Din cauza măsurilor impuse în timpul pandemiei de Covid-19, ediţia din acest an a "Colosseum Tournament Romania - Fight card Oradea" are loc în Ungaria, la Biharkeresztes.
Competiţia, în care vor fi angrenaţi şi sportivii bihoreni Alexandru Lungu şi Adrian Maxim, se va desfăşura vineri seară de la ora 19 şi va fi transmisă de Digi Sport, dar şi de FightBox TV, în 60 de ţări de pe patru continente, au transmis organizatorii întrecerilor.
Cântarul oficial este programat totuşi în Oradea, în cursul serii de joi, de la ora 18, la Era Shopping Park, în faţa showroom-ului Interioo. Şi acest eveniment va fi televizat, pe Digi Sport 3 şi FightBox TV.
"În mod normal, în Oradea trebuia să desfăşurăm această competiţie, dar cum la noi sunt condiţiile care sunt, am decis să mergem de această dată peste graniţă, să-l ţinem în condiţii bune în apropiere de Oradea totuşi. Ne pare rău acum că nu are loc în oraş, dar sperăm ca ediţia viitoare să fie găzduită aici şi să fie permis şi accesul spectatorilor", a precizat pentru BIHOREANUL Gabriel Georgescu, promotor Colosseum Tournament.
Main Event-ul evenimentului de vineri de la Biharkeresztes îl va avea în prim plan pe Alexandru Lugu, care la categoria +100 kg îl va avea ca adversar pe Hajdu Tamas.
Celălalt orădean, Adrian Maxim, va lupta la categoria 67 kg, în compania lui Marian Lăpuşneanu.
Competiţia va mai cuprinde alte patru dispute:
- La categoria 77 kg: Kalucz Martin vs Flavius Boiciuc
- La categoria 61 kg: Onisor Ruben vs Iulian Marinescu
- La categoria: +95 kg Conea-Simiuc Cristian-Gabriel vs Tironeac Alexandru
- La categoria: 71 kg Octavian Jurj vs Petruţ Alexandru
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.