URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 IULIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Noul inspector general şcolar, Virgil Blage, e atât de vechi în sistem încât nu se teme că, dacă-l dărâmă, o să-i cadă și lui în cap. Cu trei ani înainte de pensie își permite să spună ce crede și ce știe. Nu e un politruc obligat să-și calculeze cu exactitate pașii ca nu cumva să-l tragă tovarășii de drum pe linie moartă. A recunoscut că sistemul școlar din care și el face parte e atât de șubred, că și-a trimis copilul la școală în străinătate...
Zic şi eu
Adrian Cris
Place sau nu, e o realitate: de la apariţia sa în viaţa publică a Bihorului, Ilie Bolojan domină administraţia (mai ales) şi (ulterior) politica locală. Mai mult, a devenit un model şi la nivel naţional (din păcate nu prea copiat), prin rezultate precis măsurabile (unii zic că-i floare la ureche să faci orice cu fonduri europene, dar dacă-i aşa, alţii de ce nu-s în stare să le acceseze?). 
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Mi-au plăcut mereu restaurantele mici, de tip italian sau franţuzesc, cu măsuţe micuţe, majoritatea de două persoane, decorate minimalist, apropiate una de alta, aproape înghesuite. Contrastează puternic cu ditamai mesele de ping-pong din restaurantele româneşti pe care ai loc să-ţi pui 7 feluri de mâncare simultan şi mai poţi sta şi confortabil cu coatele lăbărţate. Ne place să avem spaţiu mult pentru noi înşine fiindcă, atunci când suntem la masă, ne simţim regi şi trebuie să ne comportăm în consecinţă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre restricțiile impuse de autorități în contextul pandemiei de Covid-19?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul administrativ reglementează atribuțiile prim-ministrului României în calitatea sa de conducător al Guvernului. Astfel, conform articolului 28 din cod, prim-ministrul conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuţiilor pe care aceştia le exercită.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Refluxul gastroesofagian constă în reîntoarcerea conţinutului gastric sau duodenal în esofag şi reprezintă, probabil, cea mai frecventă afecţiune digestivă. Cauza cea mai importantă este insuficienta contracţie a sfincterului esofagian inferior (un "inel" muscular care închide esofagul inferior, nepermiţând alimentelor în curs de prelucrare din stomac să ajungă în esofag şi chiar în cavitatea bucală).
27 Martie 2019, 10:09

ERA Park Oradea te face să zbori. Vino să vezi lumea din VR Balloon! (VIDEO)

Ţi-ai imaginat vreodată cum ar fi să cutreieri lumea de la înălţime, mai exact dintr-un balon cu aer cald? Cum ar fi să simţi emoţiile unui zbor deasupra Marelui Canion, dar să ai, în acelaşi timp, siguranţa că, orice s-ar întâmpla, n-ai cum să te prăbuşeşti?

Ei bine, ERA Park Oradea le face un cadou inedit clienţilor săi. Centrul comercial din Calea Aradului te invită să simţi pe pielea ta cum e să zbori, în VR Balloon, un simulator virtual, care te va purta prin cele mai spectaculoase locuri din lume, oferindu-ţi senzaţii cât se poate de reale.

Creat dintr-un balon adevărat, aparatul îţi stimulează mintea şi simţurile într-o aventură hiper-realistă. Sistemele de zbor de la bord au fost adaptate aşa încât să permită controlul jocului prin comenzile arzătorului. E ca-n realitate. Totul începe când tragi de comutator, astfel încât arzătoarele să umple balonul cu aer ald.

Practic, suspendat la doar 15 centimetri de sol, experimentezi aceleaşi senzaţii ca într-o călătorie "pe viu", la zeci, sute de metri înălţime. Doar că în condiţii mult mai la îndemână şi sigure! Vei simţi pe pielea ta, de pildă, căldura degajată de arzătorul balonului şi chiar vei putea controla cât de sus vrei să zbori. Atenţie, persoanele cu frică de înălţime ar putea să se resimtă!

O călătorie durează în jur de 4 minute şi nici nu costă sute de euro, ca-n viaţa reală. La ERA Park, "excursia" este gratuită.

VR Balloon va poposi la centrul comercial din Calea Aradului în perioada 29 martie - 7 aprilie, de luni până vineri, între orele 16 şi 21, respectiv de sâmbăta si duminica între 11 şi 21.  

E important de reţinut că evenimentul este recomandat copiilor cu vârste de peste 7 ani.

"Vino şi tu să-ţi vezi visul cu ochii. Totul e să vrei şi să te laşi să zbori!", au transmis reprezentanţii ERA Park.

Vezi cum arată o călătorie cu balonul accesând linkul de mai jos!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2813 RON
  • 1 EUR = 4.8319 RON
  • 1 HUF = 0.0137 RON