URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
31 August 2018, 14:34

Muşcătura de şarpe

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Se cunosc circa 3.500 de specii de şerpi, din care mai puţin de o zecime sunt specii veninoase. Şerpii veninoşi fac parte din 5 familii: Elapidae (cobra şi şarpele Krait din India, mamba şi şarpele coral care se întâlnesc peste tot pe glob, cu excepţia Europei), Viperidae (viperele adevărate, răspândite pe tot globul, în afară de continentul american), Hydrophidae (şerpii marini), Crotalidae (viperele cu gropiţe, din care fac parte şarpele cu clopoţei şi mocasinul de apă, răspândite în Asia şi America) şi Colubridae (şerpii de pe teritoriul african).

La noi, singurul şarpe veninos este vipera cu corn, a cărei muşcătură este gravă şi se recunoaşte după cele două urme lăsate de colţii şarpelui şi care la scurt timp sunt înconjurate de o coroană de mici vezicule. Muşcătura viperei este dureroasă, de la început fiind vie şi persistentă. La locul muşcăturii apare progresiv eritem (roşeaţă) şi edem, în cazurile uşoare nedepăşind după câteva ore o zonă cu diametrul de 3-15 cm, dar putând ajunge rapid, în cazurile grave, la 15-30 cm şi chiar mai mult (uneori se pot extinde până la rădăcina membrului afectat).

Manifestările generale sunt consecinţa toxicităţii veninului difuzat care produce tulburări ale procesului de coagulare şi determină acţiuni neurotoxice, exprimate prin greţuri, vărsături, ameţeli, scăderea tensiunii arteriale, iar după câteva ore apar zone de echimoze (vânătăi), sângerare a gingiilor şi nasului, vărsături cu sânge, sânge în urină, tulburări ale bătăilor inimii, comă şi deces.


ATENŢIE!

Viperele nu atacă omul decât dacă sunt provocate sau se calcă pe ele, din greşeală. Potrivit specialiştilor, în perioada lunilor iunie-august, viperele se reproduc şi sunt periculoase. Tratamentul corect şi rapid salvează accidentatul. Scopul este eliminarea cât mai rapidă şi completă a veninului din zona în care a pătruns, micşorarea vitezei de difuziune, inactivarea veninului existent în organism şi corectarea eventualelor tulburări generale.

Primul ajutor este esenţial, victima va fi calmată şi pusă în repaus, apoi se va monta un garou la câţiva centimetri deasupra locului muşcăturii, dacă este posibil din punct de vedere anatomic (cel mai frecvent sunt afectate membrele inferioare şi apoi cele superioare) astfel strâns încât să permită accesul unui deget sub garou fără dificultate, după care va fi urgent transportată la cel mai apropiat spital. Sucţiunea veninului, inciziile pentru evacuarea veninului şi aplicarea de gheaţă nu mai sunt recomandate, din cauza riscului de suprainfecţie şi ischemie.


REŢINEŢI!

Viperele se deosebesc de ceilalţi şerpi prin corpul scurt şi gros, cu o coadă care se termină brusc, pe spate au un desen în zigzag, iar pe cap prezintă un semn în forma literei V întors. Serul antiviperin este singurul tratament specific al muşcăturii de viperă. Tratamentul se efectuează numai în spital, după testarea sensibilităţii.

Este bine ca în zonele cu risc, localnicii şi excursioniştii să poarte cizme înalte sau ghete înalte, pantaloni lungi şi mănuşi, fiind foarte important să se uite unde calcă, deoarece vipera atacă dacă este provocată. În trusa de urgenţă a excursionistului e bine să existe un garou şi antiseptice, iar spitalele şi chiar cabinetele medicale din aceste zone trebuie să posede seruri antivenin.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
icompetenta la maxim
Acest articol, cu informatii eronate, se publica in fiecare an. Chiar daca, redactia a mai fost sesizata (atunci au si corectat "articolul"), vad ca autorul tot continua cu popularizarea informatiilor false. In judetul bihor NU EXISTA vipera cu corn. Eventual in terarii.. dar atunci putea sa scrie si despre sarpele cu clopotel... In judetul Bihor, exista exclusiv Vipera comuna (Vipera berus). In Romania sunt prezente mai multe specii de vipere (trei specii valide si subspeciile lor) ... De poza mai bine nici nu comentez... Articol bun pentru DEZINFORMAREA POPULATIEI.
Postat 01 Septembrie 2018, 13:54 de sasi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON