaş a scos de pe linia porţii, însă în minutul 88, la capătul unui contraatac, acelaşi Darius Costea a ajuns singur cu portarul, l-a driblat şi a marcat apoi golul victoriei grupării din Oşorhei.
„Ştiam că întâlnim o echipa valoroasă, care vizează promovarea, am fost încrezători în şansa noastră având în vedere parcursul din ultimele etape, lucru care mă face bucuros pe cele trei puncte şi îi felicit pe băieţi”, a declarat Călin Cheregi, antrenorul bihorenilor, la finalul partidei.
În meciul de la Sighet, CS Oşorhei a evoluat în formula: Deac – A. Petricău, Şerban Pop, Hering, Cornea – Costea (90 Borşa), Mălaiu, V. Petricău (69 Cuc), Sg. Ban (67 Trip) – Ov. Popa (54 Hosu), Sergiu Pop.
Victorie previzibilă
La rândul ei, Luceafărul Oradea s-a impus tot sâmbătă, cu scorul de 2-0, pe teren propriu, la Stadionul Luceafărul din Sânmartin, în fața grupării ASF Comuna Recea. La pauză scorul a fost 1-0, iar golurile au fost marcate de Cigan și Mihuța.
În minutul 20, Balea l-a servit pe Cigan în careu, iar atacantul bihorean a trimis la colţul lung, deschizând scorul, după ce mai întâi mingea a lovit bara.
În minutul 35, Luceafărul a beneficiat de o lovitură de la 11 metri, după ce același Balea a fost busculat în careu. Tot el a executat însă nu foarte plasat şi portarul advers a reușit să respingă.
Scorul final a fost stabilit în partea a doua, chiar aproape de încheierea partidei, în minutul 87, când cine altcineva decât Balea a pasat pe culoar, iar Mihuţa a şutat de la 16 metri în portar, mingea i-a revenit şi apoi a reluat în plasă.
Antrenorul Zsolt Muzsnay a trimis pentru Luceafărul în teren la acest joc echipa: Goia – Fl. Drăgan, Bactăr, Ciuciu, Jude – Balea, Floruţ (min. 90+1 Teşedan), Balla, I. Ban (min. 76 P. Chiş-Toie) – P. Mihuţa și Cr. Cigan (min. 85 Modan).
În urma acestor rezultate, în clasament, Luceafărul Oradea a urcat un loc, de pe IV pe III, cu 20 de puncte, în timp ce CS Oșorhei se află acum pe poziția a IX-a, cu 11 puncte.
Rezultatele și marcatorii din etapa a IX-a a Seriei a V-a din Liga a III-a:
Vineri:
Sănătatea Cluj - FC Zalău 2-2
Ad. Lupu (48 - pen.), Al. Gaşpar (90+3) / Lv. Cheţan (45+1), R. Stanciu (75)
AFK Csikszereda Miercurea Ciuc - Avântul Reghin 0-2
Deszi (5), Gliga (49)
Sâmbătă:
CSM Sighetu Marmaţiei - CS Oşorhei 1-2
D. Lemac (43) / Sg. Ban (20), D. Costea (88)
CS Iernut - Industria Galda 3-4
Ungur (11, 83 - pen.), Balea (87) / Cr. Bodea (33, 52, 90+2), Cernea (64)
Luceafărul Bălan - AFC Odorheiu Secuiesc 1-3
Brânduşe (63) / Boldea (53, 68, 82)
Luceafărul Oradea - ASF Comuna Recea 2-0
Cigan (20), Mihuţa (87)
Unirea Dej - Unirea Jucu 0-2
Al. Pop (34), Chiş (90+2)
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.