URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 Aprilie 2011, 09:26

Cseke Attila: Internarea în spitale e sport naţional în România

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ministrul Sănătăţii, bihoreanul Cseke Attila, a declarat că în România internarea în spitale este un sport naţional şi că e convins că dacă într-o singură zi s-ar deschide 300 de spitale, toate ar fi pline cu pacienţi.

"Dacă mâine se deschid 300 de spitale în România, şi credeţi-mă că ştiu ce spun, toate spitalele se vor umple pentru că managementul are interesul să umple spitalele de pacienţi, pentru că o parte a personalului medical are interesul să interneze. Ştiţi dumneavoastră că în România este sport naţional internarea în spitale? Suntem pe locul 2 în Europa la numărul de internări", a declarat Cseke Atilla marţi seara la Realitatea TV.

Bihoreanul a mai spus că nu înţelege de ce chiar în momentul în care se face o reformă, "ne-am trezit că toate spitalele funcţionează bine".

Ministrul a apărat decizia de desfiinţare a câtorva zeci de unităţi medicale: "La 31 martie, cu o zi înainte de a nu mai fi finanţate aceste spitale, în 35 dintre cele 67 de spitale nu mai erau pacienţi, aceştia erau redistribuiţi, externaţi sau transferaţi. Şi vă mai dau o cifră, ştiu că o să supăr. 90% dintre pacienţii din aceste spitale au fost lăsaţi să plece acasă, pentru că nu mai aveau nevoie de îngrijiri medicale. Doar 10% dintre ei au necesitat să fie transferaţi. Totuşi, eu cred că este un indicator care trebuie să ne dea de gândit. Ce fel de îngrijiri medicale aveam la aceste spitale, dacă numai 10% aveau nevoie în continuare de îngrijiri medicale", a spus ministrul Sănătăţii.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON