URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 14 DECEMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Constat cu bucurie că există o concurență serioasă între cele două centre de putere din Bihor: Primăria Oradea și Consiliul Județean, în ce priveşte muzeele. Iar concurența asta nu poate fi decât benefică pentru turismul din Oradea.
Zic şi eu
Adrian Cris
În urmă cu peste un deceniu, un clujean teribilist zicea că s-a săturat de România. Cum n-a explicat că, de fapt, se săturase de balcanism, de corupţie, de minciună, de demagogie, naţionalism primitiv, murdărie şi dezordine, a fost pus la index ca vândut ungurilor. De câteva luni, patru primari din Transilvania pregătesc o iniţiativă mult pragmatică, deci şi mai "periculoasă" decât manifestul lui Sabin Gherman...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
În primul rând, îmi doresc să nu fie doar o mişcare politică, iar declaraţiile de intenţie ale celor 4 primari (fonduri, dezvoltare, infrastructură etc) să fie doar de faţadă, aşa cum se face în orice campanie electorală. Mi-ar plăcea să nu devină un pol politic şi să nu fie exploatată în consecinţă, deşi, dacă va începe să facă performanţă şi să dea rezultate palpabile, e foarte posibil să se ajungă şi acolo. Primul semnal ar fi atunci când vor cere şi alte oraşe să intre în horă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de tribunal, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369/30 mai 2017 a Curţii Constituţionale a României, revine curţilor de apel.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Sistemul colector urinar, format din bazinetele renale (formaţiunile care "captează" urina din cei doi rinichi), cele două uretere ("tuburile" prin care urina ajunge la vezică), vezica urinară şi uretra ("tubul" prin care urina se elimină) este "căptuşit" cu nişte celule epiteliale denumite în ansamblu "uroteliu". Toată această zonă este expusă influenţelor carcinogene, dar cea mai frecventă tumoră este cea a vezicii urinare, urmată de cea de la nivelul bazinetelor.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Vorbim de o "explozie" de depresie în rândul fetelor începând cu anul 2012 şi până în prezent şi toate aceste adolescente au un singur lucru în comun: petrec mult timp pe telefoanele mobile ori în faţa canalelor social media.
21 August 2011, 10:43

Canicula

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ridicarea temperaturii mediului ambiant la peste 32 gr. C şi o umiditate relativă ridicată determină modificări ale organismului, care se pot grupa în 4 sindroame importante: mialgia termică, insolaţia, accidentele datorate efortului fizic pe caniculă şi şocul hiper-termic. Sunt afectate în special persoanele vârstnice cu afecţiuni cardio-respiratorii şi copiii mici.

Organismul uman se adaptează la caniculă printr-un mecanism complex numit aclimatizare, care durează între 7 şi 14 zile de la expunerea la temperaturile ridicate.

Odată cu modificările climatice din ultimii ani, prin care verile au devenit caniculare în majoritatea ţărilor europene, a crescut numărul deceselor prin şoc termic. Din păcate şi la noi s-au înregistrat cazuri de deces prin efectele caniculei.

Există câteva reguli de profilaxie a efectelor negative determinate de caniculă: evitarea expunerii la soare între orele 11 şi 17 şi folosirea unor mijloace de protecţie (pălării, umbrele, ochelari de soare, îmbrăcăminte subţire din ţesături naturale în culori deschise); creşterea consumului de lichide la 2-4 l pe zi, o alimentaţie săracă în grăsimi şi evitarea excesului de cafea şi a consumului de alcool; duşuri frecvente cu apă la temperatură moderată; evitarea unor eforturi fizice susţinute, iar activitatea din agricultură, şantiere de construcţii, hale industriale, se va desfăşura dimineaţa şi seara; preocupări speciale de prevenire a riscurilor pentru sănătate la personalul care lucrează în sectoarele cu temperatură ridicată şi radiaţii calorice; asigurarea de către angajatori, conform legii, a modificării programului de muncă în condiţiile impuse de temperaturile ridicate şi distribuirea către angajaţi a unor cantităţi suficiente de apă minerală; acordarea unei atenţii speciale copiilor, evitarea situaţiilor în care aceştia sunt lăsaţi să aştepte în interiorul autovehiculelor parcate la soare şi evitarea transporturilor pe distanţe lungi în vehicule lipsite de posibilităţi de climatizare; persoanele vârstnice vor evita deplasările şi frecventarea locurilor aglomerate care creează premisele decompensării acestora în condiţii de temperaturi ridicate.

Atenţie! Sindroamele darorate caniculei apar de obicei în primele zile ale instalării valului de căldură, înainte de instalarea mecanismelor de aclimatizare ale organismului. De aceea recomandările expuse sunt foarte importante pentru prevenirea afecţiunilor specifice caniculei, în special a şocului termic.

Reţineţi! Persoanele suferinde de boli psihice, cele cu alcoolism cronic, sau cele aflate sub tratament cu medicamente antipsihotice, anticolinergice sau diuretice, persoanele care locuiesc în locuinţe slab ventilate şi cele fără adăpost, sunt cele mai expuse acestor afecţiuni.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Patriotul Ervin: Cine este orădeanul care a inaugurat Podul Centenarului cu o Dacie tricoloră (FOTO)
  • Două zile de reduceri: S-a deschis KiK, la ERA Park Oradea! (FOTO)
  • Gala Comunității Orădene. Vezi care au fost proiectele premiate! (FOTO)
  • Victorie acasă: CSM CSU Oradea a câștigat derby-ul cu Steaua (FOTO)
  • Primul tren Cluj - Oradea – Viena a plecat 'full'. Biletul cel mai ieftin costă 133 lei (FOTO/VIDEO)
  • 'Asta-i datina străveche': 350 de copii, în straie tradiționale, au colindat pe străzile Oradiei (FOTO/VIDEO)
  • Nervi în Aeroportul din Oradea: Pasagerii cursei Tarom spre Bucureşti, revoltați că... nu au locuri în avion! (FOTO)
  • Inna a strălucit ca o stea: Peste 3.000 de orădeni şi o mână de turcoaice s-au bucurat de concertul talentatei artiste (FOTO / VIDEO)
  • Iluminatul de sărbători a fost pornit, a început Târgul de Crăciun în Oradea. Vezi cum arată! (FOTO / VIDEO)
  • Capsula timpului: Gânduri despre Oradea secolului viitor, dar şi obiecte din oraşul zilelor noastre, vor fi îngropate în curtea Muzeului Ţării Crişurilor (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON