URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 14 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
12 Iunie 2020, 12:26

Din 1 iulie, casele electronice de marcat încep să fie conectate la ANAF

Din 1 iulie, casele electronice de marcat încep să fie conectate la ANAF foto: arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Noutăți importante anunțate de Ministerul Finanțelor Publice, începând de luna viitoare. Marii contribuabili vor conecta casele de marcat cu jurnal electronic la serverele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) în termen de 3 luni începând cu data de 1 iulie şi până la 30 septembrie 2020, în timp ce operatorii economici din categoria contribuabililor mijlocii şi mici vor finaliza procesul de conectare până la data de 31 ianuarie 2021, după cum arată un comunicat al MFP, citat de Agerpres.

"Am finalizat un proiect aflat pe agenda publică de peste 10 ani şi care a fost amânat de toate guvernele. Transformarea digitală a Ministerului Finanţelor Publice şi Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală rămâne principala măsură prin care cred că se va îmbunătăţi substanţial relaţia cu firmele şi populaţia. Vom continua proiectele în ritm accelerat în următoarele luni. Aceste schimbări nu vor aduce doar informaţii mai complete şi de calitate din economie, ci vor asigura o competiţie cât mai corectă între companii şi o implicare tot mai redusă a statului în activitatea firmelor", a declarat ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu.

Cum vor fi folosite datele

Conform comunicatului, furnizorii de aparate de marcat electronice fiscale (AMEF-uri) vor fi notificaţi că au primit acces gratuit la un server pentru testarea firmware-ului. Accesul este facilitat înainte ca furnizorii şi producătorii să meargă la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică ICI Bucureşti pentru suplimentul de aviz.

Datele colectate din AMEF-uri vor fi folosite pentru analiză şi control de la distanţă, astfel încât să conducă la reducerea substanţială a numărului controalelor fizice inopinate şi la concentrarea verificărilor pe zonele de risc identificate.

Astfel, arată sursa citată, până pe 31 septembrie vor fi conectate la serverele ANAF circa 50.000 de terminale instalate de marile companii, iar la finalul lunii ianuarie se vor colecta datele în timp real de la un total de circa 550.000 de case de marcat.

În platformă vor fi integrate şi bazele de date cu fişierele colectate până în prezent (formularul A4200 - care va fi eliminat ulterior) pentru a fi folosite în cadrul procesului de analiză. Noutatea sistemului implementat acum constă în faptul că tot volumul de date primite şi stocate din 2018 până în prezent, cât şi datele noi raportate zilnic vor fi folosite pentru analize predictive.

Acest sistem va permite recunoaşterea unor tipare şi le va semnala pe cele disfuncţionale sau atipice. Interfaţa folosită de inspectorii ANAF va permite filtrarea datelor pe mai multe tipuri de date: cod CAEN tip produs/ serviciu, CUI, sediu, adresă şi altele, mai arată sursa citată.

Controale de la distanță

Pe lângă îmbunătăţirea relaţiei dintre ANAF şi operatorii economici prin simplificarea interacţiunii, proiectul vizează şi folosirea datelor colectate în vederea identificării cu o acurateţe foarte mare a operatorilor economici care se conformează benevol şi cei care încearcă eludarea prevederilor legale.

Platforma software a fost donată Ministerului Finanţelor Publice de către Asociaţia pentru Tehnologii Avansate, mai arată comunicatul.

"Conectarea caselor de marcat e parte din proiectul mare de informatizare, e primul pas. Urmează fişierul electronic în care companiile vor trimite informaţiile electronice către ANAF şi tot în acest an e-facturare. Tot acest pachet înseamnă minimum două puncte procentuale venituri la buget. Dacă ne uităm la PIB-ul de astăzi, 20 miliarde de lei care vin doar din această informatizare. Este cel mai bun randament pentru o investiţie a statului făcută vreodată. Dacă ne uităm la cât investim în sistem versus ce aducem, nu există un randament echivalent", a precizat ministrul de Finanțe, Florin Cîţu, la Digi 24.

Conectarea caselor de marcat la softul ANAF, a mai adăugat el, înseamnă mai puţine controale la firme, iar totul va fi mult mai transparent. "Înseamnă că putem să facem controale la distanţă. În mandatul meu v-am spus că cel mult un control pe an se poate face la o companie. Şi aşa mi se pare mult. Informatizarea va permite aceste controale la distanţă şi nu va mai fi nevoie să mergem la companii. Totul este mult mai transparent", a mai susţinut oficialul.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON