URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 20 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
29 Iulie 2022, 10:37

Consiliul Județean Bihor se bagă din nou în fotbal, la fel ca Primăria Oradea: pentru început „cotizează” cu 1.000 de lei la CAO 1910

Consiliul Județean Bihor se bagă din nou în fotbal, la fel ca Primăria Oradea: pentru început „cotizează” cu 1.000 de lei la CAO 1910 foto: arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Aleșii bihorenilor au aprobat participarea administrației județene ca membră a Asociației Club Sportiv CAO 1910, a cărei echipă de fotbal ar urma să joace pe viitorul stadion municipal din Oradea în liga a II-a, cu ambiții de promovare în prima ligă.

Până atunci, însă, CJ Bihor nu va contribui decât cu 1.000 de lei la finanțarea acesteia, în timp ce municipalitatea o va susține cu „maximum 250.000 euro” pe sezon în liga a III-a.

Banii, când vor fi performanțe

Asocierea Consiliului Județean Bihor în CAO 1910 a fost aprobată cu unanimitate de voturi din partea tuturor celor 34 de aleși prezenți la reuniunea de joi a „parlamentului” județean, la propunerea președintelui Ilie Bolojan, cel care, în urmă cu un deceniu, se exprima împotriva finanțării din bani publici a echipei FC Bihor, pe fondul slabelor rezultate și risipirii fondurilor pe care le asigurau atât Primăria Oradea, cât și CJ Bihor.

Motivul pentru care, de data aceasta, a propus implicarea administrației județene este construirea viitorului stadion municipal, de către Primărie. „Primăria Oradea intenționează să construiască stadionul, ar fi un non-sens dacă nu am avea o echipă de liga a II-a sau chiar de liga I. Înțeleg că există un plan al Primăriei să se implice pentru susținerea performanței, dar alocările Județului să se facă atunci când vor exista performanțe, probabil în viitorul mandat”, a spus Bolojan.

În urma votului consilierilor, CJ Bihor devine membru al Asociației Club Sportiv CAO 1910, iar pentru asta va aloca 1.000 de lei ca aport în bani la patrimoniul acesteia. Reprezentanții CJ Bihor în Consiliul Director și respectiv în AGA clubului au fost votați vicepreședintele CJ Bihor Călin Gal, respectiv consilierul județean Ovidiu Mureșan.

Și Consiliul Local

Tot joi, Consiliul Local Oradea a aprobat ca municipalitatea să devină la rându-i membră în Asociația Club Sportiv CAO 1910, împreună cu Asociația pentru Promovarea Turismului în Oradea și Regiune.

Primăria va susține clubul, într-o primă fază, cu maximum 250.000 euro pe an, cât timp echipa va juca în liga a III-a.

„Prin acest proiect ne dorim ca în momentul când va fi finalizat stadionul, undeva în jurul anilor 2026-2027, echipa să activeze în liga I”, a explicat primarul Florin Birta, precizând că noua asociație va evolua în liga a III-a cu denumirea FC Bihor Oradea, iar vechiul Club Atletic Oradea va lua startul, din toamnă, în liga a IV-a și va disputa partidele „de acasă” la Paleu. Ultima echipă bihoreană care a activat în primul eșalon a fost FC Oradea, în sezonul 2003-2004.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON