Scrutinul pentru reconfirmarea profesorului Constantin Bungău ca rector al Universităţii din Oradea s-a încheiat din primul tur.
Preşedintele Biroului Electoral Universitar, Claudia Timofte, a declarat miercuri seară, pentru BIHOREANUL, că din cei 942 de electori, 604 s-au dus la vot, astfel că cvorumul necesar validării scrutinului a fost atins. "S-au înregistrat 536 de voturi pentru, diferenţa reprezentând voturi nule şi albe", a declarat Timofte.
Aşadar, Constantin Bungău a fost ales cu voturile a peste 88% dintre electori, în timp ce 68 de universitari au preferat să-şi anuleze votul, fie lăsând buletinul de vot neştampilat, fie punând mai multe ştampile pe foaie, semn că Bungău nu este rectorul pe care şi-l doresc.
Ploaie rapidă, fără pagube
Preşedintele BEU a mai spus că scrutinul, desfăşurat în aer liber, nu a înregistrat niciun incident. "La un moment dat a plouat foarte tare, dar n-a durat mult şi nu au fost probleme. Secţiile de vot erau acoperite, buletinele de vot erau în siguranţă, oamenii s-au adăpostit, ploaia a trecut repede şi totul a fost în regulă, nu am suspendat procesul electoral", a declarat Timofte.
Înainte de a deveni oficial rector, pentru a treia oară, Bungău mai are de aşteptat puţin. Pe 10 iunie, Senatul Universităţii se va întruni, pentru a valida scrutinul, iar apoi documentele vor fi transmise la Bucureşti. Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, va trebui să emită un ordin prin care Bungău va prelua noul mandat.
Se schimbă prorectorii
Contactat de BIHOREANUL, Constantin Bungău a ţinut să le mulţumească colegilor care s-au dus la vot, făcând ca alegerile să se consume într-un singur tur. "Le mulţumesc tuturor colegilor care au fost prezenţi astăzi, la primul tur de scrutin, având în vedere contextul cauzat de pandemie", a declarat profesorul. Aşa cum BIHOREANUL a scris, pentru a preveni orice îmbolnăvire, alegerile au fost organizate în aer liber, iar toţi universitarii care au mers la vot au trebuit să poarte măşti.
Bungău a mai spus că îşi va prezenta echipa de prorectori doar după ce va fi confirmat de Ministerul Educaţiei. "Din cei cinci prorectori, unul singur mai este eligibil, Gabriel Bendea", a declarat viitorul rector.
Trei dintre actualii prorectori – Marcel Roşca, Marcela Prada şi Eugen Macocian – vor încheia două mandate şi nu mai pot ocupa această funcţie, iar Ligia Burtă, prorectorul responsabil de relaţia cu studenţii şi, totodată, şefa Centrului de Transfuzie Sanguină, nu îşi mai doreşte această funcţie din Universitate.
După ce va numi noii prorectori, Bungău va organiza concursuri pentru decanii celor 15 facultăţi orădene. "După finalizarea acestor etape, vom deschide un nou capitol pentru Universitatea din Oradea, care cu toţii ne dorim să fie mult mai bun decât ce aţi văzut până acum. Sigur, nu depinde doar de noi. În primul rând, va trebui să găsim soluţii pentru a ne bucura iar de viaţa din campusul universităţii, după ce vor trece riscurile acestei pandemii", a declarat Bungău.
De unul singur
Constantin Bungău se află la conducerea Universităţii din Oradea din anul 2012, când a fost numit ordonator de credite, după ce fostul rector Cornel Antal, ales de colegii săi pentru un nou mandat, nu a primit validarea din partea Ministerului Educaţiei.
În acelaşi an, Bungău a fost ales în funcţie, după ce în al doilea tur de scrutin s-a calificat alături de decanul Facultăţii de Istorie, Ioan Horga. Atunci, Bungău a fost votat de 585 de universitari orădeni, iar Horga a primit 236 de voturi.
În 2016, Bungău l-a avut contracandidat pe PSD-istul Florian Bodog şi l-a învins, obţinând, tot în al doilea tur de scrutin, 481 de voturi, cu 39 mai multe decât adversarul său.
Pentru a-şi deschide calea spre un nou mandat, la începutul lunii martie, Bungău a demisionat din funcţia de rector. Legea Educaţiei prevede că un profesor poate fi rector timp de cel mult două mandate succesive şi complete, iar pentru a-şi face al doilea mandat incomplet, rectorul a renunţat la funcţie. În schimb, şi-a păstrat calitatea de senator, el fiind ales, în februarie, ca membru în forul academic suprem al instituţiei. Odată ce va fi validat ca rector, el va intra în incompatibilitate şi va demisiona din Senat.
În acest an, niciun alt universitar orădean nu a mai aspirat la funcţia executivă supremă, Bungău fiind unicul candidat.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.