URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 08 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Cred că mai toată lumea a auzit de concitadinul nostru George Haber, ajuns în Sillicon Valley, unde a făcut o frumoasă carieră în IT. De câte ori are ocazia, vine în țara natală și deapănă, cu mult umor și competență, experiențele fascinante acumulate într-o viață de om. Așa a făcut și săptămâna trecută, când la IQ Digital Oradea Summit, o manifestare de mare calitate, ne-a povestit despre planurile sale de viitor.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vinerea trecută, în dimineața când Administrația Fondului de Mediu a lansat sesiunea pentru depunerea cererilor în Programul Casa Verde, pentru finanțarea instalării de panouri fotovoltaice și, în premieră, și a dotării cu acumulatori, am simțit gustul frustrării. Nu al invidiei față de cei care le-au înregistrat în mai puțin de 2 minute (am prieteni care au reușit), ci al frustrării că n-am priceput unde am greșit...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, așa cum arătam săptămâna trecută, accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, în prealabil trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
28 Septembrie 2024, 15:53

Doamne, iluminează-i pe „bezneticii” de la Primărie!

Doamne, iluminează-i pe „bezneticii” de la Primărie! foto: arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Oradea este un oraș frumos ziua, iar noaptea de-a dreptul spectaculos. Asta, datorită iluminatului arhitectural care scoate în evidență splendoarea clădirilor Art Nouveau. De aceea, nu e totuna cum ne jucăm cu luminile în orașul care, de o bună bucată de vreme, se pretinde turistic.

Din păcate, când pătrund în Piața Unirii, turiștii au nevoie de o lanternă frontală, probabil pentru ca să se obișnuiască de la început cu vizitele în numeroasele peșteri din județ. A trecut suficient de mult timp de la recepționarea lucrării ca să se poată face intervenții în Piață fără penalizări de la UE, cea care a venit cu banii.

Proiectul a fost din start greșit în ce privește nivelul de iluminare, dar edilii ne-au amăgit că, de fapt, nepriceperea lor sau a proiectanților avea un schepsis: să putem admira mai bine frumusețea clădirilor din jur. Dacă i s-ar da tema de proiectare, eu cred că și un inginer electrician stagiar ar rezolva, în două zile, întreaga problemă, fără să mai fim nevoiți să orbecăim în buricul târgului printre cărucioare, trotinete și bicicletele adulților.

Mi-a mai revenit inima la loc când am văzut că strada Aurel Lazăr e iluminată a giorno. Tocmai această abundență de lumină dă farmec, zic eu, unei străzi altminteri destul de aridă din punct de vedere arhitectonic.

Din păcate, însă, stilul ”șutic” lovește din nou. Piațeta din strada Independenței, cea de deasupra parcării subterane, este iluminată după același rețetar folosit în Piața Unirii. În vârful stâlpilor de jumătate de tonă s-au montat niște leduri chioare ce nu fac lumină mai mare decât celebra lanternă Luminița de pe vremuri.

Nu cred că intră în discuție necesitatea economiei de energie electrică pentru că LED-urile sunt, oricum, mult mai economice. Iar dacă chiar suntem așa de disperați după economii, se pot imagina două trepte de intensitate luminoasă, astfel ca după ora 24, de pildă, numărul de lucși să se reducă.

În curând, vor începe lucrările la pietonala de pe strada Dunării, apoi și strada Republicii va intra în refacere. Dacă Primăria nu schimbă modul de abordare a acestei probleme, vom avea un oraș trist, conduși de niște edili „beznetici”.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
10 Comentarii
O, edili înfrunziți și plini de tupeu.
O, edili înfrunziți și plini de tupeu, ce bine îți place să te așezi din nou pe tronul iluzoriu al puterii, în timp ce orașul tău, acest organism viu și vibrat, se scufundă încet în întuneric, atât metaforic, cât și literal. Te uiți în oglindă și te vezi, cu un zâmbet de politician care promite ceva ce știe prea bine că nu va livra niciodată. A comentat cineva vreo schimbare majoră? Nu, pentru că, oriunde te întorci, aceleași fețe, aceleași promisiuni, aceleași jocuri de culise. Aici, cumetrii își fac cuib în coaliții care nu sunt altceva decât o mascare a intereselor personale și a trădărilor cu caracter. Ce e cu mândria ta, dragă edil? Un oraș superb, cu clădiri istorice care strigă după atenție, dar tu ai decis că întunericul e un element de decor. Bravo! Dacă te întrebi de ce turiștii evită cu înverșunare orașul acesta, e pentru că nimeni nu poate savura frumusețea arhitecturală când se plimbă printr-o atmosferă cernită, ca de film horror. Oare nu ai auzit că iluminatul arhitectural nu e doar o chestie de marketing, ci un mod de a celebra istoria și cultura? Dar, da, pentru tine, a însemnat cu siguranță „întunecare”... nu „iluminare”. Stalpii de iluminat? O poveste de groază modernă. Ce-a fost în capul tău? Să ne amintim că au durat 15 ani să îi așezi. Asta, dragă primar, e o rușine! E ca și cum ai avea o mașină care nu pornește și totuși ai decis să o vopsești frumos. Aceste gropi nemiloase care îți obosesc picioarele sunt martorii tăcuți ai indolenței tale. Cei ce „proiectează” aceste lucruri, cum poți să-i numești? Iar cei care le aprobă? Poate că ar trebui să se întoarcă la școală, sau, mai bine, să fie obligați să își petreacă o zi în pielea cetățeanului care se chinuie cu infrastructura ”de top” pe care o oferi. Dar, haide, nu îți face griji! Vei reuși să te răcorești cu fondurile europene, nu-i așa? Bagi zeci, poate sute de milioane, și tot ce faci e să pui orașul într-o beznă perpetuă. Plus că, cum ai reușit să îți alegi „arhitecții” care nu pot gândi logic, rămâne un mister. Greu de înțeles cum a reușit cineva să zugrăvească ruinele în așa fel încât să-ți ascundă bogăția culturală sub un val de ignoranță. Așa că, dragi candidați și foști edili, nu mai încercați să ne vindeți povești frumoase în campaniile voastre. Toate promisiunile voastre sună mai mult ca niște minciuni spuse cu același aplomb de meșteșug de marketing. Suntem sătui de eternitatea „ne vom ocupa” și „prin noi, orașul va străluci”. Ne gândim să ne luăm orașul înapoi, dar poate că ar trebui să ne învățăm lecția: orice alegere pe care o facem nu se va traduce decât în același spectacol al ignoranței. Scenariul acesta e obositor de previzibil și nu prea se mai ridică la standardele bunului simț. Poate că, în loc de un nou mandat, ar trebui să cerem un pic de responsabilitate și competență. Dar, din păcate, cineva trebuie să vă spună asta - „Timpul nu se oprește la ușa voastră.”
Postat 29 Septembrie 2024, 12:51 de Morometul
Pirando, am înțeles "din prima" ...
... și cred că avem astăzi un exemplu "2 în 1". Gogoașa și dodoașca este una și aceeași, o minte birtineză care cheltuie 1,3 lei/kwh în loc să dea gratis la manivelă și face economie, în paralel, la numărul de becuri donate de proprii sponsori ai liberalismului autohton.
Postat 29 Septembrie 2024, 12:43 de KP
@KP
..."ar trebui ca toți orădenii să aibă sclipirile necesare, ceea ce nu este de așteptat ....." Asteptati prea multe din partea bihorenilor ! Noi functionam pe baza "gogoase" nu de lumina. Cind au fost facute lucrarile gogoasa "leduri" era la moda. Doua treimi diantre oradeni vehicula termenul, si nu stiu ce este ledul. Azi metoda continua si este la moda "senzorul" . Peste tot avem SENZORI! Da, pentru moment stiinta nu este asa dezvoltata sa faca SENZORI LA PROSTIE!
Postat 29 Septembrie 2024, 10:46 de Piranda
Care doamne? Sau cate doamne?
Asta e treaba lui "Doamne", sa lumineze orasul ? Altii vor ca "Doamne" sa dea gol in locul lor, la un meci de fotbal. Tot felul de suciti. Sau smintiti?
Postat 29 Septembrie 2024, 09:52 de Riviera
A propos...
... de iluminatul stradal care acum când vine toamna și se luminează mai târziu dimineața, ĂȘTIA îl sting înainte de ora 7, de abia vezi pe unde orbecăi chiar cu farurile aprinse care nu fac față pe un carosabil negru și ud!!!! Bașca și toți pietonii sunt îmbrăcați în negru sau gri (ce aveți cu toții, sunteți în doliu????) de parcă vor să fie sub camuflaj pentru ca nu cumva să fie văzuți de șoferi!!!!! Parcă anul trecut sau celălalt se lauda viceprimarul că vor veni cu un sistem centralizat și care să nu oprească lumină în fiecare dimineață la aceeași oră că nu toate sunt la fel din punct de vedere al vizibilitatii funcție de vreme și lucși... Se mai știe ceva de treaba asta???? Primăria!?!?!?!?!?
Postat 29 Septembrie 2024, 09:21 de Taxi-driver
Ca să iluminezi bezmeticii ...
... trebuie ca edilii să fie gata luminați când sunt aleși, nu lăsați să se ilumineze pe banii contribuabililor. Doar că, pentru asta ar trebui ca toți orădenii să aibă sclipirile necesare, ceea ce nu este de așteptat din moment ce, în loc să stea acasă luminați, se duc și votează ca bezmeticii.
Postat 29 Septembrie 2024, 08:14 de KP
Pentru a se mobiliza mai repede primăria
Am putea cât mai mulți să adăugăm petiții în Oradea City Report
Postat 29 Septembrie 2024, 06:13 de CivisUlpianum
Iluminism
Sunt 3 biserici în Piață Unirii.Sa speram ca rugăciunea dvs va fi primita.
Postat 28 Septembrie 2024, 19:29 de Simonette
Pentru țăranul atotștiutor
E bine că pe tot drumul de legătură cu autostrada a-ți pus lumini și stâlpi mai deși ca în Las Vegas. Pe același principiu am putea lumina până la Aleșd sau chiar Birtin. În oraș în schimb pe unde a-ți intervenit e distrus totul, becurile vechi care aveau puterea ținând cont de distanta dintre stâlpi, sunt schimbate cu leduri chinezești de aceași putere ca și acolo unde a-ți montat stâlpii mult mai des, fără să se țină cont de normative, cât mai scump sa fie. Asta se întâmplă atunci când orașul se umple cu țărani habarniști, in urmă cu 30 de ani erau o minoritate insignifiantă, azi din păcate au ajuns majoritatea care face ce vrea.
Postat 28 Septembrie 2024, 18:14 de m70
.........
Clar în plin centru de iti da in cap cineva nici pe camere nu vor vedea cine a fost așa de întuneric e.Bine că pavajul e încă nou altfel ți-ai rupe picioarele în gropi.Nu trebuie să-i menajam pe cei ce au proiectat și implementat acest iluminat.Sunt niște idioți punct în frunte cu funcționărimea care a aprobat aceste proiecte.Sa ai un centru cu clădiri superbe și să le ascunzi in întuneric înseamnă că ești idiot.Care turism că și iluminatul arhitectural funcționează doar cu porția niciodată toate în același timp ( pe clădirile pe care avem astfel de iluminat) La o plimbare seara prin centru sentimentul e mai degrabă de macabru decât wow fiind dovada clară că cei ce administrează lucrurile astea par a fi veniți de la coada vacii de nu înțeleg se pare cum se pune in valoare un oraș.Stalpii amplasați deasupra parcării de pe independentei sunt sub orice critica.Le-a trebuit vreo 15 ani să ajungă la faza asta de montat stâlpi după 10 ani de stadiu de groapă,vreo trei de făcut parcare și se tot pavează de vreo doi,incalificabil.Dc vă uitați pe tăblițele amplasate pe clădirile istorice aia in urma cu 100 de ani in atâta timp au ridicat jumate centru in cat ăștia au făcut o parcare iar la final tot o bătaie de joc e.Incredibil.Nu e întâmplător că cetatea e moarta,centrul la fel,ciuperca vai de ea etc.Pacat că langa fondurile europene nu ne dau aia la pachet și niște arhitecți și câțiva administratori.Bagam in centru zeci,sute de milioane iar apoi le ținem în beznă pai cât de prost trebuie sa fii? Dar stați flex pe multe străzi din oraș e la fel.Ba nu merge iluminatul pe multi stâlpi,ba sunt puține corpuri de iluminat din start și cel mai des e când luminează doar frunzele fiind amplasate practic în pomi.Gandirea logica lipsește mai peste tot.
Postat 28 Septembrie 2024, 16:36 de Robert
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5425 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON