URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
29 Martie 2023, 20:56

Copiii şi mărgelele: Câţiva elevi ucraineni creează figurine şi accesorii din mărgele la un atelier din Oradea (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În fiecare zi de marți, timp de o oră şi jumătate, câţiva zeci de copii ucraineni, care au ajuns în Oradea împreună cu părinţii ori cu rudele lor după izbucnirea războiului din Ucraina, participă la un atelier în care creează accesorii şi figurine din mărgele de sticlă.

Voluntară la Caritas

Cursul a fost realizat la ideea refugiatei Ana Kubarova, originară din oraşul Herson, localitate care s-a aflat sub ocuparea ruşilor luni de zile anul trecut. "Am părăsit orașul în luna decembrie, printr-un convoi umanitar. Am ajuns în Bucureşti, iar apoi am ştiut că voi veni direct în Oradea, unde locuieşte o prietenă de-a mea, Ana Zaporojan (n.r. creatoare de bijuterii handmade)", a povestit refugiata.

Prietena din Oradea i-a căutat cazare și a ajutat-o să ia legătura cu Asociaţia Caritas Eparhial, sub care funcţionează Centrul de Informare şi Consiliere pentru Refugiaţi Oradea (CICRO). La sediul centrului, aflat pe strada Dr. Ioan Cantacuzino nr. 56, ucraineni de toate vârstele beneficiază de consiliere psihologică şi consiliere pentru obţinerea unor documente, precum permisul de şedere.

Din toamna anului trecut acolo s-a deschis şi un centru de tip after school unde copiii refugiaţilor participă la cursuri de dezvoltare a creativităţii, de limba română, engleză ori IT.

"Am vrut să fiu voluntară de la început şi le-am propus celor de la asociaţie să organizez cursuri de creat accesorii şi figurine din mărgele, care ajută copiii să îşi dezvolte imaginaţia, concentrarea şi atenţia la detalii. Aveam deja experienţa cursurilor predate la mai multe şcoli de Herson. Știam că asta îi va ajuta să mai uite de traumele prin care au trecut până au ajuns aici, într-o țară sigură", a mai povestit Ana Kubarova (în foto alături de copii).

Crocodili, iepurași şi pisici

Ideea sa a fost acceptată de conducerea Asociaţiei Caritas Eparhial şi, de câteva săptămâni, elevii de clasele primare şi gimnaziale participă la atelierul cu mărgele. Cursurile se ţin în fiecare marţi, de la ora 13. O oră şi jumătate este alocată elevilor din clasele gimnaziale, apoi vine rândul celor din clasele primare. 

BIHOREANUL a vizitat centrul, marţi, când micuţii din clasele I-IV înşirau pe aţa de pescuit mărgele multicolore de sticlă.

Între ei s-a aflat şi Irina Perciuc, o fetiţă originară din Kiev de numai 6 ani. "Până acum am făcut trei brăţări şi un crocodil. Îmi place să vin mereu aici pentru că îmi fac singură decoraţiuni. Iubesc acest oraş şi mă bucur că am venit aici cu mama", i-a spus, în ucraineană, Irina (foto) reporterului BIHOREANULUI, cu ajutorul Svetlanei, profesoara ei de limba română.

În aceeaşi sală se afla şi Aliona Duzhnikova, de 8 ani, care își folosea îndemânarea să creeze tot felul de animăluţe, inclusiv o pisică şi un crocodil. "Mi-am făcut mulţi prieteni aici şi îmi place să creez decoraţiuni. Vreau să vin mereu la atelier, aici mă joc, mă simt în siguranţă", a spus fetiţa, tot în ucraineană.

La atelier participă şi băieţi, între ei numărându-se fraţii Daniel (12 ani) şi Yri Antohi (11 ani). Ei au locuit într-un sat din zona Odesa, aproape de granița cu Republica Moldova, motiv pentru care știu multe cuvinte în limba română. "Faţă de prietenii mei eu am făcut şi o rățușcă. Apoi am făcut şi două brăţări, pe care le voi dărui mămicii şi surorii mele când ajung acasă, aici în oraș", a povestit Yri.

În următoarele săptămâni micuţii vor învăţa să realizeze lucrări şi mai complexe, inclusiv bonsai, corăbii, păpuşi ori bucheţele de flori făcute din sute de mărgele minuscule, cu diametrul de 1 sau 2 milimetri. 


Acest material a fost realizat cu ajutorul unei burse în cadrul proiectului "Educaţia media – instrument pentru creşterea abilităţilor de participare civică a adolescenţilor (faza 2) – Sprijinirea comunităţilor pentru a fi mai bine protejate de infodemie", implementat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) în parteneriat cu UNICEF. Opiniile exprimate în acest articol aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat poziţia UNICEF.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON