Ludovic Zetocha, un român condamnat definitiv în Belgia la 30 ani de detenţie, după ce i-a tăiat gâtul fostei iubite şi a aruncat-o pe geamul apartamentului, de faţă cu poliţiştii, a obţinut la Curtea de Apel Oradea reducerea pedepsei cu 5 ani, soluţia nefiind definitivă.
Bărbatul a deschis o acţiune de "contestaţie la executare", iar instanţa i-a dat dreptate, dispunând reducerea pedepsei la 25 ani de detenţie, pentru crima comisă, plus încă 15 luni, primite pentru furt, motivându-şi decizia cu faptul că, în România, pedepsele pentru criminali sunt mai mici (maximum 25 de ani de închisoare sau detenţie pe viaţă).
Decizia Curţii de Apel nu este definitivă, iar Zetocha a şi atacat-o, verdictul final urmând să fie pronunţat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Crimă în direct
BIHOREANUL a relatat despre şocanta crimă. Bărbatul, Ludovic Zetocha, un bihorean din Lugaşu de Jos, a comis fapta în primăvara anului 2015, în oraşul belgian Anvers, victima, Dorina Ştef (foto), în vârstă de 37 ani, fiind fosta lui prietenă, cu care a avut o relaţie scurtă, şi care l-a părăsit din cauza comportamentului său violent.
Bărbatul nu s-a împăcat cu despărţirea. A început să o terorizeze şi chiar i-a intrat în casă, la un moment dat, motiv pentru care femeia l-a reclamat, primind un telefon cu o cartelă specială de pe care, cu un simplu apel, fără să fie necesar să vorbească, putea să alerteze Poliţia dacă ar fi fost atacată.
În seara de 26 mai 2015, Zetocha a intrat din nou în clădirea în care locuia tânăra şi s-a ascuns peste noapte în apartamentul unui vecin, un belgian în vârstă de 57 ani, pe care l-a sechestrat, iar a doua zi dimineaţă, sub ameninţarea unui cuţit, l-a obligat să urce până la locuinţa femeii şi să-i bată la uşă.
Dorina i-a deschis vecinului, pe care Zetocha l-a împins înăuntru, şi i-a pus un căluş în gură, legându-l de un scaun. În acest timp, tânăra a sunat după ajutor de pe telefonul primit de la Poliţie, iar când a auzit sirenele, a ieşit în geam. În acel moment, Zetocha a luat cuţitul, i-a tăiat gâtul, şi i-a aruncat cadavrul pe geam.
S-a tăiat demonstrativ
Iniţial, Zetocha a încercat să scape, ieşind pe balcon şi ameninţând că se sinucide, motiv pentru care oamenii legii au blocat zona şi au desfăşurat saltele gonflabile, dar au adus şi o macara cu care au urcat la ucigaş, pentru a-l convinge să coboare.
Într-un târziu, Zetocha a acceptat, dar nu înainte de a se tăia, demonstrativ, pe gât şi braţe, ca şi cum ar fi vrut să arate că încearcă să-şi pună şi el capăt zilelor. Rănile au fost superficiale, însă poliţiştii l-au dus oricum la spital, unde a rămas internat sub pază. La solicitarea procurorilor, judecătorii din Anvers au dispus arestarea bihoreanului, sub acuzaţia de omor şi lipsire de libertate.
În urma procesului întins până în 2018, Zetocha a fost condamnat definitiv de instanţele belgiene la 30 de ani şi 15 luni de detenţie pentru omor calificat, sechestrare de persoane şi furt. În faţa instanţei, potrivit presei belgiene, bărbatul a dat vina pe poliţie: dacă nu ar fi intervenit, el nu s-ar fi panicat, iar Dorina ar fi încă în viaţă.
După condamnare, bihoreanul a fost încarcerat, însă autorităţile judiciare belgiene nu-l mai voiau în ţara lor. Anul trecut, ei au transmis procurorilor de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea solicitarea ca bărbatul să fie transferat în România, pentru a-şi ispăşi pedeapsa.
Cererea de transfer a fost susţinută de procurorii orădeni în faţa Curţii de Apel Oradea, care au şi admis-o pe 26 septembrie anul trecut, însă bărbatul a atacat-o, prin apel, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fără succes.
Voia reducerea pedepsei
Zetocha are un motiv serios să refuze executarea pedepsei încasate în România: condiţiile de detenţie din penitenciarele belgiene sunt de lux în comparaţie cu cele din România, iar procedurile penale sunt mult mai blânde. În timp ce în România deţinuţii pot beneficia de eliberarea condiţionată abia după ce au ispăşit două treimi din pedeapsă, în Belgia pot fi eliberaţi după ce au ispăşit jumătate din anii de detenţie, dacă îndeplinesc anumite condiţii.
În paralel, însă, în ianuarie a acestui an, bărbatul a deschis şi un proces în care a cerut reducerea pedepsei, invocând faptul că pentru omor calificat, de pildă, Codul penal românesc prevede o pedeapsă de maximum 25 ani de detenţie. Cauza a fost înregistrată iniţial la Curtea de Apel Oradea, însă, pe motiv că bărbatul era încarcerat la Rahova, procesul s-a plimbat luni în şir la Tribunalul Bucureşti, Înalta Curte de Casaţie, de unde, în final, s-a întors tot la Oradea unde, luna trecută, instanţa a dat un verdict, şi anume reducerea pedepsei la 25 de ani de închisoare.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.