URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 14 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
29 Septembrie 2015, 10:48

De ce Junior Ranger? Aqua Crisius le arată părinţilor cum învaţă copiii să respecte natura, în mijlocul ei (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Organizatoare, an de an, a taberelor Junior Ranger, în care elevii din satele aflate pe teritoriul unor arii protejate învaţă cum să trăiască în armonie cu natura, asociaţia Aqua Crisius distribuie pe internet un scurtmetraj despre taberele de pe Valea Iadului.

Intitulat "De ce Junior Ranger?", filmul prezintă în aproape 11 minute imagini dintr-o tabără pe care Aqua Crisius a organizat-o în această vară în cadrul proiectului "Cu Junior Rangerii implicăm comunităţile în păstrarea şi promovarea valorilor naturale", finanţat de Fundaţia pentru Parteneriat şi MOL România.

Protagoniştii peliculei sunt chiar cei 18 elevi de gimnaziu care au stat, timp de o săptămână, la cort, învăţând cum să se orienteze în natură, cum să se autogospodărească şi cum să respecte florile şi fauna. Ei au fost aleşi din rândul celor peste 300 de elevi din comunele Bulz, Curăţele, Auşeu, Zerind, Toboliu şi Cociuba Mare care au participat la lecţii ţinute de membrii Aqua Crisius.

Timp de şapte zile, cei 18 elevi s-au distrat în tabăra de pe Valea Iadului, dar au şi muncit: pe lângă că au ajutat la pregătirea meselor, au dat o mână de ajutor şi la marcarea unui traseu de mountain bike, dotat cu rastele pentru parcarea bicicletelor, şi la montarea unor panouri informative pentru turiştii care urcă în zona Coada Lacului – Stâna de Vale.

În plus, elevii au învăţat şi deprinderi... tehnice. "Am reuşit să achiziţionăm în cadrul proiectului şi cinci biciclete, pe care le-au folosit copiii în tabără, dar şi o cameră GoPro", a precizat managerul proiectului, Andrei Togor, luni, într-o conferinţă de presă. Astfel, şi copiii au ajuns operatori video, filmându-se cu camera ce poate fi montată pe o cască, în timp ce s-au dat cu biţele pe munte. Unii au reuşit performanţa de a-şi filma chiar şi propria căzătură, aşa că experienţa lor a fost mai plină de adrenalină şi entuziasm...

Majoritatea acestor copii n-au mai fost niciodată într-o tabără şi, dacă n-ar fi fost duşi de Aqua Crisius în creierul munţilor, probabil şi-ar fi petrecut vacanţa de vară doar ajutându-şi părinţii ori bunicii la fân şi alte munci similare. "Taberele sunt gratuite şi sunt un avantaj foarte mare pentru majoritatea copiilor din aceste comunităţi", a mai spus Andrei Togor.

Totuşi, unii părinţi sunt reticenţi la a-şi lăsa copiii o săptămână în locuri unde nici semnalul la telefon nu ajunge. Pentru aceştia a pregătit Aqua Crisius filmul de prezentare a taberelor, sperând că imaginile îi vor convinge că, devenind junior rangeri, copiii n-au nimic de pierdut, ci doar de câştigat.

Postat pe YouTube şi Facebook în luna august, filmul, realizat cu ajutorul redactorului Şerban Carţiş şi al operatorului Sorin Mezea, a fost deja vizualizat de câteva mii de persoane.

În cadrul aceluiaşi proiect, Aqua Crisius a organizat şi a doua ediţie a Zilei Liliacului Carpatin, unde localnicii din Curăţele şi Bulz şi-au prezentat tradiţiile şi produsele locale.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON