URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 18 OCTOMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Neisprăviţii de la Ministerul Educaţiei au mai fătat o mărgică. Au elaborat un Cod de etică prin care se interzice profesorului care predă la clasă să îşi mediteze propriii elevi. Hai să zicem că acest aspect e corect, chit că poate fi uşor de eludat dacă profesorii fac schimb de elevi între ei. Mă aşteptam să interzică total meditaţiile, dar probabil că nu i-a dus capul până acolo.
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu mă număr între cei care consideră că o convingere religioasă exclude o gândire liberală. Nu cred că a gândi liber(al) înseamnă să fii fără niciun Dumnezeu. Un exemplu notoriu este cel al chirurgilor care mărturisesc că se roagă înaintea intervenţiilor dificile. Şi reciproca e valabilă. Poţi fi ateu, dar cât se poate de retrograd. Prin urmare, recunosc, ca orice om de bun simţ, dreptul oricărui membru PNL de a fi acţionat conform propriei conştiinţe la recentul referendum pentru "familia tradiţională".
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Conferințele 11even, în care 11 oameni vorbesc câte 11 minute, sunt ca nunțile românești - nimeni nu îndrăznește să le facă mai scurte. Teorema care spune că ce e frumos durează puțin nu funcționează... Majoritatea vorbitorilor a dat impresia că tema conferinței, „La trecutu-ți mare, care viitor?”, nu a fost înțeleasă prea bine. Cei mai mulți au vorbit despre ei înșiși, lăsându-le spectatorilor sarcina de a extrage esența și de a construi puzzle-ul.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Aţi votat la recentul referendum pentru redefinirea familiei în Constituţie?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam săptămâna trecută, în curând vor intra în vigoare modificările legii privind statutul judecătorilor şi procurorilor ca urmare a faptului că, recent, Curtea Constituţională a respins ultima obiecţie de neconstituţionalitate ce putea fi formulată de preşedintele României cu privire la această lege, iar, vineri, 12 octombrie, Klaus Iohannis a fost nevoit să promulge noul statut al magistraţilor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În cursul evoluţiei bolii, după faza septicemică urmează faza organică, în care reapare febra, simultan cu instalarea unor sindroame diferite. Dintre acestea, cele ma frecvente sunt meningita leptospirotică (manifestată prin dureri de cap, fotofobie, redoare a muşchilor cefei, simptome care se remit de cele mai multe ori), sindromul hepatorenal (cu icter şi mărire în volum a ficatului, cu posibilitate de evoluţie spre forme severe), manifestări hemoragice limitate (la nivelul gingiilor, conjunctivelor, mucoasei nazale etc.) sau grave (hemoragii digestive majore) şi insuficienţa renală.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Anxietatea este una din marile probleme psihologice ale secolului nostru. Alături de depresie, este subiectul cel mai des întâlnit în cabinetele de psihologie. Anxietatea variază de la om la om și se manifestă oarecum diferit ca intensitate în cazul fiecăruia.
24 Martie 2010, 00:30

Infarctul miocardic acut (I)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Infarctul miocardic acut (IMA) reprezintă necroza ireversibilă a unei părţi din miocard, aproape întotdeauna datorită aterosclerozei coronariene. Mecanismul de producere este scăderea bruscă a fluxului sanguin coronarian în urma fisurării şi ruperii unei plăci ateromatoase de la nivelul unei artere coronare afectate în prealabil de ateroscleroză, fapt ce determină formarea unui tromb care obstruează artera şi necroza ulterioară a teritoriului deservit de această arteră.

Amploarea deteriorării miocardice este în funcţie de mărimea teritoriului irigat de artera afectată, de obstrucţia totală sau parţială a arterei şi de cantitatea de sânge adus prin vasele colaterale către miocardul afectat.

În ţările dezvoltate diagnosticul de IMA este unul din cele mai obişnuite, în SUA constatându-se anual aproximativ 1,5 milioane de cazuri! Din păcate şi la noi există o tendinţă de creştere a numărului de cazuri, deşi există servicii de cardiologie şi unităţi de terapie intensivă specifice dotate corespunzător la fiecare spital judeţean.

Mortalitatea prin IMA este mare, ajungând la 30% din cazuri, iar mai mult de jumătate din decese se produc înainte de a se ajunge la spital. Deşi în ultimii ani s-a ajuns la prelungirea duratei de supravieţuire după spitalizare, prin metodele avansate de diagnostic şi tratament, totuşi 5-10% din bolnavi decedează în primul an după episodul de IMA.

Atenţie!

Simptomul principal din IMA este durerea toracică, descrisă de bolnavi ca fiind extrem de severă şi depăşind disconfortul toracic din angina pectorală atât în intensitate, cât şi în durată. Cel mai frecvent durerea este localizată în centrul toracelui şi iradiază către braţe în circa o treime din cazuri. Mai rar, durerea se poate localiza în spate, abdomen, mandibulă şi gât. Există şi cazuri de IMA fără durere, întâlnite mai des la femei, diabetici şi vârstnici. În unele cazuri IMA poate debuta prin pierderea bruscă a conştienţei, prin stare de confuzie, printr-o slăbiciune profundă, prin apariţia unor palpitaţii neobişnuite, sau printr-o scădere inexplicabilă a tensiunii arteriale.

Reţineţi!

În aproape jumătate din cazurile de IMA debutul este brusc, în restul cazurilor existând unii factori precipitanţi, cum ar fi efortul fizic şi stresul psihic. IMA poate apărea în orice moment al zilei sau al nopţii, dar frecvenţa cea mai mare este dimineaţa, la câteva ore după trezire. Durerea este frecvent însoţită de transpiraţii, slăbiciune, greţuri, uneori vărsături, ameţeli, agitaţie şi anxietate. Bolnavul este neliniştit şi anxios, palid, transpirat şi cu extremităţi reci.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Nu vă jucaţi cu focul! Opt incendii de vegetaţie uscată, într-o singură zi (FOTO)
  • Să tragem linie! Lucrările pentru reamenajarea liniei de tramvai vor bloca cel puţin o lună circulaţia prin Calea Aradului (FOTO)
  • Statuia Evei Heyman din Parcul Bălcescu a fost donată Primăriei Oradea (FOTO/VIDEO)
  • Accident pe Calea Borşului: Ambulanță în misiune, lovită de un Ford și proiectată într-un TIR. Două persoane au ajuns la spital (FOTO)
  • Sprijin pentru persoanele cu dizabilităţi. A fost lansată filiala orădeană a asociaţiei 'Ridică-te şi umblă' (FOTO)
  • Luceafărul s-a revanșat: 4-1, sâmbătă, acasă cu CS Balotești! (FOTO)
  • Cetate 'de vânzare': Cetatea Oradea continuă să fie slab vândută, în ciuda atuurilor care o fac unică în Sud-Estul Europei (FOTO / VIDEO)
  • Ziua oraşului, în IMAGINI. Cele mai frumoase instantanee de la festivităţile dedicate Oradiei (FOTO)
  • La mulți ani, Oradea! Festivități mai bogate ca oricând, de Ziua Orașului, cu paradă militară, artificii și cadouri tricolore (FOTO / VIDEO)
  • O nouă victorie pentru handbalişti: CSM Oradea - AHC Potaissa II Turda 30-27 (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON