Curţile tuturor şcolilor orădene urmează să fie asfaltate şi dotate cu porţi de handbal şi panouri de baschet în următorii doi ani.
"În acest sens a fost înaintat către Serviciul Achiziţii Publice Caietul de sarcini şi Referatul de necesitate în vederea încheierii unui acord-cadru pentru realizarea acestor lucrări cu valabilitate 2 ani", se menţionează într-un comunicat al Primăriei.
Asfaltări de vară
Potrivit municipalităţii, până în prezent au fost finalizate asfaltările curţilor şi refăcute trotuarele de la Liceul Teoretic German Friedrich Schiller (135.200 lei) şi la Liceul Teoretic Onisifor Ghibu (153.800 lei).
"La ambele licee lucrările efectuate cuprind montarea unor rigole şi guri de scurgere pentru colectarea apelor pluviale, precum şi marcarea terenurilor de sport cu marcaje pentru terenuri de handbal şi baschet, respectiv dotarea acestora cu 2 porţi de handbal şi 4 panouri pentru baschet", a anunţat Primăria.
Lucrări similare au mai fost executate la Şcoala Gimnazială Dimitrie Cantemir (117.629 lei), Şcoala Gimnazială Lucreţia Suciu (103.000 lei) şi Grădiniţa 25 din strada Zalăului 1 (27.600 lei).
Şcoli în lucru...
Până la începerea anului şcolar 2018-2019, municipalitatea are programate mai multe lucrări de asfaltare ale curţilor şcolilor.
"Lucrarea având ca obiectiv asfaltarea curţii şi refacerea trotuarelor la Liceul Teoretic Aurel Lazăr, în valoare de 43.700 lei, a fost contractată, urmând a fi executată în cursul lunii august", se mai menţionează în comunicat.
Lucrări similare vor avea loc la Şcoala Gimnazială Avram Iancu, Grădiniţa Waldorf, Creşa nr. 11, Şcoala Gimnazială Szacsvay Imre.
Lucrările la primele trei instituţii şcolare vor fi executate de Drumuri Bihor. În cazul Şcolii Gimnaziale Szacsvay acestea au revenit firmei Dumexim.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.