URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Decembrie 2021, 13:58

"E o problemă cu şoferul, mergem după el!". Cum a intervenit poliţistul bihorean Alin Laza, aflat în timpul liber, când a văzut un TIR făcând slalom pe șosea (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ministerul de Interne a prezentat, marţi, detalii privind intervenţia poliţistului bihorean Alin Laza şi a unui alt şofer, Călin Trifa, pentru a-l opri pe un şofer de TIR care conducea haotic pe DN19, făcând slalom pe şosea, şi despre care s-a descoperit apoi că avea alcoolemie de 4 la mie.

"El este Alin. El este cel care, alături de un alt bărbat, a reuşit, duminică, să evite o tragedie. Era în timpul liber şi mergea împreună cu soţia şi cele două fetiţe la Oradea. În apropiere de Salonta, a văzut un TIR ieşind dintr-o parcare, fără să se asigure. Autotrenul şi-a continuat mersul haotic, iar Alin şi-a dat seama că exista în orice moment riscul să producă un accident grav.

- E o problemă cu şoferul! Mergem după el! Formează repede la 112 şi pune telefonul pe speaker!, i-a zis Alin soţiei.

- Mă numesc Alin Laza, sunt în spatele unui TIR care merge haotic pe D.N. 79. Trebuie oprit imediat!", se arată pe pagina oficială de Facebook a MAI

Potrivit postării, operatorul 112 i-a transmis poliţistului că a mai fost înregistrat un apel de urgenţă pe aceeaşi temă. "- Cred că e şoferul din maşina din faţa mea, între mine şi TIR (n.r. Călin Trifa)", ar fi răspuns Alin Laza. 

Șoferul din spatele TIR-ului, Călin Trifa (foto), a claxonat de mai multe ori pentru a-l atenţiona pe şoferul autotrenului care conducea haotic și încercând să îl determine să oprească. Într-un final, TIR-ul a oprit, lovind totodată cu partea din spate un cap de pod. 

"Alin şi şoferul din faţă au tras pe dreapta şi au alergat imediat spre cabina TIR-ului. Alin s-a urcat pe la scara şoferului. Prin geamul deschis şi-a dat seama cu uşurinţă că şoferul era băut. Acesta devenise chiar recalcitrant, ţipa la Alin să-l lase în pace, în timp ce ambala furios motorul, dând semne că vrea să-şi continue drumul. Alin a deschis uşa şi a reuşit să-l tragă jos din maşină, în timp ce celălalt şofer, urcat pe partea din dreapta, a oprit motorul şi a scos cheile din contact", au mai transmis reprezentanţii MAI.

Atunci a ajuns şi echipajul de poliţie al Inspectoratului de Poliție al Judeului Bihor trimis la faţa locului. "Alin şi Călin Trifa, celălalt şofer, au reuşit în a doua zi de Crăciun să oprească o adevărată tragedie. Le mulţumim amândurora pentru prezenţa de spirit de care au dat dovadă!", se încheie mesajul de pe pagina Ministerului de Interne. 

După incident, Alin Laza de la Postul de Poliţie Cefa a spus că şi-a făcut doar datoria. "Consider că mi-am făcut datoria de poliţist şi cetăţean. Mă bucur că nu s-a întâmplat ceva mai grav. Am fost oamenii potriviţi la locul potrivit", a declarat Laza pentru BIHOREANUL

Șoferul de TIR, un bărbat din Belarus, a fost arestat pentru 20 de zile de Judecătoria Salonta. Arestarea a fost confirmată BIHOREANULUI de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta, Carmen Scurt. Potrivit unor surse ale ziarului, șoferul în vârstă de 39 de ani avea o alcoolemie uriașă, de 4 la mie în sânge.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON