Miercuri, a avut loc la Universitatea AGORA cursul festiv al celei de-a unsprezecea generaţie de absolvenţi de la programele de studiu Management, Contabilitate şi Informatică de gestiune, Drept şi Poliţie locală.
A fost un moment de sărbătoare, dar şi încărcat de emoţie: se încheie o perioadă frumoasă din viaţă. Studenţii au fost copleşiţi de nostalgia amintirilor frumoase.
Profesorii care le-au fost alături pe toată perioada studenţiei, conf. univ. dr. Ramona Urziceanu, conf. univ. dr. Laura Popoviciu şi lector univ. drd. Radu Florian, le-au pregătit un eveniment frumos, care a debutat cu susţinerea ultimului curs de către decanii de an prof.univ.dr.ing. Petru Filip şi lect.univ.dr. Popa Liviu.
Le-au urat succes în viaţă şi le-au adresat cuvinte de apreciere membrii Senatului Universităţii Agora, iar doamna decan conf. univ. dr. Gabriela Bologa a înmânat plachetele şefilor de promoţie: Porumb Patricia Elena Nina de la Ţtiinţe economice, Gal Ramona Florina de la Drept şi Jurca Dorin Alexandru de la Poliţie locală.
Şi de această dată, emoţiile au fost destinse în cadrul unui moment special pregătit de "AGORA Artistic Group".
(advertorial)
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.