Clubul Sportiv Şcolar LPS Bihorul şi-a premiat şi în 2020 principalii performeri, chiar dacă am avut de a face cu un an cu totul special, în care multe competiţii au fost anulate, din cauza pandemiei de coronavirus.
De altfel, şi festivitatea de premiere de la LPS Bihorul, programată marţi, nu s-a mai desfăşurat cu fast, ci în cadru restrâns, afară, în curtea liceului. "Din cauza numărului limitat de competiţii din acest an nu am făcut o ierarhie a celor mai buni zece sportivi ai liceului nostru, aşa cum s-a întâmplat în anii precedenţi. Cu toate acestea, cu ajutorul a câtorva sponsori şi al doamnei Carmen Chimerel, preşedintele Comitetului de Părinţi, ne-am dorit să-i premiem pe cei care au obţinut rezultate notabile în 2020", a declarat Lucian Stance, unul dintre cei doi directori adjuncţi ai CSS LPS Bihorul Oradea.
Cu 12 sportivi premiaţi, secţia de judo s-a dovedit a fi din nou cea mai bună la LPS Bihorul. Medaliat cu argint la Campionatele Europene de juniori U21, judoka Alex George Creţ a primit titlul de cel mai bun sportiv al Clubului Sportiv Şcolar LPS Bihorul Oradea în 2020. Performanţa lui Alex Creţ a fost obţinută la competiţia desfăşurată în perioada 4-6 noiembrie, în localitatea Porec, din Croaţia. Antrenorul care se ocupă de pregătirea lui este profesorul Emil Morar.
De menţionat că, în total, LPS Bihorul a cucerit, în 2020, o medalie internaţională (locul al doilea la Europenele de judo pentru juniori U21) şi 34 de medalii naţionale. Notabilă este însă şi participarea lui Horaţiu Sabău la Balcaniada de atletism.
"Într-un an aşa cum a fost acesta, în care ne-am desfăşurat activitatea în condiţii vitrege, am încercat să obţinem rezultate cât mai bune, iar pentru asta îmi asigur colegii că au toată aprecierea mea. Pe acestă cale îmi doresc să le mulţumesc în primul rând lor precum şi sportivilor pentru munca depusă într-o perioadă care va rămâne întipărită pentru totdeauna în memoria noastră", a declarat directorul LPS, Dan Matei.
La festivitatea de marţi de la LPS Bihorul au fost premiaţi în total 27 de sportivi reprezentând patru ramuri sportive. Este vorba despre: Alex Creţ, Robert Boldiş, Cristian Penişoară, David Fodor, Alex Mierluţ, Sarolta Lungu, Bianca Suciu, Bianca Popa, Carina Jurca, Julian Pfeiler, Raul Bodea şi Cosmin Dana Albuţ (de la judo), Alexandru Sorian şi Vlad Crăciun (de la lupte greco-romane), Diana Verdeş, Andra Danciu, Linett Niklovits, Remus Albu, Rareş Albu, Antonia Sîngeorzan, Horaţiu Sabău, Balint Kiraly, Ecaterina Cărbunar, Alexandru Trip şi Daria Sfîrlea (de la atletism), Ana Muntean şi Andreea Muntean (de la scrimă).
Pe lângă premierea celor mai buni sportivi din anul 2020, conducerea LPS Bihorul a mai dorit să ofere cadouri şi acelor elevi ai liceului care, deşi nu au obţinut rezultate deosebite în acest an, au o situaţie materială mai puţin bună.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.