"Cuvintele pe care le rostim ni se par prea puţine pentru a exprima ceea ce simţim". Asta le transmit fanilor membrii cunoscutei formaţii orădene rock Celelalte Cuvinte înaintea unui eveniment cu totul special, închinat unei cariere muzicale de aproape 38 de ani.
Pentru prima oară, trupa lansează, sub egida Universal Music, un album electric înregistrat live, iar orădenii vor avea parte de un mega-concert pentru a sărbători asta.
Rock aniversar
Anul trecut, 64 de specialişti ai genului plasau nu mai puţin de patru albume ale formaţiei Celelalte Cuvinte în Top 100 al celor mai bune albume rock româneşti. Celebrul "album cu pătrăţele" - "Celelalte Cuvinte I" (1987) a urcat până pe locul IV, după "Cantafabule" al legendarei formaţii Phoenix, apărut în anul 1975, "Zamolxe" (1979) al lui Sfinx şi "Mugur de fluier" (1974) - Phoenix.
Parcursul muzical de excepţie al formaţiei orădene este celebrat încă o dată, de data aceasta printr-un material discografic. Călin Pop, Marcel Breazu, Leontin Iovan, Tiberiu Pop şi Ovidiu Roşu lansează primul album electric live din cariera de aproape 38 de ani a trupei. Merită spus că albumul a fost înregistrat la spectacolul care a avut loc în 2011, pe 8 decembrie, la Sala Palatului din Bucureşti, pentru a marca aniversarea de 30 de ani, şi s-a lăsat cu circa patru ore de muzică de calitate şi o atmosferă de neuitat.
Oglinda Cuvintelor
Ascultând materialul Celelalte Cuvinte - Electric Live, apărut la Universal Music, fanii vor avea parte de o adevărată călătorie muzicală.
"Acest album cuprinde lucrarea rock Oglinda, care este o bijuterie muzicală, zicem noi, de rock progresiv. Este realizată conceptual pe şapte secţiuni, şapte piese cântate succesiv fără oprire. Pe bucăţi a mai fost prezentată în alte albume, dar pe acest album poate fi găsită integrală şi ridicată la standardele actuale. E o lucrare complexă, care a necesitat mult timp să capete maturitate", povesteşte solistul Călin Pop.
O altă piesă interesantă inclusă pe album este "Boala de gânduri", care, în varianta concert, are aproape 14 minute. Ea a fost inclusă iniţial pe albumul "Ispita", iar acum fanii o vor putea audia aşa cum a fost cântată live la concertul aniversar de 30 de ani.
Albumul - în fapt, un dublu CD - surprinde atmosfera deosebită de la Sala Palatului. Din acel concert au fost incluse piese care trasează un parcurs electrizant prin istoria "Cuvintelor", cum ar fi "Aşa e viaţa mea", "Se lasă rău", "Fântâna", precum şi probabil cele mai fredonate cântece ale rockerilor orădeni: "Dacă vrei", "Un sfârşit e un început" şi "Iarbă prin păr".
Lansare acasă
În ultima perioadă, Călin Pop şi ceilalţi membri ai formaţiei au pornit într-un turneu prin ţară, pentru a lansa aşa cum se cuvine albumul electric live, susţinând concerte în mai multe oraşe între care Timişoara, Arad şi Cluj-Napoca. Cum Oradea - oraşul de unde a pornit totul - nu putea lipsi de pe listă, rockerii au programat şi aici un eveniment special care va avea loc pe 21 martie, de la ora 20, la Grand Palace, unde formaţia Celelalte Cuvinte va susţine în faţa fanilor un concert ce se anunţă de excepţie.
Biletele pentru eveniment s-au pus în vânzare pe eventbook.ro, la preţul de 50 lei. Pentru informaţii şi rezervări, fanii pot suna şi la numărul de telefon 0722.348.742. La spectacol, ei vor găsi şi albumul Electric Live, care se vinde la preţul de 50 lei şi în librăriile Cărtureşti, dar se găseşte şi pe platformele de streaming.
Cuvintele sunt gata, deci, să fie spuse, cântate şi, mai ales, ascultate. Acasă, la Oradea...
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.