URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Iulie 2022, 20:43

Complex sportiv de un milion de euro în Oradea

Complex sportiv de un milion de euro în Oradea foto: arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Lanţul de săli de sport Fit4U investeşte un milion de euro într-un complex sportiv care va fi dat în folosinţă în Parcul Industrial I din Oradea cel târziu în decembrie 2023.

Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea a atribuit Fit4U o parcelă de 3.877 de metri pătraţi pentru realizarea investiţiei în cadrul unei proceduri la care a primit o singură ofertă.

Contractul privind investiția a fost semnat vinerea trecută de directorul ADLO, Alina Silaghi și administratorul Fit4U, Daniel Bolba.

"Clădirea complexului sportiv ce se va construi va avea o suprafaţă de 1500 mp, P + 1, și va cuprinde următoarele funcţionalităţi: sală de fitness, culturism, aerobic, zona pentru exerciţii funcţionale, două terenuri de minifotbal, un bazin de înot, precum şi o sală de conferinţe şi parcare", se menţionează într-un comunicat al ADLO.

Potrivit administratorului Fit4U, Daniel Bolba, complexul sportiv va mai avea, în plus, un cabinet de kinetoterapie şi unul de nutriţie.

"În interiorul complexului vom avea un restaurant destinat tuturor persoanelor din parcul industrial nu doar celor care fac sport. Vom încerca să atragem o firmă cu experienţă în domeniu pentru ca serviciile să fie de cea mai bună calitate", a declarat Bolba pentru BIHOREANUL.

Conform investitorului, marele avantaj al viitoarei dezvoltări sportive îl constituie faptul că poate fi gândită de la zero într-un proiect integrat.

"În momentul acesta lucrăm la proiectare. Faptul că gândim de la zero un întreg complex sportiv şi nu adaptăm o clădire deja construită ne ajută foarte mult pentru că avem şansa să implementăm un concept integrat al unui complex sportiv în care orădenii care iubesc sportul să poată practica de la sporturi de echipă, cum este mini-fotbalul, la înot sau fitness", a spus Bolba.

Înfiinţată în anul 2010, firma Fit4U deţine în Oradea un lanţ de patru săli de sport dintre care cea mai mare şi performantă a fost lansată în martie 2019 la etajul trei al magazinului Crişul.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
mai mergem si pe la salita
inainte sa mergem la mare
Postat 25 Iulie 2022, 22:14 de unu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON