Un colecţionar de artă contemporană a plătit 34.000 de euro pentru o reproducere a lui Venus din Milo realizată din fecale de urs panda.
`
< Pagina precedentă 1 2 3 4 5 6 7 Pagina următoare >
Părerea noastră
Folclor de Bihor
Pentru că era acuzat de Occident că pune pumnu-n gură poporului, Ceaușescu a convocat o mare adunare populară în care să le dea vești proaste românilor. Prin asta spera ca lumea să se revolte și să vadă și capitaliștii că la noi e democrație și sunt proteste împotriva politicii partidului. I-a anunțat că salariile se reduc la jumătate și se dublează orele de muncă. Oamenii, în loc să protesteze, au scandat „Ceaușescu - PCR”.
Cu tupeu
Deşi practic meseria asta de trei decenii, azi, mâine, nu încetează să mă minuneze un fenomen permanent manifest în politica românească: modul în care se autodevorează coaliţiile de partide ajunse la guvernare, făcându-se cioburi înainte de-a apuca să furnizeze ceva substanţial naivilor de electori. A fost boala CDR-ului, a fost a USL-ului, este a guvernării de azi şi va fi, probabil, şi a celei de mâine...
Zic şi eu
Nu surparea dealului Ciuperca e marele eşec al primarului Bolojan, chiar dacă ani de zile a fost tema preferată a opoziţiei locale, subiect de hate pe Facebook şi sursă de meme. Eşecul a fost invalidarea referendumului pentru Oradea Mare, prin unificarea cu Sânmartin, boicotată de UDMR şi de PSD. Dacă alde Szabó Ödön a avut o motivaţie practică, teama că în Oradea Mare UDMR ar fi urmat să aibă mai puţini consilieri şi postul de viceprimar pierdut (ceea ce oricum s-a întâmplat), PSD-ul lui Ioan Mang şi-a făcut socoteala că-i musai să moară capra vecinului liberal. N-a câştigat nimic din asta, dar Oradea a pierdut. Ura!
Newsletter
Spune ce crezi
Primarul Florin Birta propune reabilitarea pietonalei Republicii, prin pavarea cu porfir și revenirea la modelul estetic cu cercuri, din perioada comunistă. Ce părere aveți?
De stiut
Colțul juridic
În data de 8 iunie, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională, cu unanimitatea voturilor judecătorilor, o lege adoptată recent de Camera Deputaților prin care se prevedea, în esență, că neexecutarea în termen de 30 de zile a unei hotărâri prin care o amendă este înlocuită cu munca în folosul comunității constituie infracțiune.
Bihoreanul la medic
Infecţiile urinare sunt printre cele mai frecvente infecţii bacteriene, fiind determinate de prezenţa şi multiplicarea unor germeni patogeni în orice loc al tractului urinar, de la rinichi, uretere şi vezică urinară, la uretră. Aceştia depăşesc numărul de 100.000 pe un mililitru de urină.
De tot râsul
Un vâlcean care s-a vrut hoţ n-a reuşit decât să se facă de râs. După ce a furat 700 de lei dintr-o locuinţă, el a fost prins rapid de poliţişti, pentru că şi-a uitat cartea de identitate în casa prădată.
02 Decembrie 2010, 16:04
Pentru prima dată de când e preşedinte, Traian Băsescu ratează festivităţile organizate în ţară de Ziua Naţională. Gurile rele ar putea spune că motivul e faptul că a vrut să tragă un pui de somn la summit-ul OSCE din Kazahstan, unde jurnaliştii l-au surprins pe preşedinte aţipind.
Persoanele care nu se descurcă cu despărţirea de iubit sau de iubită au acum o soluţie. În locul unor scene dureroase sau dialogului de genul "eu sunt de vină, nu tu", cei laşi sau cei care nu au chef de aşa ceva, pot apela la serviciile unui site specializat în despărţiri.
29 Noiembrie 2010, 15:37
Un poliţist din Constanţa i-a cerut unui şofer pe care l-a prins băut la volan drept mită 400 de lei şi... o noapte în compania cumnatei acestuia, la care visa de ceva vreme. Agentul a fost prins în flagrant şi reţinut.
27 Noiembrie 2010, 19:57
Maria Coman, de la canalul de ştiri Antena 3 l-a ironizat pe Traian Băsescu, care declarase că "o să vedeţi fete rujate, cu ochii cât cepele" minţind românii la televizor. Prezentatoarea s-a rujat în direct în timp ce erau difuzate imaginile cu discursul preşedintelui.
Doi amorezi au decis să facă dragoste în maşină, pe malul fluviului Rin, lângă Koln, crezând poate că numai aşa vor creşte romantismul. Însă au terminat partida nu aşa cum s-au aşteptat, ci printr-un duş rece în fluviu...
25 Noiembrie 2010, 10:18
Utilizatorii de internet din Rusia consideră că pe căţelul primit de premierul lor de la omologul său bulgar ar trebui să-l cheme Gazprom. Propunerea vine după ce Vladimir Putin a anunţat că nu ştie cum să-şi boteze animăluţul.
24 Noiembrie 2010, 09:42
Edilul Bacăului, Romeo Stavarache, le-a dovedit alegătorilor săi că el chiar semnează ca primarul. Sau că nu ştie să scrie corect. Peste 2.000 de scrisori trimise în numele lui elevilor cu rezultate excepţionale la învăţătură sunt pline cu greşeli.
23 Noiembrie 2010, 09:13
Un câine rasa Chihuahua, pe care îl cheamă Piersicuţă, a devenit cel mai nou membru al poliţiei din Nara, Japonia după ce a trecut mai multe teste de aptitudini, chiar dacă are o greutate de doar trei kilograme.
22 Noiembrie 2010, 11:08
Patronul unui restaurant din centrul Ploieştiului a vrut să atragă spre afacerea lui cât mai mulţi clienţi din rândul bugetarilor aşa că a pregătit pentru meniul zilnic un fel de mâncare pentru vremuri grele, pe care au denumit-o "Tochitură de Boc", preţul ei fiind redus cu 25%.
Un grup de studenţi de la Universitatea din Bournemout, Marea Britanie au făcut campusurile britanice interzise minorilor. Mai exact, au proiectat pe faţada unuia dintre cămine un film porno, iar ca să audă toată lumea ce rulează au conectat şi un sistem audio.
17 Noiembrie 2010, 10:03
Trei bărbaţi din Târgovişte au fost prinşi în timp ce încercaru să fure o maşină, pe care ar fi transportat-o cu o căruţă. Şi căruţa era tot furată...
15 Noiembrie 2010, 08:37
Dacă străinii au grijă de monumentele vechi ca de ochii din cap, la noi acestea sunt renovate cu nepăsare şi ignoranţă. O biserică sculptată în piatră din secolul al XIII-lea are acum termopane nou-nouţe.
Poliţistul John McClane, interpretat de Bruce Willis în populara serie de acţiune "Die Hard", este pe primul loc într-un inedit clasament britanic al eroilor de film care nu pot fi ucişi. Pe locul al treilea în clasament a fost trecut Isus.
11 Noiembrie 2010, 17:05
O constănţeancă care a tâlhărit un bătrân a ascuns prada în fund. Jaful a avut loc într-un tren, pe traseul Lehliu- Ciulniţa. Poliţiştii au reuşit să ducă la bun sfârşit ancheta, după clisme şi ecografii.
Peste o sută de oi au evadat dintr-un abator new-yorkez. Năzbâtia lor a ţinut mai mulţi poliţiştii o noapte întreagă în fugă după ele, iar la finalul "maratonului" au ajuns de unde au plecat. Adică în abator...
08 Noiembrie 2010, 15:58
O firmă din Polonia care confecţionează şi comercializează sicrie a plănuit să-şi atragă clientela prin realizarea unui calendar erotic care conţine fotografii cu modele topless lângă sicrie.
Dacia-Renault a fost nominalizată de asociaţia ecologistă "Les Amis de la Terre" la unul dintre premiile Pinocchio acordate companiilor care se pretind mai prietenoase cu mediul decât sunt în realitate. Şi asta din cauza unei reclame la Duster, în care producătorul susţine că maşina este prietenoasă cu mediul.
05 Noiembrie 2010, 12:11
O prostituată de 23 de ani din Piteşti a strâns într-un an 120 de amenzi în valoare de 40.000 de lei. Pentru că n-a plătit nici una, primăria a demarat împotriva ei procedurile de insolvenţă.
05 Noiembrie 2010, 09:54
Hobby-ul preferat al şefilor din Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud este pokerul. Comisarul şef şi adjunctul său sunt cercetaţi acum după ce au fost prinşi jucând poker pe calculatoarele de la serviciu. Evident, în timpul orelor de muncă...
04 Noiembrie 2010, 13:05
Un toreador columbian s-a trezit cu pantalonii rupţi în fund în timpul luptei din arenă cu taurul. Ca să încheie lupta, acesta a acceptat să îmbrace o pereche de bermude cu flori.
La mall-ul City Park din Constanţa se eliberează de luni acte de identitate, printre alte facilităţi oferite cetăţenilor. Aşadar, dacă vor vrea buletine, constănţenii vor trebui să treacă de aici înainte pe la cel mai mare centru comercial.
02 Noiembrie 2010, 14:44
Un cuplu din Elveţia a decis să-şi reînnoiască jurămintele în Maldive. Au plătit opt sute de euro pentru a avea ceremonia pe o plajă exotică, însă cei care le-au oficiat jurămintele n-au făcut decât să-i înjure şi să-şi bată joc de ei.
Protest inedit al profesorilor clujeni faţă de premierul Emil Boc, fostul lor primar: dascălii i-au compus prim-ministrului un cântec, în care îl cheamă acasă, pentru că a făcut-o "tare groasă".
29 Octombrie 2010, 13:29
Un artist de tatuaje din Australia a fost dat în judecată de un client nemulţumit. Motivul nemulţumirii? În loc de yin şi yang cu dragoni, omul s-a trezit că are un tatuaj cu un penis de 35 de centimetri!
28 Octombrie 2010, 09:54
Autorităţile spaniole le-au obligat pe prostituatele care îşi caută clienţi pe autostradă să poarte veste reflectorizante, în încercarea de a reduce riscul unor potenţiale accidente.
27 Octombrie 2010, 00:11
Un american din Pennsylvania a sunat la 911 pentru a se plânge că marijuana pe care o fumase nu era de calitate.
26 Octombrie 2010, 16:53
Doi americani se pot mândri de acum înainte că, în timp ce îşi făceau o fotografie la Grădina Zoologică din San Diego, hipopotamul Otis s-a bucurat atât de mult, încât a început să zâmbească!
Ziarul Vaticanului le-a declarat catolice pe personajele din serialul de desene animate The Simpson's. Producătorii desenelor însă nu sunt de acord şi spun că s-a mers prea departe cu analiza religioasă a show-ului.
24 Octombrie 2010, 19:54
-
Șeful Companiei de Apă Oradea, Lucian Chindlea: „Fiecare trebuie să plătească pentru apa consumată și poluarea produsă” 13:00, 24 Iun 2022
-
Un nou parc în Oradea, în zona Nufărul. Primăria va face exproprieri pentru a-l amenaja (FOTO) 10:52, 24 Iun 2022
-
Ministrul Marcel Boloş, la Oradea: „Bulevardul Nufărul - Cantemir este primul coridor de mobilitate urbană din România și un model de urmat" (FOTO/VIDEO) 19:06, 24 Iun 2022
-
Atac la primarul Birta în Consiliul Local. "De ce ne alungaţi din Cetate?" i-a reproşat preşedinta Uniunii Artiştilor Plastici Oradea 11:33, 24 Iun 2022
-
Accidentul din Ioșia: Un tânăr de 24 de ani, la volanul unui Mercedes, nu a dat prioritate și a lovit o mașină în care se afla o familie, cu o copilă de 5 ani 21:00, 18 Iun 2022
-
Înotătorul David Popovici a devenit campion mondial la 17 ani! „România e mândră de tine” 19:40, 20 Iun 2022
-
Blestemul de duminică: Petiție împotriva unei biserici din Oradea, care terorizează locuitorii cu boxele 08:50, 15 Iun 2022
-
Experiment contestat: Băgaţi cu forţa într-un proiect de salubritate, locatarii cartierului Prima Nufărul din Oradea au ajuns victime ale Poliţiei Locale 12:41, 23 Iun 2022
-
Donează sânge și primesc bilete la Untold sau Neversea: Tinerii au format o coadă de zeci de metri în Piața Unirii din Oradea (FOTO) 09:58, 25 Iun 2022
-
Zilele Sfântului Ladislau, un succes: concerte, mii de vizitatori, bunătăţi şi un bust din nisip al întemeietorului Oradiei (FOTO/VIDEO) 00:05, 25 Iun 2022
-
Construcţia celor cinci pasaje subterane din Piaţa Gojdu din Oradea a fost atribuită unei asocieri conduse de firma Freyrom (VIDEO) 22:25, 24 Iun 2022
-
Robert Glință s-a calificat în finala de 50 metri spate la Campionatul Mondial de Înot 21:16, 24 Iun 2022
Ştiri de la CAO
-
Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor, perioada 14-17 iunie 07:51, 13 Iun 2022
-
Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor, perioada 6-10 iunie 2022 07:21, 06 Iun 2022
-
Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a controarelor, 30 mai - 3 iunie 08:31, 30 Mai 2022
-
Atenție, orădeni! Presiune scăzută a apei în mai multe zone ale orașului timp de 4 zile 15:31, 22 Mai 2022
Diva Hair
Ultimele Comentarii
- Dezamăgitor interviul... Păi o întrebare bună era "ce aveți de... Postat 25 Iun 2022, 09:22 de Vio_427
- Fie-mi cu iertare dar e o propaganda penibila articolul asta Incheie povestirea cu apel sa mergi la vot... Postat 25 Iun 2022, 05:23 de unu
- Poza aleasa la articol Sa ii zica careva la fufa aia cu pancarta... Postat 25 Iun 2022, 05:12 de unu
- întemeietorului Oradiei ???? Nu am înțeles de unde ăsta?? Totuși... Postat 25 Iun 2022, 01:39 de Sandu2100
- nea chindlea trecem peste apa maro si despre cum arata... Postat 25 Iun 2022, 00:25 de Traian
Bihoreanul tipărit
-
Lumină din gunoaie: Centrala de biogaz de la Săcueni ar putea deveni, din "gaură neagră" la buget, o soluţie pentru... curăţenie 08:00, 24 Iun 2022
-
Operaţiunea "albirea": Cum a scăpat de dosarul penal un poliţist de frontieră din Bihor prins cu alcool la volan 07:59, 23 Iun 2022
-
Sclavie la Kaufland: Foști și actuali angajați ai unui hipermarket din Oradea dezvăluie abuzuri din interior 08:00, 22 Iun 2022
-
„Violator” pe internet: El este vloggerul care a umilit o fată din Bihor, cu discuţii despre sex pe care le-a pus pe TikTok și YouTube 08:00, 21 Iun 2022
ACTUAL
-
Pentru prima oară în 50 de ani, avortul nu mai este un drept în Statele Unite ale Americii 19:31, 24 Iun 2022
-
Prețul la combustibili în Ungaria: MOL limitează la maximum 50 de litri pe zi cantitatea pe care șoferii o pot cumpăra la preț plafonat 12:19, 24 Iun 2022
-
Ucraina și Republica Moldova au devenit oficial candidate pentru aderarea la Uniunea Europeană 21:57, 23 Iun 2022
-
Corupție în Guvern. DNA cere ridicarea imunității ministrului Agriculturii, Adrian Chesnoiu. Acesta și-a dat demisia, dar susține că e nevinovat 17:55, 23 Iun 2022
Stiri SPORTIVE
-
Robert Glință s-a calificat în finala de 50 metri spate la Campionatul Mondial de Înot 21:16, 24 Iun 2022
-
Oradea participă cu cinci echipe la etapa naţională de padel de la Dumbrăviţa 20:01, 24 Iun 2022
-
David Popovici, dublu campion mondial la înot, va fi premiat cu un milion de lei de Guvernul României (VIDEO) 14:23, 23 Iun 2022
-
Sârbul Nikola Markovic va juca şi în următorul sezon la CSM CSU Oradea 12:00, 23 Iun 2022
BIHOREANUL TV
-
Exercițiu de „plan roșu” în Bihor: 20 de victime după un accident între o cisternă cu substanțe periculoase și un microbuz (FOTO/VIDEO)
-
Sportivul român David Popovici, record mondial la Campionatele Mondiale de înot de la Budapesta (VIDEO)
-
Încă un accident în Bihor. Un biciclist, transportat la Urgențe cu elicopterul SMURD (VIDEO)
Oradea Noastră
-
Aruncăm ca la carte! Ce prevede regulamentul Oradiei despre colectarea separată a deşeurilor 16:54, 24 Iun 2022
-
Șeful Companiei de Apă Oradea, Lucian Chindlea: „Fiecare trebuie să plătească pentru apa consumată și poluarea produsă” 13:00, 24 Iun 2022
-
Experiment contestat: Băgaţi cu forţa într-un proiect de salubritate, locatarii cartierului Prima Nufărul din Oradea au ajuns victime ale Poliţiei Locale 12:41, 23 Iun 2022
-
Iulie fără plastic 20:00, 22 Iun 2022
Bihor
-
Donează sânge și primesc bilete la Untold sau Neversea: Tinerii au format o coadă de zeci de metri în Piața Unirii din Oradea (FOTO) 09:58, 25 Iun 2022
-
Zilele Sfântului Ladislau, un succes: concerte, mii de vizitatori, bunătăţi şi un bust din nisip al întemeietorului Oradiei (FOTO/VIDEO) 00:05, 25 Iun 2022
-
Construcţia celor cinci pasaje subterane din Piaţa Gojdu din Oradea a fost atribuită unei asocieri conduse de firma Freyrom (VIDEO) 22:25, 24 Iun 2022
-
Ministrul Marcel Boloş, la Oradea: „Bulevardul Nufărul - Cantemir este primul coridor de mobilitate urbană din România și un model de urmat" (FOTO/VIDEO) 19:06, 24 Iun 2022
Stiri Oradea
-
Construcţia celor cinci pasaje subterane din Piaţa Gojdu din Oradea a fost atribuită unei asocieri conduse de firma Freyrom (VIDEO) 22:25, 24 Iun 2022
-
Ministrul Marcel Boloş, la Oradea: „Bulevardul Nufărul - Cantemir este primul coridor de mobilitate urbană din România și un model de urmat" (FOTO/VIDEO) 19:06, 24 Iun 2022
-
Atac la primarul Birta în Consiliul Local. "De ce ne alungaţi din Cetate?" i-a reproşat preşedinta Uniunii Artiştilor Plastici Oradea 11:33, 24 Iun 2022
-
Un nou parc în Oradea, în zona Nufărul. Primăria va face exproprieri pentru a-l amenaja (FOTO) 10:52, 24 Iun 2022
Revista Familia
-
Conferințele Familia: Teodor Baconschi - „Optimismul fără scrupule al utopiei și moderația conservatoare” 19:10, 27 Mai 2022
-
A apărut numărul 4 al revistei Familia: Despre „capriciile începutului de secol” 13:10, 25 Mai 2022
-
De ce aţipesc parlamentarii? Politologul Cristian Preda conferenţiază miercuri la Biblioteca Judeţeană 07:23, 05 Apr 2022
-
Triplă lansare "Familia" la Casa Darvas - La Roche 16:51, 21 Dec 2021
Informații de la Termoficare
-
Se întrerupe furnizarea apei calde pentru două puncte termice din Oradea 09:06, 30 Mai 2022
-
9 puncte termice din Oradea rămân fără apă caldă. Vezi străzile afectate! 09:13, 24 Mai 2022
-
Pentru patru puncte termice din Oradea rămân fără apă caldă 11:27, 10 Mai 2022
-
Termoficare Oradea: Fără apă caldă, la patru puncte termice din Oradea 12:09, 07 Mai 2022
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.7068 RON
- 1 EUR = 4.9464 RON
- 1 HUF = 0.0124 RON