Nicio localitate din Bihor nu se mai află în scenariul roşu, adică niciuna nu mai are incidenţă de peste 3 cazuri la mia de locuitori, potrivit celor mai recente informaţii transmise marţi de Direcţia de Sănătate Publică Bihor şi Prefectura Bihor.
Noi cazuri
Informarea transmisă de DSP Bihor şi Prefectură arată că în ultimele 24 de ore au mai fost depistate 34 de cazuri noi de infectare cu Covid-19. Bilanţul cazurilor în judeţ a ajuns astfel la 20.780, de la începutul pandemiei şi până în prezent.
Noii diagnosticați au domiciliile în Oradea, Marghita, Sânmartin, Sântandrei, Balc, Rieni, Vașcău și Uileacu de Beiuș.
În acelaşi interval de timp bilanţul deceselor a crescut în Bihor la 908, ceea ce înseamnă că au mai fost înregistrate încă trei decese în rândul pacienţilor cu coronavirus. În structurile de Terapie Intensivă mai sunt în continuare 32 de pacienţi cu Covid.
Totalul vindecărilor a ajuns la 19.386, cu 130 mai multe decât în ziua precedentă.
Fără scenariu roşu
Singura localitate din Bihor care mai avea zilele trecute o incidenţă de peste 3 la mia de locuitori (Şinteu) a ajuns marți la 0, după ce toate persoanele diagnosticate cu Covid s-au vindecat.
În continuare există 6 unităţi administrativ-teritoriale din Bihor care se află în scenariul galben, cu o incidenţă de peste 1,5 la mia de locuitori (Câmpani, Girişu de Criş, Derna, Vadu Crişului, Lazuri de Beiuş şi Criştioru de Jos).
În Oradea, unde în ultimele două săptămâni au fost înregistrate 270 de cazuri Covid, incidenţa este de 1,20 la mia de locuitori.
"Al treilea val"
În aceeași informare, prefectul Dumitru Ţiplea transmite că se fac pregătiri pentru întâmpinarea unui al treilea val al pandemiei, generat de apariţia în spaţiul european a tulpinilor noi de coronavirus.
"Campania de vaccinare rămâne o prioritate pentru noi, fiindcă face posibilă revenirea la o viaţă socială fără restricţii. Până când vom atinge însă imunitatea comunitară, fac un apel către toţi bihorenii să fie precauţi, responsabili, şi să respecte regulile sanitare, pentru că şi-au dovedit eficienţa. În felul acesta vom contribui, fiecare dintre noi, la efortul comun pe care îl facem în aceste zile cu toţii, împreună", a spus prefectul, potrivit comunicatului.
Pe de altă parte, autorităţile județene au continuat verificările cu privire la respectarea regulilor sanitare impuse în timpul pandemiei. În urma controalelor, au fost aplicate 97 de sancţiuni contravenţionale, din care 58 cu amenzi în valoare de 22.500 lei.
Peste 13.000 de vaccinaţi
În informarea transmisă de cele două instituţii se mai arată că 1.504 de bihoreni au primit în ultimele 24 de ore ambele doze de vaccin anti-Covid, numărul total al acestora ajungând la 12.734.
În Bihor, de la începutul campaniei şi până în prezent, au fost administrate 32.956 de doze, din cele 35.814 primite.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.