URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Aprilie 2011, 15:29

Ordonanţa preşedinţială - remedii juridice pentru situaţii urgente

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Întrucât săptămâna trecută nu a apărut nimic nou în peisajul juridic (legi sau decizii de interes public), voi prezenta o instituţie juridică extrem de importantă denumită ordonanţă preşedinţială.

În concret este vorba de o procedură judecătorească rapidă prin intermediul căreia se pot încuviinţa de către instanţă măsuri pentru o perioadă determinată, de regulă până la soluţionarea definitivă a procesului. Potrivit art. 581 din Codul de procedură civilă, instanţa va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Aşadar, ordonanţa preşedinţială este o procedură rapidă, prin care partea care îndeplineşte condiţiile legale poate obţine o hotărâre provizorie, prin care să îşi păstreze un drept sau să îşi prevină o pagubă până la soluţionarea pe fond a litigiului de drept comun. Deşi codul de procedură civilă nu prevede expres, practica instanţelor este în sensul în care cererea de ordonanţă preşedinţială este inadmisibilă în situaţia în care nu se face dovada că ar fi fost pornit un proces. Hotărârea pronunţată în procedura ordonanţei preşedinţiale produce efecte doar până la pronunţarea hotărârii pe calea dreptului comun şi nu se bucură de autoritate de lucru judecat. De asemenea, măsurile solicitate prin ordonanţă nu pot prejudicia fondul cauzei. Ca atare, instanţa, în această procedură specială, verifică dacă aparenţa dreptului este sau nu în favoarea reclamantului. De aceea, judecătorul va face doar un examen sumar al cauzei.

Instanţa se pronunţă printr-o sentinţă denumită şi ordonanţă preşedinţială, care trebuie să cuprindă toate elementele unei hotărâri judecătoreşti. Spre deosebire de alte hotărâri judecătoreşti, sentinţa pronunţată în ordonanţa preşedinţială este executorie, adică poate fi pusă de îndată în executare efectivă. Termenele sunt mult mai scurte, iar hotărârea pronunţată poate fi atacată în termen de 5 zile de la pronunţare în cazul în care s-a dat citarea părţilor şi 5 zile de la comunicare dacă s-a dat fără citarea părţilor.

Avocat dr. Mircea Ursuţa, e-mail: m_ursuta@yahoo.com, web: www.ursuta.ro, telefon: 0722-511.476

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON