URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 Decembrie 2019, 11:10

După trei romane, tânărul „Familist” Mircea Pricăjan lansează „Perseidele”, o carte de proză scurtă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Librăria Humanitas din Oradea va fi, vinerea aceasta, de la ora 17.00, gazda lansării unei noi cărţi semnate de Mircea Pricăjan, de data asta, după trei romane, un volum de proză scurtă - Perseidele, de curând apărut la Editura Charmides. La eveniment, alături de autor, vor vorbi despre carte Miron Beteg, Dan-Liviu Boeriu şi Marius Miheţ.

O carte „despre felul cum se aprind amintirile”, afirmă criticul şi istoricul literar Marius Miheţ, continuând: „Reminiscențele lui au câte ceva din realismul brut, ascuțit prin descripții totdeauna plastice, nu o dată poetice, cu plonjări în fantastic și tușe grotești. Un evantai de semnificații se întîlnesc într-un discurs gândit să potrivească degrabă povestea. Accentul va cădea, fără excepție, pe felul în care se judecă sensibilitățile rătăcite, în scenarii diverse. Cititorul n-are cum să nu rezoneze la neputința ori agitația bruscă a protagoniștilor, captiv în păienjenișul memoriei unui narator ce are grijă să lase dâre”.

Scriitoarea Doina Ruști adaugă, cu referire la noul volum: „Imaginație, plăcerea scrisului și construcție clasică – iată trei dintre calitățile prozei lui Mircea Pricăjan. Volumul de povestiri Perseidele aduce ceva din povestirea fantastică, alături de o preocupare evidentă pentru atmosferă. Scriitura densă rezistă prin fantezia și experiența de traducător, la care se adaugă o viziune de viață specifică generației sale, tratată în formule care amestecă realismul curat și fantasticul de tip borgesian.”

Mircea Pricăjan s-a născut la Oradea și este absolvent de Litere. A publicat articole, recenzii, interviuri și proză în majoritatea revistelor literare din țară. A tradus din limba engleză peste 60 de volume. Pentru romanele sale (În umbra deasă a realităţii, Calitatea luminii şi Pumn-de-fier) a fost nominalizat la mai multe premii literare, inclusiv, anul acesta, la Premiile Uniunii Scriitorilor din România. Din anul 2003 este redactor la revista Familia.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON