URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 16 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă suntem prea prost îmbrăcați pentru Qatar Airways? Dacă sacoșele de rafie nu cadrează cu standardul lui Turkish Airlines? Dacă poziția prea apropiată de Debrețin nu e pe placul lui Wizz Air? Dacă Ryanair e un low cost la fel de scump ca orice companie de linie, dar mult mai imprevizibil? Dacă, dacă, dacă... Atunci mai bine zburăm de la Oradea cu frații noștri moldoveni de la HiSky!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
De nu puține ori, pe meleagurile noastre veștile „de bine” se lasă cu surprinzătoare reacții adverse. Dacă trece prin Oradea o vedetă sau un turist oarecare și comite imprudența să-i remarce frumusețea, apar imediat frustrați și nefericiți gata să facă orice vizitator să se simtă, post factum, nepoftit. Îi cer intrusului aspru, cu indignare, ba și cu suspiciune, socoteală. De ce nu s-a plimbat și prin cartiere, să le vadă mizeria...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Septembrie 2015, 14:21

Defrişări pe acte. Primăria vrea ca toţi copacii din Oradea să fie tăiaţi sau toaletaţi doar cu autorizaţie

Defrişări pe acte. Primăria vrea ca toţi copacii din Oradea să fie tăiaţi sau toaletaţi doar cu autorizaţie ATENŢIE, CADE! Dacă propunerea de regulament se aprobă, singurii pomi care vor putea fi tăiaţi fără autorizaţie sunt cei care prezină un pericol iminent. Ei vor putea fi doborâţi în prezenţa unui angajat al Primăriei, iar documentele vor trebui întocmite cel târziu în ziua următoare
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În ultimii ani, aproape fiecare copac tăiat în Oradea a fost subiect de dezbatere, dacă nu de ceartă. De o parte au fost ecologiştii, care au acuzat masacrarea zonelor verzi, de cealaltă Primăria, care a clamat necesitatea lucrărilor.

 Ca să facă pace cu ecologiştii şi să protejeze "plămânii oraşului", municipalitatea a pregătit un regulament restrictiv privind tăierile şi toaletările de copaci. Supus acum dezbaterii publice, actul propune ca drujbele să nu mai poată atinge nicio creangă din oraş fără autorizaţia municipalităţii, indiferent dacă rădăcinile copacul cresc în parcurile publice ori în curţi private...

Reguli generale

"Regulamentul privind activităţile de tăiere, transport şi valorificare a lemnului rezultat din spaţiile verzi şi alte terenuri din afara fondului forestier naţional situate în intravilanul municipiului Oradea" a fost publicat pe site-ul Primăriei săptămâna trecută, pentru a putea fi studiat de orădeni. Dezbaterea publică este programată pe 7 octombrie, de la ora 16, în sala mare a Primăriei, iar până atunci toţi cei interesaţi pot transmite sugestii. "Aceasta este forma de regulament de la care pornim, urmând să-l modificăm, dacă este cazul, după dezbaterea publică", spune Mircea Stejeran (foto), şef serviciu în cadrul Direcţiei Tehnice.

Regulamentul propus se referă la toţi copacii oraşului, adică atât la cei care cresc în spaţii publice, cât şi la cei de pe terenurile private, şi nu face o diferenţă între pomii fructiferi şi restul arborilor, semn că se aplică tuturor. Documentul stabileşte clar şi care copaci pot fi tăiaţi: cei uscaţi, cei bătrâni şi periculoşi pentru trecători, cei înclinaţi şi în pericol de prăbuşire, cei ai căror rădăcini afectează reţelele subterane sau fundaţiile, cei care sunt pe amplasamentul unei viitoare construcţii autorizate şi cei care afectează faţadele.

Tai, apoi plantezi

La articolul 4, regulamentul prevede că "toate lucrările de tăiere şi/sau intervenţie de orice fel în coroana arborilor şi arbuştilor (...) se fac în condiţiile legii, după solicitarea şi obţinerea autorizaţiei de tăiere eliberate de către Primăria Municipiului Oradea".

Aşadar, oricine va dori să toaleteze sau să doboare un copac din oraş va trebui să ceară întâi acordul municipalităţii. În trei zile de la primirea solicitării, Primăria trebuie să trimită un specialist să verifice în teren situaţia şi să se pronunţe dacă tăierea ori toaletarea trebuie sau nu să se facă.

Dacă arborele creşte pe un teren privat, birocraţia se încheie aici. Procedura nu prevede o taxă concretă, dar solicitantul va fi obligat să planteze în schimb, pe cheltuiala lui, cinci copaci într-un loc indicat de Primărie.

Dezbateţi!

Dacă arborii tăiaţi sunt pe domeniul public, solicitantul (care poate fi o persoană fizică, o persoană juridică sau chiar Primăria) mai trebuie să obţină acordul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bihor şi pe cel al Ocolului Silvic Oradea. Silvicii vor marca arborii, la fel ca în păduri, apoi vor estima masa lemnoasă şi vor întocmi documentele de transport a lemnului. Pentru nuci şi castani comestibili se păstrează şi obligaţia deja existentă ca tăierea lor să aibă şi acordul Direcţiei pentru Agricultură.

Bineînţeles, regulamentul prevede şi amenzi: neobţinerea autorizaţiilor pentru tăieri poate costa o persoană fizică între 200 şi 500 lei, iar o persoană juridică între 500 şi 1.000 lei.

Orădenii nemulţumiţi de aceste reguli propuse sau care au idei de îmbunătăţire a lor sunt liberi să o facă, fie transmiţându-le până în 7 octombrie Direcţiei Tehnice a Primăriei, fie expunându-le chiar la dezbaterea publică.


LA NUMĂRAT
Copacii în recensământ

Între anii 2009 şi 2011, Primăria Oradea a întocmit cadastrul verde al municipiului, ce reprezintă o inventariere a tuturor spaţiilor verzi din oraş. Conform acestuia, Oradea număra la acea vreme 124.914 exemplare de copaci, 510 hectare de spaţii verzi amenajate şi alte 66 de hectare de spaţii verzi degradate. Cei mai mulţi copaci din oraş erau nucii, 6.924 la număr, urmaţi de corcoduşi (5.690), pruni (4.976) şi salcâmi (4.782).


VOX POP:

Printr-un regulament supus dezbaterii publice, Primăria propune ca niciun copac din Oradea, indiferent că este pe domeniul public sau în curţi private, să nu mai fie tăiat sau toaletat fără autorizaţie. Sunteţi de acord?

Da, foarte bine fac. În Olanda riști o amendă de lucrezi un an întreg ca sa o plătești, dacă te pui să-ți toaletezi un copac din propria curte.

Czobor Raul

Dacă vom sta după aprobări, toaletările de primăvară le vom face primăvara viitoare. Mă îndoiesc că are Primăria oameni să trimită la fiecare solicitare.

Andrei Popa

Da, pentru că nu vreau să locuiesc într-un oraş „beton”, fără oxigen. Copacii au fost podoaba oraşului şi nu au mai rămas prea mulţi. Vreau copaci!

Wagner Ildiko

E o prostie, în curtea mea plantez şi tai ce vreau. Cât durează aprobarea? Vecinului meu i-a nenorocit maşina o creangă pentru că nu a primit avizul în timp.

Silvia Garai

Da, sunt de acord, este o măsură corectă luată de Primărie. Oradea are nevoie de aer curat. Şi aşa ne poluează destul Nutrientul!

Cristian Marcel Goron

Personal, în spiritul libertăţii cetăţeanului, m-aş opune. Aş căuta alte soluţii eco, de exemplu noile construcţii să aibă obligaţia unui număr de copaci plantaţi.

Paul Butuc

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
11 Comentarii
dileala
Să vinzi partenerilor europeni păduri întregi și să te legi de oameni pentru că toaletează copaci din diverse motive, pentru că îi deranjează cumva, trebuie să fii ori prost, ori socialist cu mai mult sentiment decât rațiune. Voi sunteți liberali sau socialiști deghizați în liberali? Povestea cu oxigenul e o prostie, dacă vrei oxigen plantezi plante ce produc oxigen semnificativ, nu orice plante, și nu vinzi păduri întregi....Dacă îi votezi pe cei ce vând păduri dar tu ești ecologist și susții prostia asta, ești prost !
Postat 07 Mai 2020, 22:11 de Alin2019
bonus malus
Pina sa creeze noi structuri represive cu tot aparatul aferent,birocratie,personal etc. ar putea gasi o formula de bonificatie pentru proprietarii care detin terenuri cu copaci: ai copaci,ai reducere la impozitul anual...l-ai taiat,ai pierdut reducerea ...ai plantat, primesti reducere. Sau s-ar putea da vouchere din partea Fondului de Mediu pentru fiecare copac, ceva similar certificatelor verzi. Pe domeniul public,autoritatile locale pot si ar trebui sa planteze citi pomi vor,pot sa amenajeze spatii verzi ,nu cred ca s-ar supara cineva... Din pacate la noi proprietatea privata e din ce in ce mai prost inteleasa
Postat 26 Septembrie 2015, 20:48 de excalibur
facut fara cap
UN regulament facut doar pt banii, cine crede ca autorizatia pt tunderea pomilor se va elibera gratuit? Eu stiam ca in centrul doctrinei liberale sta PROPIETATEA PRIVATA! acest regulament pune semn de egalitate intre propietatea privata si cea publica. Eu din BANII MEI am cumparat un teren pentru care platesc impozit la pmo, tot din banii mei am plantat niste pomi ca sa vina un functionar public sa i mi spuna ce sa fac cu ei?Daca mi se scoala sa ii inlocuiesc cu vita de vie? Stie pmo ca pomi fructiferi trebuie in general tunsi anual?Cati ingineri horticoli are angajati pmo care sa verifice daca pomi trebuie tunsi pt regenerare de exemplu.Propun ca pmo sa introduca o taxa pt acesul la toaletele din casele oamenilor
Postat 23 Septembrie 2015, 19:15 de unomsimplu
Nea' Ilie tupeistul
Dupa ce nea' Ilie si-a taiat mustata, s-a tuns "zero", a taiat toti arborii din oras, acum vine sa ne oblige, sa-i cerem apropare de fiecare data cand vrem sa ne taiem parul. De ce?! El ne spune ca si el va cere aprobare, cand va merge la frizer. Dar o spune si el asa....oricum el nu mai par...iar orasul nu mai are copaci de taiat...
Postat 23 Septembrie 2015, 13:34 de LauraD
INTREBARE :
Intrebare : proprietatea este amea sau a PMO ????? Cine plateste taxe si impozite pe ea ???? Eu am numai obligatii la stat si pmo pentru proprietaea mea ????? Nu pot dispune de ea cum doresc??????
Postat 22 Septembrie 2015, 21:08 de scortosul
TAMPENIE MAXIMA !!!!
O TAMPENIE !!! Pai eu am o curte si platesc impozit pentru teren construibil. Pana cand ma hotarasc ce si cum sa fac am plantat cativa pomi. Acum daca voi dori sa construiesc pe teren ceva trebuie sa tai ce am plntat si platesc la primarie noi taxe.????? chiar maine ma duc si-i tai pe toti ca sa nu platesc la anu taxe !
Postat 22 Septembrie 2015, 19:22 de scortosul
?
Totusi sunt nedumerit??!! M.S. a putut lega cateva propozitii?
Postat 22 Septembrie 2015, 18:40 de TDS
COPACUL
Iar o coincidenta! Nu-mi dau seama cum sunt gasiti cei intervievati! Printre cei de astazi un sustinator al lui Bolojan si al Referendum-ului! Si totusi SURPRIZA! Parca vrea altfel decat vrea Bolojan! Ba chiar a exprimat o idee corecta! Poate pentru ca e ruda cu...copacul?
Postat 22 Septembrie 2015, 18:38 de TDS
Asta da nesimtire...
... bre, nea ilie! Dupa ce ai taiat mai ceva ca la un campion mondial al taietorilor de lemne, CE ai vrut si UNDE ai vrut, acum ceri LEGE! Eu sunt de acord cu propunerea pe care o faci, cu o conditie: plateste (impreuna cu tovarasii de firezat) cate 100 (o suta) de lei pt. fiecare pom/arbore care s-a taiat in ultimii sapte ani aici, in Oradea. Astfel vom avea un punct zero de unde vom porni contorul. Altminteri nu faci decat sa mai propui o porcarie, dupa ce ai ras tot ce trebuia dar mai ales NU TREBUIA, vii si dai amenzi! P.S. Vezi, sunt baiat bun, ti-am bagat la tarif minim cei doau sute(!!!) de nuci pe are i-ai culcat acu' cativa ani pe Borsului! Ce mobila or fi facut macaronarii... ce bani au facut si unii si altii...ce ilegalitati au facut cu totii! Si acum vrei amenzi?!
Postat 22 Septembrie 2015, 17:46 de pinonel
Livada de visini,pruni si corcodusi din strada.
Cine trebuie sa curete trotuarele care sunt murdarite intr-un hal fara de hal de prunele si corcodusele cazute din pomii fructiferi ? Sau ...clica aia de fructe tolcozite prin care suntem nevoiti sa calcam zi de zi vara-toamna nu se pune ,ca doar este ecologica?!
Postat 22 Septembrie 2015, 16:29 de User anonimizat
Toaletari arbori
DA si NU. Am plantat in fata proprietatii pe acre o detinem 7 copaci. Noi i-am plantat, tocmai pentru ca doream aer, verdeata si perdea impotriva poluarii stradale. Toamna cand cad frunzele, au nevoie de toaletare pentru a nu creste inestetic in anul urmator. In afar de asta, cand bate vantul, crengile mai lungi se rup si cad pe trotuar, unde pot fi trecatori. Crengile taiate le tocam si le folosim pentru a produce compost. de ce am nevoie de autorizatie din moment ce pastrez copacii, doar le dau o forma estetica si am grija sa nu cada crengile pe trecatori???? Daca cineva va fi ranit de o creanga in cadere in timp ce noi asteptam sa vina reprezentantul PMO, cine raspunde? Cei care dau avizele sau au propus acest regulament, sunt convins ca gandesc altfel decat cum suna el.
Postat 22 Septembrie 2015, 15:41 de Oradeamea
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6664 RON
  • 1 EUR = 4.9737 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON