URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 04 IUNIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În relația cu administrația centrală, Bihorul și Oradea au avut câteva episoade faste, dar și niște ghinioane teribile. Marea lovitură a fost trecerea a zeci de hectare de teren situat în centrul Oradiei în posesia Consiliului Județean, odată cu marea retragere a armatei la minimum 60 de kilometri de graniță. Dar putem spune că am avut și ghinion pentru că...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ajunsă deocamdată la prima săptămână, greva din învățământ se așterne ca o piatră tombală peste domnia președintelui Klaus Iohannis. Încă de mult, mulți dintre cei care l-au votat au ajuns să-l disprețuiască, să-l considere groparul marilor speranțe din 2014, dar abia prestația sa în actuala criză din învățământ le pune definitiv lespedea.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Chiar dacă toată lumea știe că anumite fapte se pot proba numai cu martori, legea este foarte strictă cu privire la condițiile în care se poate propune această probă, pe de-o parte, iar pe de altă parte există anumite limitări ale utilizării acestei probe.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Consumul de apă poate avea o influenţă nefavorabilă asupra organismului atunci când apa conţine agenţii patogeni ai bolilor infecţioase, când are o compoziţie deosebită de cea a apei potabile şi când apa are gust sau miros ce o fac improprie consumului. Aceste modificări ale normelor de potabilitate pot fi determinate cel mai des de caracteristicile solului stăbătut de către ape şi impurificării cu ape uzate fecaloid-menajere sau industriale.
07 Februarie 2020, 15:21

Decanul Facultății de Medicină din Oradea, Adrian Maghiar, implicat într-un accident mortal în judeţul Cluj: „Mă bucur că trăiesc” (FOTO)

Decanul Facultății de Medicină din Oradea, Adrian Maghiar, implicat într-un accident mortal în judeţul Cluj: „Mă bucur că trăiesc” (FOTO) sursa foto: https://ziarulclujean.ro/
Decanul Facultății de Medicină din Oradea, Adrian Maghiar, implicat într-un accident mortal în judeţul Cluj: „Mă bucur că trăiesc” (FOTO) sursa foto: https://ziarulclujean.ro/
Decanul Facultății de Medicină din Oradea, Adrian Maghiar, implicat într-un accident mortal în judeţul Cluj: „Mă bucur că trăiesc” (FOTO) sursa foto: clujmanifest.ro
Decanul Facultății de Medicină din Oradea, Adrian Maghiar, implicat într-un accident mortal în judeţul Cluj: „Mă bucur că trăiesc” (FOTO) sursa foto: https://ziarulclujean.ro/
Decanul Facultății de Medicină din Oradea, Adrian Maghiar, implicat într-un accident mortal în judeţul Cluj: „Mă bucur că trăiesc” (FOTO) sursa foto: ziarclujean.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Decanul Facultăţii de Medicină şi Farmacie, şi, totodată, unul dintre fondatorii Spitalului privat Pelican, Adrian Maghiar a fost implicat vineri într-un accident mortal petrecut pe DN 1, în apropiere de Huedin, judeţul Cluj.

Impact frontal

Potrivit presei din Cluj, două maşini – un BMW şi un Mitsubishi cu volan pe dreapta – s-au lovit frontal, după ce şoferul Mitsubishi-ului, un bărbat de 55 de ani din comuna clujeană Poieni, venind spre Oradea, a pierdut controlul autoturismului, cel mai probabil din cauza vitezei excesive.

BMW-ul circula regulamentar spre Cluj, fiind condus de un bărbat de 56 de ani din Oradea, după cum spun poliţiştii din judeţul vecin.

Impactul între cele două maşini a fost devastator: BMW-ul a ajuns în şanţ, iar şoferul Mitsubishi-ului a fost proiectat din autoturism, în şanţ. El a decedat, în ciuda manevrelor de resuscitare făcute de salvatorii SMURD. De asemenea, susţin poliţiştii din Cluj, alte trei persoane au fost rănite.

”Mă bucur că trăiesc"

Printre persoanele implicate în accident se regăseşte şi Adrian Maghiar. De altfel, fotografiile de la faţa locului surprinse de jurnaliştii clujeni îl arată pe decanul FMF în apropierea BMW-ului (foto)

"Nu discut despre subiectul ăsta. Mă bucur că trăiesc", a declarat Maghiar, vineri, pentru BIHOREANUL, refuzând orice alt comentariu.

UPDATE: Maghiar la volan, fiul său pasager

Sursele BIHOREANULUI au declarat că BMW-ul era condus chiar de către decanul FMF Oradea.

Adrian Maghiar se afla în mașină împreună cu fiul său, de 27 ani, Octavian Maghiar, ambii fiind transporați la spital, cu mai multe leziuni. 

Rănile acestora nu sunt foarte grave, însă, din câte se pare, tânărul de 27 de ani are tăieturi la nivelul feței.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Sosea de mare viteza
Câți mai trebuie sa moara pana intelegem ca viteza și depășirile aiurea ne costa vieți câți mai trebuie sa moara pana sa avem autostrada????
Postat 07 Februarie 2020, 21:59 de sss
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6562 RON
  • 1 EUR = 4.9696 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON