URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.

De tot râsul

Chibi, câinele "extrem": Se plimbă cu motocicleta şi face schi nautic (VIDEO)
Bihoreanul TV
Un câine din Florida a devenit o adevărată vedetă. Şi nici nu e de mirare, având în vedere că dovedeşte aptitudini mai puţin obişnuite pentru un câine: are pagină pe Facebook, face schi nautic şi se plimbă cu motocicleta prin oraş.
08 Septembrie 2010, 23:50
Desecretizare din pură prostie: au uitat actele privind vizita Papei în bar
Magazin
Documente secrete conţinând informaţii despre organizarea vizitei Papei Benedict al XVI-lea în Marea Britanie au fost uitate într-un bar din Anglia, fiind găsite de proprietarul localului, informează Daily Mirror în ediţia electronică.
07 Septembrie 2010, 10:53
Stadionul italienilor de la Triestina e plin! Cu suporteri desenaţi...
Magazin
Italienii de la echipa de fotbal Triestina au găsit o metodă pentru a-şi umple stadionul: au acoperit scaunele cu bannere imense imprimate cu suporteri fericiţi!
06 Septembrie 2010, 09:24
Un medic s-a dat singur în judecată
Magazin
Directorul unui spital din Timişoara s-a dat singur în judecată, după ce Curtea de Conturi a stabilit că a încasat ilegal suma de 5.000 de lei sub formă de spor salarial. Astfel, din poziţia de manager s-a dat singur în judecată pentru că refuză să returneze banii.
02 Septembrie 2010, 12:30
Amendat pentru că a spus un banc cu poliţişti
Magazin
Un student din Iaşi a fost amendat pentru un banc spus pe stradă. Nu orice fel de banc, ci unul cu poliţişti. Agenţilor comunitari nu li s-a părut deloc amuzant...
02 Septembrie 2010, 00:40
Toţi candidaţii la BAC dintr-o clasă s-au semnat cu acelaşi nume
Magazin
Cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat a înregistrat un episod nostim în Piteşti, unde toţi elevii dintr-o clasă şi-au semnat lucrările cu acelaşi nume: Ion Popescu. Vă daţi seama ce isteţi sunt!
01 Septembrie 2010, 01:56
A stat o lună la hotel pe gratis!
Magazin
A stat aproape o lună la un hotel de patru stele, din Olimp şi a plecat fără să plătească. Un bărbat din Arad a fost arestat preventiv pentru înşelăciune, după ce a înşelat unitatea de cazare cu aproape 30.000 de lei.
29 August 2010, 23:52
Cei de la Daily Mail cred că Bucureştiul e în Ungaria
Magazin
Jurnaliştii sportivi ai publicaţiei britanice Daily Mail au publicat un articol în care scriu că echipa de fotbal Liverpool va merge în Ungaria pentru a-i întâlni pe fotbaliştii de la Steaua Bucureşti în grupele Europa League.
28 August 2010, 15:56
O maimuţă poliţist păzeşte străzile Thailandei (VIDEO)
Magazin
Într-o provincie din sudul Thailandei, ordinea pe străzi este menţinută de o maimuţă poliţist, care patrulează alături de un poliţist, care este şi dresorul primatei. Aceasta a fost crescută de ofiţerii legii de când era mică.
26 August 2010, 14:38
În România se poate: o falsificatoare e şefă la Legalitate
Magazin
O juristă din cadrul Prefecturii Gorj a fost promovată ca şef al Serviciului de Legalitate al instituţiei în condiţiile în care funcţionara a fost amendată pentru fals şi uz de fals. Prefectul se face că plouă şi spune că nu ştia de rezoluţia procurorilor.
25 August 2010, 17:22
Hoţ fotogenic: prins în poză în timp ce îi fura pe cei care se fotografiau
Magazin
O familie din SUA a avut norocul să prindă într-o poză momentul exact în care un hoţ le fura genţile, aflate în spatele lor.
24 August 2010, 11:26
Emil Boc a inventat cuvântul "proiecturi" (VIDEO)
Magazin
După modelul cuvântului "succesuri", inventat de EBA, premierul României, Emil Boc a folosit cuvântul "proiecturi" în timpul unei verificări a lucrărilor pe centura Lugojului.
23 August 2010, 14:06
Un ursuleţ panda, cel mai simpatic dansator "din buric" (VIDEO)
Bihoreanul TV
Un pui de panda a devenit vedetă pe internet după ce un vizitator l-a surprins în timpul unei "excursii" prin rezervaţia naturală din provincia chineză Sichuan.
22 August 2010, 23:46
Beethoven e câine, Michelangelo virus: asta cred tinerii americani
Magazin
Generaţia născută în 1992 în SUA stă mai mult decât prost la capitolul cultură generală: sunt convinşi că Beethoven e un câine, iar Michelangelo un virus de calculator.
20 August 2010, 11:53
Sexu' cât porumbu'
Magazin
Şi de asta e frumoasă varietatea: că unele lucruri dintr-o limbă înseamnă cu totul altceva într-o alta. Cine ar fi crezut că Cucuruzzu Capula e de fapt un sit arheologic şi nicidecum dovada unei potenţe de invidiat?
18 August 2010, 12:51
Popa face figuri pe skateboard (VIDEO)
Magazin
Un preot care are în parohie 11 biserici din sud-vestul Ungariei are un hobby în care excelează: datul pe skateboard.
16 August 2010, 16:41
Berceanu aproape că se înjură singur: şi-a rupt maşina pe Transfăgăraşan
Magazin
Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu a declarat: "dacă nu aş fi fost eu ministrul Transporturilor, l-aş fi înjurat pe acest ministru tot Transfăgăraşanul de pe o parte până alta", după ce şi-a distrus maşina pe gropile de pe Transfăgărăşan.
14 August 2010, 18:11
Poliţist cu talent: dansează în intersecţie (VIDEO)
Magazin
Ca să evite plictiseala, un poliţist nigerian care dirijează circulaţia şi-a tranformat locul de muncă într-o adevărată distracţie, dansând în timp ce coordona maşinile.
13 August 2010, 14:36
Condamnat pentru că a atacat-o pe prezicătoarea care i-a spus că va face puşcărie
Magazin
Un rus a apelat la o ghicitoare pentru a-şi afla viitorul, iar când femeia i-a spus că va face puşcărie, omul şi-a ieşit din minţi şi a atacat-o. Tocmai pentru acest lucru, omul a şi fost condamnat la închisoare.
12 August 2010, 12:13
Avionul Iron Maiden nu poate ateriza la Cluj din cauza pistei prea mici
Magazin
Avionul trupei Iron Maiden, un Boeing 757 inscripţionat cu logo-ul formaţiei nu va putea ateriza pe aeroportul din Cluj, cu ocazia concertului pe care formaţia îl va susţine pe 15 august, din pricina faptului că pista aeroportului este prea mică. Trupa va fi nevoită astfel să schimbe avionul la Budapesta.
11 August 2010, 15:31
Pedeapsă plăcută: A fost condamnat să joace poker
Magazin
Un american condamnat pentru fraudă urmează să participe la turnee de poker cu scopul de a câştiga bani pentru a putea să le plăti despăgubiri celor de la care a furat bani.
10 August 2010, 12:28
Bulgarii vor avea drumuri cu cristale Swarovski
Magazin
Asociaţia pentru siguranţa rutieră din Bulgaria vrea să marcheze străzile cu cristale Swarovski, pentru a îmbunătăţi condiţiile de trafic pentru şoferii care circulă prin zonă montană.
09 August 2010, 13:52
Cum explică ţiganul că se dă o "perversă ca pe Târgu-Ocna"! :))
Bihoreanul TV
Încăierările între clanurile rivale de ţigani se lasă şi cu replici de tot râsul: "I-am dat o perversă ca pe Târgu Ocna", declară unei reporteriţe unul dintre protagoniştii scandalului.
07 August 2010, 13:11
Diplomatul "Penis Mare", refuzat în Arabia Saudită
Magazin
Un diplomat pakistanez are de suferit din cauza numelui său, care în arabă înseamnă "Penis Mare". Astfel, acesta a pierdut postul de ambasador în Arabia Saudită.
06 August 2010, 09:34
Imnul crizei în România e KK-MAKA, o parodie după melodia Shakirei (VIDEO)
Magazin
Grupul Divertis, condus de Toni Grecu a lansat un imn al crizei în România, făcut pe melodia Waka Waka, imnul Campionatului Mondial şi intitulat sugestiv KK-MAKA.
05 August 2010, 12:59
Primăria Craiova a înfiinţat Biroul N.U.C.R.C.A.R.U.A.E.C.D.U.D.B.D.U.A.D.
Magazin
Culmea restructurării s-a atins la Primăria Craiova, unde, prin comasări, numele unui birou a ajuns să aibă 19 cuvinte, astfel că în documente e trecut doar cu iniţiale.
04 August 2010, 07:30
Filme porno pe gratis în gara din Severin
Magazin
Femei dezbrăcate ce se plimbă prin mulţime, o alta care îşi dă jos lenjeria intimă sau un cuplu care mima un act sexual a fost ceea ce s-a putut vedea în gara din Drobeta Turnu Severin taman la prezentarea publică a noilor plasme.
03 August 2010, 09:02
România e printre primele cinci destinaţii evitate de turiştii britanici
Actual
România se află, alături de Grecia, Islanda, Turcia şi Rusia, printre cele cinci destinaţii pe care turiştii britanici au preferat să le evite vara aceasta.
02 August 2010, 11:23
Frunza României, luată la mişto (FOTO)
Magazin
Românii au dovedit încă o dată că au simţul umorului şi al ironiei. În urma izbucnirii scandalului în jurul logo-ul turistic al României, pe internet au apărut variante alternative pentru acesta, simbolizând cerşetori, oameni care "taie frunze la câini" şi marijuana.
30 Iulie 2010, 16:39
Plătit să fumeze marijuana şi să scrie cum a fost
Magazin
Un ziar din SUA plăteşte un om ca să fie critic de marijuana. La fel precum criticii de restaurante, acesta testează "marfa" înainte de a scrie: fumează marijuana şi apoi relatează cum a fost.
30 Iulie 2010, 09:26
  1 2 3  5  7 8 9  
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON