URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
04 Martie 2010, 12:25

Doctorul Amorin Popa, şef al Comisiei naţionale de diabet

Doctorul Amorin Popa, şef al Comisiei naţionale de diabet Pe lângă vestea că a fost numit şef peste comisia de diabetologie, la începutul săptămânii, dr. Amorin Popa a primit o altă veste îmbucurătoare. Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice îi va acorda, în luna mai, distincţia pentru cea mai bună activitate din ultimul an
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Doctorul Amorin Popa a fost numit în funcţia de şef al Comisiei naţionale de diabet. Decizia a fost publicată deja în Monitorul Oficial. Este pentru prima oară când un medic bihorean devine şef al unei comisii din cadrul Ministerului Sănătăţii.

"E un succes pentru Oradea şi pentru Spitalul Judeţean. Este o onoare pentru mine, mai ales că în asemenea cazuri se cere părerea comunităţii diabetologilor, care mi-a dat girul fără nicio problemă, în unanimitate", a declarat pentru BIHOREANUL dr. Amorin Popa. Medicul a afirmat că se simte măgulit că a obţinut această funcţie şi prin prisma celor care au fost înainte preşedinţi ai acestei comisii, adică profesorii Nicolae Hâncu, de la Cluj, Ionescu Târgovişte de la Bucureşti, Viorel Şerban de la Timişoara şi Constantin Dumitrache de la Bucureşti, endocrinolog.

"Sunt luate în considerare valorile fiecăruia când este numit. Aprecierea valorilor se face la nivelul colegiilor de etică, de disciplină, la nivelul bordului de conducere al Ministerului Sănătăţii, funcţie de interesele legate de reformă... Valoarea fiecăruia este clar apreciată, intrinsecă, şi nu sunt rabaturi", a spus medicul.

Reforma e prioritară

Diabetologul a precizat că, în calitate de şef al Comisiei de diabetologie din Ministerul Sănătăţii, obiectivul său principal este reformarea sistemului la nivel naţional. "O să mă ocup de Programul naţional de diabet, pe care îl voi conduce, şi în acest sens pe primul loc este bugetul acestui program care trebuie analizat şi folosit judicios", a punctat profesorul, care a mai făcut parte din această comisie, ca membru, în perioada 2003-2006.

În paralel, dr. Popa va fi în continuare şeful Secţiei de diabetologie de la Spitalul Judeţean şi spune că noua calitate îl va ajuta să vadă o perspectivă mai obiectivă asupra sănătăţii bihorene. "Oradea va fi pe picior de egalitate cu celălalte centre universitare din ţară", a promis el.

Sprijin pentru sănătatea bihoreană

Întrebat dacă numirea sa are vreo legătură cu faptul că ministrul sănătăţii Cseke Attila este bihorean, doctorul Popa a mărturisit că nici măcar nu îl cunoaşte personal pe demnitar.

Cu toate acestea, este pentru prima oară când un medic bihorean devine şef al unei comisii din cadrul Ministerului Sănătăţii, dar şi pentru prima oară când Bihorul e foarte bine reprezentat la nivelul comisiilor medicale naţionale. "Faptul că din 47 de comisii, avem membri în cel puţin 10 dintre ele este o premieră. Sunt într-adevăr valori. Fiecare dintre noi, în comisia noastră, vom putea ajuta sistemul sanitar din Oradea", a conchis medicul.

Comisiile de specialitate reprezintă structurile tehnice prin care Ministerul Sănătăţii coordonează, din punct de vedere ştiinţific şi metodologic, domeniile de specialitate. Ele urmăresc coordonarea activităţii de specialitate, elaborarea strategiei terapeutice şi a pachetului de bază de servicii medicale ce se acordă populaţiei īn sistemul asigurărilor sociale de sănătate, precum şi lista medicamentelor de care beneficiază asiguraţii.

Medici orădeni, sub Cseke

Pe lângă funcţia de preşedinte al unei comisii de specialitate la MS, judeţul Bihor are şi un vicepreşedinte - al Comisiei de medicină de urgenţă şi dezastre, în medicul Hadrian Borcea, şeful SMURD şi al Unităţii de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Judeţean.

Alţi 16 medici orădeni mai fac parte din comisii, ca membri: doctorul Adrian Duşe, şeful secţiei de Chirurgie I a Spitalului Judeţean, activează în Comisia de Chirurgie Generală a Ministerului Sănătăţii, prof. dr. Petru Octavian Teodorescu este în Comisia de Anestezie şi Terapie Intensivă, prof dr. Gheorghe Mermeze - în Comisia de Farmacologie Clinică, Toxicologie şi Toxicodependenţă, conf. dr. Ciprian Brisc este în comisia de Gastroenterologie şi Hepatologie, conf. dr. Ligia Burtă, directoarea Centrului de Transfuzii Bihor, face parte din Comisia de Hematologie şi Transfuzii, conf dr. Gabriel Bako este la Nefrologie, conf. dr. Ladislau Ritli, fost şef al Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, şi dr. Gabriela Miculschi (ambii medici la Spitalul Municipal) fac parte din comisia de Oncologie.

Totodată, dr. Daiana Popa, de la Spitalul de Recuperare din Băile Felix, face parte din Comisia de Reabilitare, Medicină Fizică şi Balneologie, prof. dr. Toma Mugea e în Comisia de Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă, conf. Dr. Liana Antal (directoarea Maternităţii orădene) face parte din Comisia de Obstetrică şi Ginecologie, prof dr. Gheorghe Bumbu, decanul Facultăţii de Medicină, activează în Comisia de Urologie, prof. dr. Elena Roşca face parte din Comisia de Anatomie Patologică.

În comisia de Medicină Legală se află conf. dr. Gabriel Mihalache, şeful Serviciului de Medicină Legală Bihor, în Comisia de sănătate Publică ne reprezintă şef de lucrări dr. Zoia Bitea, directoare adjunctă la DSP, iar din comisia de Bioetică face parte şi dr. Carmen Pantiş, de la Spitalul Judeţean, care coordonează programul de transplant în Oradea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
felicitari
Felicitari d-le profesor. Sunt mandra ca v-am fost studenta si ca avem la Oradea astfel de oameni.Sincere felicitari!
Postat 27 Decembrie 2010, 22:46 de dana
sclav
cum a ajuns si penibilul asta acolo?cum oare?milogindu-se de ministru sa-l puna
Postat 13 Martie 2010, 20:17 de sclav
replica la articol
Eiiiiiiii eiiiiii Eiiiiiiiii !!!!! Multi prieteni de ai mei tineri bolnavi de diabet si pacientii doctorului Popa Amorin au murit de tineri lasindu-si familiile lor fara sprijin .Doamne iarta-i si-i odihnesti ,Dumnezeu nu bate cu bota, nu uita pe nici unul , si la totii le plateste numai dupa cum merita,odata si odatat,mai tirziu decit niciodata.Aceasta este opinia lui Romanul Simplu.
Postat 04 Martie 2010, 19:24 de Romanul Simplu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON