În timp ce majoritatea orădenilor au petrecut în noaptea dintre 2014 şi 2015, alţii au sărbătorit trecerea dintre ani prin muncă. Este şi cazul muncitorilor RER Ecologic Service, care au curăţat mizeriile rămase în urma distracţiei orădenilor în centrul oraşului.
Înainte ca lumea să se adune în centru pentru a sărbători Revelionul, muncitorii de la salubritate au amplasat aici, la comanda Primăriei, două containere pentru deşeuri. După ce concertele şi focurile de artificii s-au încheiat şi nicio sticlă de şampanie n-a mai fost desfăcută în aer liber, Piaţa Unirii, acoperită cu un covor de sticle şi pahare de unică folosinţă, a fost ocupată de angajaţii operatorului de salubritate. Muncitorii au măturat întreaga zonă, adunând şi ultimele cioburi de sticlă, astfel încât dimineaţa nimic să nu trădeze cheful de la miezul nopţii. În plus, muncitorii au strâns gunoaiele şi din alte zone ale oraşului unde petrecăreţii au lăsat urme în jurul lor.
În prima zi din an, ca de altfel şi de Crăciun, angajaţii RER Ecologic Service au colectat deşeurile din containerele şi pubelele orădenilor ca într-o zi obişnuită de joi, conform graficelor de colectare.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.