Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a întocmit, luni, raport de respingere a cererii procurorului general privind urmărirea penală în cazul premierului Victor Ponta.
Potrivit Agerpres, împotriva începerii urmăririi penale au fost 18 voturi, pentru — 7 voturi şi o abţinere. Avizil este, însă, unul consultativ. "Prin urmare, Comisia juridică va face un raport prin care nu se cere începerea urmăririi penale, urmând ca mâine plenul să decidă dacă se începe urmărirea penală, dacă se cere urmărirea penală sau nu se cere urmărirea penală. Sunt două modele de proiecte de hotărâre care sunt pregătite pentru ca plenul să decidă mâine", a anunţat vicepreşedintele Comisiei juridice Ciprian Nica, la finalul şedinţei.
"Le-am spus ceea ce cred ca jurist, nu ca deputat, nu ca om politic, şi anume că deciziile politice nu pot, conform Constituţiei, să fie cenzurate de un procuror, ci doar deciziile legale. Cele politice, că a decis partidul, că dupa aia a votat Parlamnetul, că dupa aia a semnat preşedintele un decret, sunt decizii politice şi nimic altceva, orice altă interpretare ne duce în absurd. Gândiţi-vă că au fost procurori-şefi, generali care dupa aceea s-au mutat şi i-au luat pe cei cu care au lucrat cu ei, i-au luat la noul Parchet, e conflict de interese, e absurd, nici vorbă de aşa ceva", a spus Ponta, potrivit Mediafax, după audierea sa în Comisia juridică.
După cum se ştie, este pentru prima oară când un premier în funcţie al României este urmărit penal. Ponta are calitatea de suspect, el fiind acuzat de fals în înscrisuri, spălare de bani şi complicitate la evaziune fiscală în dosarul lui Dan Şova. În plus, procurorii spun că Ponta a fost şi în conflict de interese, pentru că, după ce a făcut afaceri ilegale cu Şova, l-a şi cadorisit cu funcţii.
Citiţi detalii despre caz în articolul "Premierul Victor Ponta, audiat la DNA: E urmărit penal pentru fals, spălare de bani şi complicitate la evaziune!"
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.