Deputatul Mihai Lasca a fost condamnat definitiv la 2 ani de închisoare, cu suspendare sub supraveghere pe un termen de 4 ani, plus 120 de zile de muncă în folosul comunităţii, în dosarul în care e acuzat că a blocat drumul naţional şi l-a luat la bătaie pe actualul soţ al fostei lui partenere de viaţă.
Decizia, care este definitivă, a fost luată miercuri de Curtea de Apel Oradea care, practic, a menţinut soluţia pronunţată în caz de Judecătoria Oradea, în noiembrie 2020.
"Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul Lasca Mihai Ionuţ împotriva Sentinţei penale pronunţată de Judecătoria Oradea. Menţine în totalitate dispoziţiile sentinţei apelate. Obligă inculpatul apelant la plata sumei de 800 lei reprezentând cheltuieli judiciare în apel. Definitivă", se menţionează pe portalul instanţei.
Gelozia, bat-o vina!
După cum BIHOREANUL a mai scris, incidentul s-a produs pe 24 august 2019, pe DN79. Victima, Emanuel I., avea o relaţie cu fosta parteneră de viaţă a deputatului, care îl părăsise şi, de altfel, a şi obţinut ulterior un ordin de protecţie împotriva sa, cerând apoi instanţei să fie unicul părinte pentru cei doi copii pe care îi aveau împreună, acest proces fiind în desfăşurare.
În ziua respectivă, Emanuel I. mergea cu maşina spre Salonta. Lasca venea spre Oradea, dar în momentul în care l-a văzut în dreptul Aeroportului a întors, depăşindu-l şi blocându-l lângă Nojorid. Aici, actualul deputat - pe atunci administrator de firmă de pază - a rupt ştergătorul stâng de la maşina "rivalului", apoi a deschis portiera şi l-a luat la pumni.
Ghinionul lui e că scena a fost înregistrată dintr-o maşină din spate, iar filmuleţul (video jos) a ajuns probă la dosarul în care Lasca a fost trimis în judecată pentru loviri, alături de certificatul medico-legal care atestă că leziunile provocate victimei - fractură perete lateral sinus maxilar stâng şi traumatism cranio-facial - au necesitat 20 de zile de îngrijiri medicale.
"Fără intenţie"
Cazul a ajuns în faţa instanţei în mai 2020, unde Lasca a încercat să se apere pretinzând că s-a luat după Emanuel fiindcă acesta "l-a salutat ironic, arătându-i degetul mijlociu" şi a vrut să discute cu el despre "obiceiul de a-l saluta cu semne obscene".
Discuţia s-ar fi purtat în faţa maşinii, unde nu el, ci victima ar fi rupt ştergătorul, ca să-l lovească, după care amândoi au urcat în autoturismul lui Emanuel, unde acesta ar fi scos şi un baston din cauciuc "cu care a încercat să-i aplice lovituri". Ca atare, a ieşit din maşină şi a încercat să-i ia bastonul, "creându-se astfel o îmbrânceală, în care persoană vătămată ar fi putut încasa lovituri superficiale, fără intenţie".
În final, ca un cetăţean responsabil şi bine crescut, Lasca "şi-a cerut scuze de la ceilalţi participanţi la trafic, fiind conştient de faptul că a deranjat traficul în zonă prin oprirea sa şi a persoanei vătămate".
Sub supraveghere
Judecătorul a respins, însă, varianta lui Lasca, despre care a susţinut că este "infirmată de probe", stabilind că "infracţiunea comisă de către inculpat este nejustificată şi imputabilă acestuia". În opinia instanţei, locul şi modalitatea în care a acţionat Lasca denotă "dezinteres faţă de valorile sociale încălcate, respectiv integritatea corporală şi siguranţa circulaţiei pe drumurile publice", motiv pentru care, prin sentinţa pronunţată pe 4 decembrie, anul trecut, chiar în vinerea de dinaintea alegerilor, l-a condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe un termen de 4 ani, plus 120 zile de muncă în folosul comunităţii.
"A fost o condamnare politică, mi-au dat pedeapsă că l-am urecheat puţin, este aberant", a declarat presei Lasca, care a atacat hotărârea, iar procesul a continuat la Curtea de Apel.
"Palmă morală"
În timpul noilor dezbateri, în proces au apărut şi alte părţi vătămate, însă doar "moral". Este vorba despre Nicuşor Avrămescu, lichidator judiciar şi Iosif-Ovidiu Gal, cel din urmă fost coleg de partid al bătăuşului, în AUR, şi fost candidat la Deputăţie pe lista AUR, care au declarat că "pentru judeţul Bihor reprezintă o palmă morală faptul că acest inculpat a ajuns deputat".
"Vom primi pumni în cap dacă nu suntem de acord cu opiniile sale", "ne vom trezi şi cu criminali în Parlament" - sunt doar câteva dintre motivele invocate de Gal în inedita cerere prin care solicită "repararea prejudiciului moral" pe care i l-a creat "inculpatul". Omul nu cerea nici vreo sumă de bani şi nici ca judecătorii să-l trimită pe Lasca după gratii, ci doar să-i interzică "să ocupe funcţia de deputat în această legislatură".
Demersul celor doi a fost respins, însă, ca tardiv de instanţă, care i-a dat lui Lasca inclusiv posibilitatea de a se împăca cu victima sa, pe care proaspătul politician a încercat din greu să-şi convingă să-şi retragă plângerea. Negocierile au eşuat însă, astfel că dezbaterile s-a reluat până luna trecută, pe 28 aprilie, când instanţa a declarat închisă cercetarea judecătorească şi a stabilit ca termen de pronunţare ziua de 13 mai, apoi 2 iunie.
Poate rămâne în funcție!
Potrivit datelor de pe portalul instanței, Lasca nu a primit nicio pedeapsă complementară sau accesorie referitoare la drepturile civile. Altfel spus, deputatului nu i s-a interzis exercitarea drepturilor electorale (acela de a alege și de a fi ales).
Așadar, potrivit juriștilor consultați de BIHOREANUL, el poate să își exercite funcția în continuare. Asta, desigur, dacă nu va avea o remușcare morală și va demisiona de bună voie, sensibilizat de sloganul „fără penali în funcții publice”.
Penalul din Parlament
De notat e, însă, că deputatul Mihai Lasca nu e la prima condamnare penală. BIHOREANUL a dezvăluit faptul că parlamentarul a fost protagonistul unui dosar penal după ce, în 2006, alături de un prieten, a fost prins după ce a ţepuit un şofer pe DN 1, prin metoda „şmen”, păcălindu-l să schimbe o bancnotă falsă de 500 euro.
Trimis în judecată pentru complicitate la înşelăciune, el a fost condamnat definitiv în 2007, la 3 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o perioadă de 6 ani. Termenul de supraveghere a expirat în 2013, iar după încă 4 ani legea i-a permis lui Lasca să solicite reabilitarea, cererea fiindu-i admisă, iar pedeapsa ştearsă din cazierul judiciar. Acum, cu noua condamnare, parlamentarul nu se mai poate făli cu cazierul curat...
Mihai Lasca mai e judecat în prezent într-un dosar al procurorilor DIICOT Oradea, pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi, dosar în care, iniţial, a fost arestat pentru clonare de carduri, acuzaţie pe care procurorii n-au mai putut s-o probeze.
Concret, parlamentarului i se impută că, în 2012 a "iniţiat şi a constituit" gruparea din care făceau parte cel puţin 4 persoane, cetăţeni români şi maghiari, împreună cu care voia să scoată din ţară migranţi pe care, spuneau procurorii, Lasca îi numea în convorbirile cu complicii "oile ălea negre" sau "mieluşeii ăia negri". Dosarul "oilor negre" a ieşit din Camera preliminară şi are stabilit primul termen de judecată în luna iunie.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.