Încă cinci bihoreni infectaţi cu Sars-Cov2 au decedat în ultimele 24 de ore, potrivit celei mai recente situaţii transmise duminică, de Direcţia de Sănătate Publică Bihor și Prefectură. Au fost înregistrate şi 73 de noi diagnosticări, astfel că numărul cazurilor active a urcat la 739.
Noile cazuri au fost depistate în urma efectuării a 423 de teste, fapt ce indică o rată de pozitivare de 17,2%.
Sursele BIHOREANULUI spun că persoanele recent diagnosticate provin din: Oradea, Săcueni, Valea lui Mihai, Marghita, Salonta, Oşorhei, Sânmartin, Sântandrei, Borş, Vadu Crişului, Sălacea, Diosig, Căbeşti, Abram, Auşeu, Şoimi şi Finiş.
Duminică dimineaţă, în secţiile de terapie intensivă din Bihor erau internaţi în stare gravă 30 de pacienţi cu Covid.
În total, numărul persoanelor diagnosticate de la începutul pandemiei în Bihor a ajuns la 21.452, dintre care 19.779 (cu 15 mai mult decât sâmbătă) s-au vindecat, iar 934 (cu 5 în plus faţă de precedenta raportare) au decedat.
În ce priveşte rata infectărilor, două unităţi administrativ-teritoriale din judeţ sunt în scenariul roşu: Sălacea, locul 1 în top cu 6,82 cazuri Covid la mia de locuitori, şi Vaşcău, locul 2, cu 3,30 cazuri la mie.
Oradea, unde sunt cele mai multe cazuri active - 399 -, are o incidenţă de 1,77 la mie, fiind în scenariul galben.
Pe de altă parte, în ultimele 24 de ore au fost vaccinate 394 de persoane în Bihor. Până acum, în judeţ au primit inclusiv a doua doză (rapel) 17.332 de persoane. Numărul reacţiilor adverse a rămas la 34, iar în total s-au pierdut 29 de doze.
Vezi mai jos, dar şi în galeria de documente, situaţia infectărilor cu Covid pe UAT-uri!
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.