În zonele cu recife de corali ajung anual mii de tone de loţiune pentru plajă, fără ca oamenii să conştientizeze efectele nocive ale acestora, atenţionează un grup de cercetători americani. Peste 3.500 de branduri de creme pentru plajă conţin o substanţă care determină înălbirea recifelor. Deşi are rolul de a ne proteja de razele ultraviolete, aceasta ar putea fi nocivă chiar şi pentru pielea oamenilor.
Substanţa se numeşte oxibenzonă şi atunci când ajunge în apă afectează grav formaţiunile tinere de corali, dăunând de asemenea, la fel de grav, şi celor adulte. Cercetătorii au identificat cele mai mari concentraţii de oxibenzonă în apropierea coastelor populate de turişti, precum cele din Hawaii şi Caraibe.
Anual, în zonele în care există recife de corali ajung între 6.000 şi 14.000 de tone de loţiune de plajă, dar specialiştii atenţionează că nici nu este nevoie de concentraţii prea mari pentru ca formaţiunile de corali să fie afectate. Raportul periculos este de 62 părţi de substanţă la un trilion părţi de apă, adică echivalentul unei picături în 6,5 bazine olimpice.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.