URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Aprilie 2022, 15:23

Dominic Fritz a cântat la Filarmonica din Timișoara. Manelistul Jador, interzis pe scena instituției (VIDEO)

Dominic Fritz a cântat la Filarmonica din Timișoara. Manelistul Jador, interzis pe scena instituției (VIDEO) Foto: Dominic Fritz (sursa: captură video Facebook) și Jador (sursa: Facebook Jador)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a cântat duminică seară pe scena din sala Capitol a Filarmonicii Banatul, unde a fost organizat spectacolul "Azi, la noi cântă tot natul!", la câteva zile după izbucnirea unui scandal provocat de interzicerea unui concert al manelistului Jador pe aceeaşi scenă. Cântăreţul l-a acuzat, zilele trecute, pe Fritz de discriminare.

Primarul cântăreţ

Potrivit site-ului de ştiri locale Pressalert.ro, la spectacolul de muzică folclorică de duminică seară, organizat pentru a celebra sărbătoarea Floriilor, au participat mai mulţi artişti cunoscuţi ai acestui gen muzical, între care Dinu Iancu Sălăjanu şi Andreea Voica.

În timpul evenimentului, organizatorii au anunţat că pe scenă vor urca şi câţiva invitaţi surpriză, iar la un moment dat a apărut primarul Dominic Fritz. Acesta a interpretat alături de Ansamblul "Timişul" cântecul considerat imnul neoficial al Banatului, "Iorgovan, frumoasă floare!".

Presa locală mai notează că înainte de a fi primar al oraşului Timişoara, Fritz a dirijat un cor de gospel şi a interpretat melodii de acest gen. 

Vezi momentul muzical al edilului: 

Acuze de discriminare

Concertul oferit de Fritz în Filarmonică a fost organizat la câteva zile după ce edilul a fost acuzat de cântăreţul de manele Jador de discriminare. 

Apreciat de fanii genului, manelistul Jador ar fi vrut să cânte la Filarmonica Banatul în 17 mai, împreună cu band-ul său şi cu o colegă de breaslă, Aza, iar impresarii lui începuseră deja vânzarea de bilete online, chiar dacă încă nu exista un contract de parteneriat între instituţia de cultură şi cei care organizează turneul lui Jador prin ţară, notează site-ul Stirileprotv.ro. Aceştia doar solicitaseră închirierea sălii pentru concert.

Viitorul eveniment a ajuns în atenţia timişorenilor şi a presei locale după ce o consilieră locală din partidul Pro-România, Roxana Ilisie, a scris ironic pe contul său de Facebook că acel concert de manele îi face cinste noului director interimar al Filarmonicii.

Jador a publicat apoi un video pe reţelele de socializare în care o acuză pe Ilisie că a convocat o şedinţă de Consiliu Local "special pentru ca Jador să nu vină acolo".

După ce presa locală a scris mai multe ştiri pe această temă, Filarmonica Banatul a transmis că nu se organizează un concert de acest gen în clădirea instituţiei.

"Informaţia care circulă în presă despre susţinerea unui concert de alt gen muzical decât cel promovat de instituţia noastră este una falsă. Deşi încurajăm dragostea pentru muzică în toate formele sale, credem că, în funcţie de complexitatea şi dinamica evenimentelor, există spaţii mai mult sau mai puţin adecvate pentru a surprinde valoarea diferitelor acte artistice propuse. (...) Misiunea noastră rămâne aceea de a integra, insufla şi încuraja, prin interpretare şi educaţie, pasiunea pe tot parcursul vieţii pentru muzica clasică, devenind o instituţie muzicală de referinţă", au transmis, în 13 aprilie, reprezentanţii Filarmonicii pe pagina de Facebook a instituţiei.

După două zile, pe 15 aprilie, Jador a publicat pe reţelele de socializare un video în care îl acuză pe primarul Timişoarei, precum şi pe timişoreni de discriminare.

"Da, sunt ţigan. Şi mă bucur că sunt. Am făcut o facultate, domnule primar, am făcut un master, am încercat să-mi depăşesc condiţia pentru că e greu să pleci de pe câmp, cu oile şi să ajungi Jador. Sper ca oamenii din Timişoara care discriminează ţiganii sau un gen muzica... nu ştiu ce discriminează oamenii ăştia pentru că nu-mi dau seama care este motivul principal, needucaţia mea, poate am părut prea negru şi îi deranjează, pentru că în muzica pe care o fac nu găsiţi dezacorduri, greşeli gramaticale, ritmul vă deranjează? (...) Faceţi Timişoara de râs. Nu voi mai veni să cânt la Timişoara deoarece am înţeles că oamenii de acolo au fost foarte scârbiţi că eu aş veni să cânt la Filarmonică", este mesajul lui Jador.

Vezi mesajul întreg al lui Jador: 

Dominic Fritz i-a oferit şi el o replică, potrivit Tion.ro. "Filarmonica Banatul, deşi în subordinea Consiliului Local Timişoara, are personalitate juridică proprie şi directorul este perfect capabil să ia decizii. Din câte am înţeles din presă, domnul a început să vândă bilete pentru un spaţiu pentru care nu avea contract. Poate şi eu îmi doresc să joc fotbal în Arena Naţională, dar asta nu înseamnă că încep să vând bilete pentru un meci de acolo şi să mă plâng de discriminare când acest lucru nu este posibil", a transmis edilul.

Pe de altă parte, în turneul naţional al lui Jador este inclus şi oraşul Oradea. Pentru concertul său, programat în 18 mai, la Casa de Cultură a Sindicatelor, şi nu la Filarmonică, s-au vândut deja multe bilete.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON