URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 Octombrie 2021, 17:33

De luni, Spitalul Municipal din Oradea redevine „bloc Covid”, secțiile se mută la Județean, la spitalul MAI și la Marghita

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După patru luni în care a tratat şi bolnavi cronic, Spitalul Municipal din Oradea redevine unul exclusiv anti-Covid de luni, 11 octombrie. Direcţia de Sănătate Publică Bihor a avizat noul plan de restructurare, care vizează mutarea secţiilor obişnuite ale unităţii la spitalele Judeţean, Avram Iancu şi din Marghita.

Planul de restructurare a Spitalului Municipal a fost propus "având în vedere atât situaţia epidemiologică determinată cu infecţia SARS-CoV-2, cât şi Ordinul Comandantului Acţiunii (n.r. – şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, dr. Raed Arafat) nr. 9490", prin care intervenţiile medicale neurgente au fost suspendate pe o perioadă de 30 de zile.

Potrivit planului, aprobat vineri de către DSP Bihor, secţiile clinice de Pediatrie I şi II, precum şi cele de Chirurgie şi Ortopedie pediatrică vor fi relocate la Spitalul Judeţean din Oradea, secţiile de Chirurgie generală şi oncologică la Spitalul Avram Iancu al Ministerului Administraţiei şi Internelor, iar secţia de Boli infecţioase eruptive la Spitalul Municipal din Marghita.

"Celelalte secţii pediatrice, nechirurgicale, vor funcţiona în cadrul Staţionarului III al Spitalului Judeţean, la Maternitate", a precizat pentru BIHOREANUL managerul Spitalului Municipal, Laurenţiu Chiană.

De asemenea, secţia de Interne va fi relocată şi ea în clădirea din strada Izvorului, unde este şi secţia exterioară de Pneumoftiziologie, de unde pacienţii Covid vor fi mutaţi în clădirea principală din strada Corneliu Coposu.

Secţia exterioară de Infecţioase din strada Republicii va continua să funcţioneze, la fel ca acum, pentru tratarea pacienţilor Covid, cu 80 de paturi.

În ce priveşte capacitatea de Terapie Intensivă, ca "bloc Covid" Municipalul pune la bătaie 34 paturi ATI şi încă 10 de Terapie Intermediară.

"Practic, de marţi, în clădirea principală din Rogerius, Spitalul Municipal va trata doar pacienţi Covid, pe 287 paturi, care se adaugă celor 80 din secţia de Infecţioase de pe strada Republicii", spune managerul Laurenţiu Chiană. 

Singura diferenţă faţă de perioadele anterioare când a funcţionat ca spital exclusiv anti-Covid (martie – iulie 2020 şi august 2020 – mai 2021) este că Spitalul Municipal îşi va păstra Ambulatoriul integrat din strada Coposu pentru bolnavii cronic, în perioadele anterioare cabinetele acestuia funcţionând în cadrul Ambulatoriului Spitalului Judeţean din strada Pasteur.

"Bolnavii care se adresează ambulatoriului vor fi primiţi pe bază de programări, care se pot face şi online, pe site-ul Spitalului Clinic Municipal Oradea, www.scmo.ro", precizează Chiană.

Potrivit acestuia, dată fiind solicitarea mare a cadrelor medico-sanitare, la Municipal vor fi detaşaţi doctori, asistente şi personalul auxiliar de la Spitalul MAI.

Modificarea este pe o perioadă încă necunoscută, "până la momentul epuizării actualului val pandemic sau până la dispoziţii ulterioare".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
8 octombrie 2021, buletin de presă:
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 13.854 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 266 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 357 de decese COVID au fost înregistrate în ultimele 24 de ore. 1.561 de pacienți sunt în stare gravă la ATI. 424 de minori sunt internați: 401 în secții și 23 la ATI. Din totalul de 385 de pacienți decedați, 352 erau nevaccinați și 33 vaccinați. Pacienții vaccinați decedați aveau vârste cuprinse între 38 și 86 de ani. 32 prezentau comorbidități și 1 nu prezenta comorbidități.
Postat 09 Octombrie 2021, 12:35 de pinonel
Raed Arafat 1991 Sovata SMURD
Salut. Am mulți prieteni print-re-altele și băiatul meu a trecut prin COVID-us (a respectat cele 14 zile carantina) în 2020 noiembrie și fratele meu cu urmări foarte GRAVE, fără vaccin, acum un an. Testările covid acum un an,2020, ne-a costat 200 ron /căciulă. (3 pesoane = 600 ron din bani noștri) - tati-mami-pruncu. A fost O PERIOADĂ extrem de grea. Eu și familia mea ne-am vaccinat acum 6 luni. Suntem foarte sănătoși fără probleme, avem un job, plătim facturile, doar că plătesc și printre altele și contribuția la CAS-ul pentru cei care ocupă acum un pat de ATI în Oradea. Nu sunt de acord cu plata CAS pentru cretinile nevaccinate. De ce nu vă puteți vacinina ca în orice stat UE normal unde deja sunt peste 50-60-70 % vaccinați din populație ? Suntem smecheri ? Da. Suntem smecheri.... E bine ???? Asta sunt urmările și nu politica, nu pnl, nu psd, nu usd, nu udmr... Raed Arafat a fost inființatorul lui SMURD din 1991 în Sovata - am fost de față și am văzut realizările. Să vă fie rușine dacă încercați să înlăturați. El a înființat apelul de urgențe 112
Postat 09 Octombrie 2021, 01:37 de User anonimizat
Raed Arafat 1991 Sovata SMURD
Salut. Am mulți prieteni print-re-altele și băiatul meu a trecut prin COVID-us (a respectat cele 14 zile carantina) în 2020 noiembrie și fratele meu cu urmări foarte GRAVE, fără vaccin, acum un an. Testările covid acum un an,2020, ne-a costat 200 ron /căciulă. (3 pesoane = 600 ron din bani noștri) - tati-mami-pruncu. A fost O PERIOADĂ extrem de grea. Eu și familia mea ne-am vaccinat acum 6 luni. Suntem foarte sănătoși fără probleme, avem un job, plătim facturile, doar că plătesc și printre altele și contribuția la CAS-ul pentru cei care ocupă acum un pat de ATI în Oradea. Nu sunt de acord cu plata CAS pentru cretinile nevaccinate. De ce nu vă puteți vacinina ca în orice stat UE normal unde deja sunt peste 50-60-70 % vaccinați din populație ? Suntem smecheri ? Da. Suntem smecheri.... E bine ???? Asta sunt urmările și nu politica, nu pnl, nu psd, nu usd, nu udmr... Raed Arafat a fost inființatorul lui SMURD din 1991 în Sovata - am fost de față și am văzut realizările. Să vă fie rușine dacă încercați să înlăturați. El a înființat apelul de urgențe 112
Postat 09 Octombrie 2021, 01:24 de User anonimizat
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON