URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 Martie 2022, 15:26

Dispar TOATE restricţiile Covid în România! Din 9 martie, masca nu va fi obligatorie nici în spaţiile închise, ci doar recomandată (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a clarificat, marţi, într-o conferinţă de presă că din noaptea de marţi spre miercuri, adică din 9 martie, ora 00, DISPAR TOATE RESTRICŢIILE impuse din cauza pandemiei Covid-19 în România. 

„Lunea trecută, am făcut o conferinţă de presă în care am făcut o serie de propuneri pentru ridicarea etapizată a acestor restricţii. Dar, prin faptul că Guvernul a hotărât ridicarea stării de alertă se ajunge într-o situaţie nouă, în care practic toate restricţiile vor fi ridicate”, a spus Alexandru Rafila.

Fără certificat Covid

Ministrul Sănătăţii a detaliat apoi că în primul rând „utilizarea măştii atât în spaţiile interioare, cât şi în cele exterioare nu va mai fi obligatorie”.

„Nu vor exista limite privind accesul în diversele spaţii publice, fie că discutăm de spaţii comerciale, unităţi de alimentaţie publică, instituţii publice. Nu vor mai exista limite în privinţa orarului, iar la nivelul legislaţiei care reglementează călătoriile, acel certificat PLF nu va mai fi solicitat”.

„De asemenea, la intrarea în ţară nu va mai fi solicitat certificatul electronic Covid”.

Masca, "recomandată cu tărie"

Totuşi, Rafila a făcut o serie de recomandări pentru călători, şi anume să consulte condiţiile de călătorie în alte ţări, fiindcă multe încă cer certificatul Covid.

Apoi, ministrul Sănătăţii a prezentat o serie „de măsuri pe care le recomandăm cu tărie”. „Practic, prudenţa şi responsabilitatea individuală cred că trebuie să reprezinte principalele atribute în perioada următoare”, a spus acesta, subliniind că încă există transmitere comunitară Covid în România, chiar dacă numărul cazurilor a scăzut.

„Continuăm să recomandăm purtarea măştii de protecţie în spaţii deschise aglomerate, în mijloacele de transport în comun, în spaţiile închise, inclusiv în unităţile sanitare. În cazul personalului medical, oricum masca face parte din echipamentul de protecţie. Ne referim aici la pacienţi şi aparţinătorii acestora”.

De asemenea, purtarea măştii este recomandată şi în şcoli, grădiniţe, universităţi, atât pentru profesori, cât şi pentru elevi.

Nu vor mai fi "spitale Covid"

Alexandru Rafila a dat şi alte detalii privind ridicarea restricţiilor, prin răspunsurile pe care le-a formulat la întrebările jurnaliştilor. 

Astfel, ministrul Sănătăţii a spus că persoanele confirmate cu Covid vor trebui în continuare să rămână izolate faţă de celelalte şi vor primi concedii medicale. "Controlul izolării va dispărea, dar asta nu înseamnă că dacă avem diagnostic trebuie să-i infectăm pe alții", a spus Rafila. 

În ceea ce priveşte carantina, Rafila nu a dat un răspuns clar, precizând că CNSU ar urma să dea o decizie care să clarifice situaţia. 

În România nu vor mai fi spitale exclusiv Covid, ci vor exista secţii şi circuite pentru bolnavii Covid. De asemenea, vor continua testările pentru depistarea infecţiilor.

În privinţa activităţii din şcoli, ministrul a precizat că "în funcție de contextul epidemiologic, se poate lua decizia de suspendare a cursurilor într-o clasă, dar nu vom mai suspenda cursurile la nivel de școală". 

Liber la evenimente

Cum starea de alertă nu va mai fi în vigoare pe teritoriul ţării, iar Guvernul sau Parlamentul nu au emis noi reglementări, în România se vor putea organiza evenimente fără restricţii. 

„Regulile le stabilesc organizatorii și participanții”, a spus ministrul Sănătăţii răspunzând unei întrebări din partea presei şi făcând, totodată, apel la responsabilitate. 

"Nu avem la dispoziție un instrument legislativ să impunem reguli la nunți, botezuri", a adăugat acesta.

Revenirea la normalitate

Şi Ministerul Afacerilor Interne a transmis un comunicat în ceea ce priveşte schimbările determinate de faptul că nu s-a prelungit starea de alertă. 

"Începând de mâine, 9 martie a.c., ora 00.00, își încetează aplicabilitatea Hotărârea Guvernului nr. 171 din 3 februarie 2022 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Astfel, începând cu ora 00.00, încetează TOATE restricțiile, precum și restrângerea sau interzicerea unor activități așa cum erau prevăzute în actul normativ menționat (spre exemplu: obligativitatea purtării măști de protecție în spațiile publice, restrângerea sau interzicerea organizării și desfășurării de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, restrângerea sau interzicerea circulației persoanelor și vehiculelor în locurile și, după caz, în intervalele orare stabilite, organizarea muncii la domiciliu etc)", se arată în informarea MAI. 

Totodată, la nivelul structurilor Ministerului Afacerilor Interne, încetează măsurile privind angrenarea poliției locale în cadrul activităților realizate de către unitățile de poliție, precum și subordonarea operațională a serviciilor voluntare pentru situații de urgență și a serviciilor de ambulanță.

"Vă reamintim faptul că documentele (spre exemplu: cartea de identitate, permisul de conducere) a căror valabilitate a fost prelungită pe perioada stării de alertă, urmează să expire după o perioadă 90 de zile de la încetarea stării de alertă. În acest sens, structurile MAI responsabile pentru emiterea unor astfel de documente vor informa cetățenii cu privire la modalitatea eliberării acestora astfel încât să fie evitată aglomerația la ghișee", se mai arată în comunicatul MAI.

Vezi conferinţa de presă a ministrului Rafila:

 
Prof. univ. dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății susține o conferință de presă despre consecințele ridicării stării de alertă pe teritoriul României.

Prof. univ. dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății susține o conferință de presă despre consecințele ridicării stării de alertă pe teritoriul României.

Posted by Ministerul Sănătăţii - România on Tuesday, March 8, 2022

Ştire în curs de actualizare!

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON