URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 IANUARIE 2021
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu mă îndoiesc că din cartierul francez Voltaire al Oradiei până în comuna campioană la asistați, Lugașu de Jos, a notoriului primar Sorban Levente, asistații social îi închină imnuri de „pomenire” noului președinte al Consiliului Județean, Ilie Bolojan. Căci, la cum arată planurile lui Bolojan, asistații vor ajunge în șanțuri nu doar când vin de la cârciumă, ci și când vor trebui să plivească buruienile...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Guvernul Orban n-a făcut, de fapt, mare lucru. Nici măcar propagandă. A fost o mână de spoturi, bannere şi machete care au rulat din inerţie, invitând doar la răsfoire, zapare şi skip. Iar alegerile şi deznodământul schimbării guvernamentale au perpetuat această incoerenţă, fix când nu era cazul...
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu despre un echilibru de putere este vorba când inventariem motivele pentru care partidele îşi doresc Prefectura Bihor, ci despre puterea de a stopa ceea ce face partidul cel mai activ, prin reprezentantul său din fruntea administraţiei judeţene. Nu se caută, de fapt, un prefect care să reprezinte Guvernul, cum spune legea sec, ci un prefect care să-l frâneze pe Bolojan.
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Amenajarea culoarului Nufărul-Cantemir, în paralel cu săpăturile din Centrul civic, va genera un şantier amplu ca întindere, atât în spaţiu cât şi în timp, ceea ce va testa din nou nervii şi răbdarea orădenilor. Există destule variante ocolitoare, e drept, dar chiar şi aşa, deranjul prin zonă va fi major. La fel ca în alte situaţii, publicul se va împărţi în două: cei care vor blestema şantierele cu betonul lor cu tot şi cu cine le-a făcut, respectiv cei care vor lăuda hărnicia edililor. Nu exclud apariţia unei a treia categorii...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre noul vaccin anti-Covid și despre campania de vaccinare gratuită declanșată de autorități?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Potrivit Codului administrativ, ministerele se aprobă de către Parlament, prin acordarea votului de încredere asupra Programului de guvernare şi a întregii liste a Guvernului, în procedura de învestitură. Ministerele se organizează şi funcţionează numai în subordinea Guvernului, potrivit prevederilor Constituţiei și codului administrativ.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hepatita cronică activă autoimună este o afecţiune caracterizată printr-un proces necrotic şi inflamator continuu cu evoluţie spre ciroză şi insuficienţă hepatică. Leziunile hepatice progresive sunt rezultatul unui atac imunologic asupra celulelor hepatice. Predispoziţia către autoimunitate este în general moştenită în majoritatea cazurilor, iar specificitatea hepatică a acestor leziuni este declanşată de factori chimici sau virali (se cunosc cazuri de hepatită acută virală A sau B, aparent cu evoluţie bună, care evoluează spre hepatită cronică activă autoimună, probabil datorită predispoziţiei genetice).
06 Iulie 2011, 15:16

Comisia de Etică a Universităţii va sancţiona singură profesorii, fără consultarea Senatului

Comisia de Etică a Universităţii va sancţiona singură profesorii, fără consultarea Senatului Doctorul Ovidiu Frăţilă (foto) a primit cele mai multe voturi din partea membrilor Senatului Universităţii din Oradea, când s-a decis componenţa noii comisii de etică
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

A PHP Error was encountered

Severity: Notice

Message: Undefined index: url

Filename: stire/stire.php

Line Number: 125

A PHP Error was encountered

Severity: Notice

Message: Undefined index: name

Filename: stire/stire.php

Line Number: 125

Legea Educaţiei Naţionale schimbă regulile în ceea ce priveşte puterea comisiilor de etică a universităţilor. Dacă până acum aceste comisii anchetau cadrele didactice şi propuneau Senatului o anumite sancţiune, iar senatorii universitari aprobau sau nu propunerea, de acum înainte comisiile de etică vor avea putere decizională.

"Comisia de Etică poate decide singură sancţiunile, inclusiv desfacerea contractului de muncă", a precizat rectorul Universităţii din Oradea, Cornel Antal, miercuri, într-o conferinţă de presă.

Totodată, Legea Educaţiei Naţionale cere universităţilor să-şi adapteze şi Codul de Etică, ceea ce se întâmplă şi la Oradea. Până cel târziu în 18 iulie, noul cod va fi supus votului în Senatul Universităţii.

Luni, însă, senatorii universitari au votat noua componenţă a Comisiei de Etică a Universităţii din Oradea, schimbarea componenţei fiind dictată tot de legea educaţiei. Fiecare facultate a făcut propuneri de candidaţi, din care, prin vot secret, au fost aleşi nouă membri: şapte cadre didactice şi doi studenţi.

"Componenţa, în ordinea numărului de voturi obţinute este: Frăţilă Ovidiu de la Facultatea de Medicină şi Farmacie, Zainea Ioan de la Istorie, Geografie şi Relaţii Internaţionale, Cioară Ionel de la Ştiinţe Socio-Umane, Vereş Mircea de la Energetică, Bădulescu Daniel de la Ştiinţe Economice, Prichici Mariana de la Inginerie Managerială şi Tehnologică, Draica Dumitru de la Litere şi studenţii Morar Sergiu de la Ştiinţe Juridice şi Pascariu Constantin de la Teologi", a declarat Antal.

Preşedintele comisiei de etică urmează să fie stabilit după aprobarea regulamentului.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
13 Comentarii
”Management de Sorbonica”. Ep. ”DNA" de "Sorbonica”?
1. De ce în Comisia de Etică nu au fost cooptate şi somităţi ca: Berinde Angela, Zmaranda Doina, Durgău Maria, Gavrilescu Ovidiu, Bara jr./sr., Pantea Teodor Radu, Vancea Cristian, sau studenţi (mai ”tomnateci”), model tanti Palcu, toţi aceştia fiind recunoscuţi pentru corectitudinea, onestitatea, imparţialitatea şi profesionalismul lor? 2. Viitoarea Comisie de Etică se va autosesiza şi în cazul unor situaţii, ca cele semnalate în articolul: ”Premii impertinente” - ”Informaţia de Bihor”, din 12 mai 2008? Pe când instituţiile abilitate ale statului, se vor autosesiza, la rândul lor, în asemenea cazuri demne de ”La Piovra”? Şi datorită unor asemenea ”făbricuţe” avem atâţia absolvenţi ”bine” pregătiţi!
Postat 09 Iulie 2011, 12:40 de stefan
fratila...
interesant
Postat 07 Iulie 2011, 22:58 de hmm
etic la ... batut sotia
Prin targ se aude ca acasa este si mai si. Cum poti fi etic daca acasa iti BATI SOTIA / oare si amantele ?
Postat 07 Iulie 2011, 22:17 de bla-bla
comisia de etica
Da pe astia cine-i sanctioneaza daca fac greseli? Pe Cioara cine l-a sanctionat ca a propus sanctiuni ilegale? Ca a stat capra in fata lui Georgel (Antal)?
Postat 07 Iulie 2011, 17:43 de lili
Care Bădulescu e deasupra_
Ha, ha, ha, Bădulescu Daniel, soţul prodecăniţei Bădulescu, care are o poziţie etică fix deasupra soţului ei (în condiţiile în care noua lege a învăţământului interzice tuturor celor cu funcţii de conducere să se afle în poziţia misionarului faţă de rudele lor), a a juns să se ocupe de etica universitarilor din Oradea. Proabil să îi evalueze pe universitari deasupra cui se suie, sau dedesuptul cui se vâră...
Postat 07 Iulie 2011, 16:24 de Observataurul
saracul
De ce sunteti rai cu marele SPAGAR Dr .FRATILA ? Nu va dati seama ce greu ii este sa intretina doua amante si sotia , iar un examen la el nu-l iei fara 200-300 de euro , iar daca esti pacient tot asa se procedeaza daca nu pui in buzunarul lui de la 100 de euro esti tratat ca si un gunoi , vorbeste foarte urat cu pacientii , iar medicina nu cunoaste de doi bani . Sa-i fie rusine , ca se comporta asa cu pacientii si cu studentii.
Postat 07 Iulie 2011, 14:12 de fost student
Draica
Draica in comisia de etica - propus probabil din partea literelor - cea mai buna alegere: ha ha! Stie toata lumea (si studentii si profesorii) ca asta e cel mai mare ciubucar, cere mita pe fata si el si nevasta-sa. Bravos natiune! ati transmis un mesaj clar: spagari din toate facultatile, uniti-va!
Postat 07 Iulie 2011, 11:02 de Ionescu
PACIENTA
CAM AU DREPTATE CEI CE DAU APRECIERILE CUVENITE ACESTEI NONVALORI NUMIT FRATILA , DACA PRIVIM PUITIN IN URMA SI VEDEM CE MANIFESTARE JOSNICA A AVUT FATA DE Prof LENGHEL. CA SI ALTE SPECIMENE CA BRISC, FATA DE Prof.PORUMB, CA POPA CORNEL FATA DE Prof. MATIUTA SI EXEMPLELE POT CONTINUA CU IMPOSTORI DE MARE VALOARE CA DUSE, TRIPE, DOAMNE FERI SA MAI FI FOST SI ASTIA PE LA FACULTATE. SE DUCEA PE CRIS IN TISA TOATE. SI ASA SE CAM INTORC IN MORMANT OAMENI ADEVARATI CA POPA IONICA, CUTUS,,KRISAR.DOBJANSCHI. DE CE NU A FOST PUSA MADAMA CU BROSELE,TIMAR
Postat 06 Iulie 2011, 22:13 de OLGA
f bine
haha. fratila va fi in comisie. rusine intregii conduceri pt ca i-au dat mana libera acestui gunoi. cel mai corupt profesor de la facultatea de medicina, si cel mai mare imputit dintre toti. acest om este un jeg prin comportamentul pe care il are , si prin caracterul lui! rusineee
Postat 06 Iulie 2011, 17:15 de andrei
?
De ce n-au pus-o pe Bungau? Facea ea ordine cu cei care vor sa se scuture de sorbonism!
Postat 06 Iulie 2011, 17:11 de didina
aceeasi marie cu alta palarie
M-am uitat pe CV-ul lui Fratila si e din alt film fata de cel al lui Filip, amandoi avand gradatie de merit. Pare ok dar faptul ca senatul i-a acordat incredere si a si obtinut gradatia ridica totusi semne de intrebare asupra lui. Nu poate fi tocmai el exceptia care confirma regula...pe o lista de impostori sa apara si un om corect????
Postat 06 Iulie 2011, 17:09 de Sorin
aceeasi marie cu alta palarie
Aceeasi pupincuristi Cioara si Zainea? Asa cum am vazut cu ce il avea Ionescu la mina pa Antal, curind vom afla si pretul lui Cioara. Pe celalalt nu-l inteleg...om batrin...
Postat 06 Iulie 2011, 16:53 de Simona
Mercurial...
Felicitari pentru alegere ! La asa senat, asa comisie de etica. Mi se pare normal sa fie unii pe masura altora. Mercurialul printre noi, studentii, e ca la Fratila, fara 400euro nu sta de vorba cu tine. Multi studenti au repetat anul, nu neaparat pentru ca n-au stiut ci pentru ca n-au avut suma suficienta. La Draica e mai putin, cu 100 euro si cel mai impiedicat strain trece... cu ea se poate negocia, dar e destul de experta, asa ca trebuie sa te tii tare. Oricum ai lua-o inveti ceva de la fiecare. Nu stiu cum va arata codul de etica, la asa meseriasi ?
Postat 06 Iulie 2011, 15:51 de STUDENT
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.0189 RON
  • 1 EUR = 4.8745 RON
  • 1 HUF = 0.0135 RON