URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 14 DECEMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Constat cu bucurie că există o concurență serioasă între cele două centre de putere din Bihor: Primăria Oradea și Consiliul Județean, în ce priveşte muzeele. Iar concurența asta nu poate fi decât benefică pentru turismul din Oradea.
Zic şi eu
Adrian Cris
În urmă cu peste un deceniu, un clujean teribilist zicea că s-a săturat de România. Cum n-a explicat că, de fapt, se săturase de balcanism, de corupţie, de minciună, de demagogie, naţionalism primitiv, murdărie şi dezordine, a fost pus la index ca vândut ungurilor. De câteva luni, patru primari din Transilvania pregătesc o iniţiativă mult pragmatică, deci şi mai "periculoasă" decât manifestul lui Sabin Gherman...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
În primul rând, îmi doresc să nu fie doar o mişcare politică, iar declaraţiile de intenţie ale celor 4 primari (fonduri, dezvoltare, infrastructură etc) să fie doar de faţadă, aşa cum se face în orice campanie electorală. Mi-ar plăcea să nu devină un pol politic şi să nu fie exploatată în consecinţă, deşi, dacă va începe să facă performanţă şi să dea rezultate palpabile, e foarte posibil să se ajungă şi acolo. Primul semnal ar fi atunci când vor cere şi alte oraşe să intre în horă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de tribunal, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369/30 mai 2017 a Curţii Constituţionale a României, revine curţilor de apel.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Sistemul colector urinar, format din bazinetele renale (formaţiunile care "captează" urina din cei doi rinichi), cele două uretere ("tuburile" prin care urina ajunge la vezică), vezica urinară şi uretra ("tubul" prin care urina se elimină) este "căptuşit" cu nişte celule epiteliale denumite în ansamblu "uroteliu". Toată această zonă este expusă influenţelor carcinogene, dar cea mai frecventă tumoră este cea a vezicii urinare, urmată de cea de la nivelul bazinetelor.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Vorbim de o "explozie" de depresie în rândul fetelor începând cu anul 2012 şi până în prezent şi toate aceste adolescente au un singur lucru în comun: petrec mult timp pe telefoanele mobile ori în faţa canalelor social media.
18 Septembrie 2010, 01:48

Muşcătura de şarpe

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Se cunosc circa 3.500 de specii de şerpi, din care mai puţin de o zecime sunt specii veninoase. Şerpii veninoşi fac parte din 5 familii: Elapidae, Viperidae, Hydrophidae, Crotalidae şi Colubridae. La noi, singurul şarpe veninos este vipera cu corn, a cărei muşcătură este gravă şi se recunoaşte după cele două urme lăsate de colţii şarpelui şi care la scurt timp sunt înconjurate de o coroană de mici vezicule.

Muşcătura viperei este dureroasă, vie şi persistentă. La locul muşcăturii apare progresiv eritem şi edem, în cazurile uşoare nedepăşind după câteva ore o zonă cu diametrul de 3-15 cm, dar în cazurile grave şi 15-30 cm. Manifestările generale sunt consecinţa toxicităţii veninului difuzat care produce tulburări ale procesului de coagulare şi determină acţiuni neurotoxice, exprimate prin greţuri, vărsături, ameţeli, scăderea tensiunii arteriale, iar după câteva ore apar zone de echimoze, sângerare a gingiilor şi nasului, vărsături cu sânge, sânge în urină, tulburări ale bătăilor inimii, comă şi deces.

Atenţie! Viperele nu atacă omul decât dacă sunt provocate sau se calcă pe ele, din greşeală. Potrivit specialiştilor, în perioada lunilor iunie-august, viperele se reproduc şi sunt periculoase. Primul ajutor este esenţial, victima va fi calmată şi pusă în repaus, apoi se va monta un garou la câţiva centimetri deasupra locului muşcăturii, strâns astfel încât să permită accesul unui deget sub garou fără dificultate, după care va fi urgent transportată la cel mai apropiat spital. Sucţiunea veninului, inciziile pentru evacuarea veninului şi aplicarea de gheaţă nu mai sunt recomandate, datorită riscului de suprainfecţie şi ischemie.

Reţineţi! Viperele se deosebesc de ceilalţi şerpi prin corpul scurt şi gros, cu o coadă care se termină brusc, pe spate au un desen în zigzag, iar pe cap prezintă un semn în forma literei V întors. Serul antiviperin este singurul tratament specific al muşcăturii de viperă. Tratamentul se efectuează numai în spital, după testarea sensibilităţii. Este bine ca în zonele cu risc, localnicii şi excursioniştii să poarte cizme înalte sau ghete înalte, pantaloni lungi şi mănuşi, fiind foarte important să se uite unde calcă, deoarece vipera atacă dacă este provocată. În trusa de urgenţă a excursionistului e bine să existe un garou şi antiseptice, iar spitalele şi chiar cabinetele medicale din aceste zone trebuie să posede seruri antivenin.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Patriotul Ervin: Cine este orădeanul care a inaugurat Podul Centenarului cu o Dacie tricoloră (FOTO)
  • Două zile de reduceri: S-a deschis KiK, la ERA Park Oradea! (FOTO)
  • Gala Comunității Orădene. Vezi care au fost proiectele premiate! (FOTO)
  • Victorie acasă: CSM CSU Oradea a câștigat derby-ul cu Steaua (FOTO)
  • Primul tren Cluj - Oradea – Viena a plecat 'full'. Biletul cel mai ieftin costă 133 lei (FOTO/VIDEO)
  • 'Asta-i datina străveche': 350 de copii, în straie tradiționale, au colindat pe străzile Oradiei (FOTO/VIDEO)
  • Nervi în Aeroportul din Oradea: Pasagerii cursei Tarom spre Bucureşti, revoltați că... nu au locuri în avion! (FOTO)
  • Inna a strălucit ca o stea: Peste 3.000 de orădeni şi o mână de turcoaice s-au bucurat de concertul talentatei artiste (FOTO / VIDEO)
  • Iluminatul de sărbători a fost pornit, a început Târgul de Crăciun în Oradea. Vezi cum arată! (FOTO / VIDEO)
  • Capsula timpului: Gânduri despre Oradea secolului viitor, dar şi obiecte din oraşul zilelor noastre, vor fi îngropate în curtea Muzeului Ţării Crişurilor (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON