La doar 6 săptămâni după ce a născut cel de-al doilea copil, pe micuţa prinţesă Charlotte, ducesa de Cambridge, Kate Middleton, 33 de ani, şi-a revenit la forma fizică de dinainte de a rămâne însărcinată.
Potrivit libertatea.ro, care citează revista People, soţia prinţului William urmează un regim strict şi cu program regulat de exerciţii fizice, imediat de după naştere, iar rezultatele sunt evidente. Ducesa şi-a demonstrat forma fizică la cea mai recentă ieşire publică, la un picnic împreună cu fiul ei, prinţul George. Imaginile au făcut înconjurul internetului atât pentru drăgălăşenia micuţului, cât şi pentru frumuseţea mămicii, care a purtat blugi skinny şi s-a dovedit plină de viaţă.
Regimul cu ajutorul căruia Kate a reuşit să topească kilogramele în plus se bazează pe fructe, legume şi carne slabă, dar şi pe mişcare. Ducesa are un anenor personal de fitness, care îi spune zilnic prin telefon ce să facă.
”Întreaga dietă este gândită cu atenție - nu se bazează pe consumul unui singur fel de alimente - și are în vedere starea generală de sănătate și de bine a ducesei”, afirmă jurnaliștii de la ”People”.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.