URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 10 AUGUST 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Am o mare admiraţie pentru cei care nu cred în Covid, care nu dau doi bani pe regulile stabilite de Guvern şi care au reuşit să afle, prin propriile mijloace, că Uniunea Europeană ne dă bani grei, chipurile,  pentru fiecare mort care ar fi decedat din cauza coronavirusului...
Zic şi eu
Adrian Cris
Am ajuns de unde am plecat, dar cu un preţ mare: resurse materiale şi umane irosite, doar pentru că nu vrem să purtăm o mască, să nu ne îmbulzim unii în alţii şi să ne spălăm pe mâini.
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Sunt curios să văd cum o mai scoate la capăt Primăria Oradea de data asta. A vrut să găsească o soluţie pentru acoperişul parcării de pe Strada Independenţei şi, pentru a nu fi acuzată de totalitarism, a organizat concurs. A făcut un regulament (contestat de Ordinul Arhitecţilor din România), a adunat un juriu, a stabilit un termen limită şi tot ce i-a mai rămas de făcut a fost să numere punctele primite pe fiecare proiect, să facă un clasament şi să declare un câştigător. Acum mai trebuie doar să scoată castanele fierbinţi din foc cu propriile mâini.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre candidatura surpriză a lui Ilie Bolojan la președinția Consiliului Județean Bihor?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam săptămâna trecută, Legea nr. 136/2020, cunoscută popular ca legea carantinei şi izolării la domiciliu, adoptată în urma unei decizii din 25 iunie 2020 a Curţii Constituţionale, prevede că izolarea unei persoane fără acordul acesteia se poate dispune doar pentru 48 de ore, într-o unitate sanitară sau, după caz, într-o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare, atunci când medicul constată riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Consumul de apă poate avea o influenţă nefavorabilă asupra organismului atunci când apa conţine agenţii patogeni ai bolilor infecţioase, când are o compoziţie deosebită de cea a apei potabile şi când apa are gust sau miros ce o fac improprie consumului. Aceste modificări ale normelor de potabilitate pot fi determinate cel mai des de caracteristicile solului străbătut de către ape şi impurificării cu ape uzate fecaloid-menajere sau industriale.
23 Noiembrie 2019, 16:45

Coldplay nu mai merge în turnee, de dragul planetei

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Faimoasa trupă engleză Coldplay a decis că nu va merge într-un turneu de promovare a noului său album, "Everyday Life", lansat zilele trecute, pentru că nu mai vrea să polueze planeta.

Artiştii au anunţat că încearcă să găsească variante de organizare a spectacolelor fără a dăuna mediului înconjurător, mult prea poluat. În primul rând, Coldplay vrea să evite zborurile cu avionul.

"Cu toţii, în orice industrie am lucra, trebuie să ne dăm seama care este cel mai bun mod de a ne face datoria. Cea mai grea parte este cea cu zborurile. Vom încerca, timp de un an sau doi, să vedem nu doar cum turneul nostru poate fi sustenabil, ci şi cum poate aduce beneficii. Să aflăm cum putem folosi impactul creat de turneul nostru pentru a avea un beneficiu pozitiv asupra mediului înconjurător", a explicat Chris Martin, solistul trupei Coldplay.

Acesta a precizat că îşi doreşte concerte alimentate cu energie solară şi fără niciun obiect de plastic de unică folosinţă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.0949 RON
  • 1 EUR = 4.8375 RON
  • 1 HUF = 0.014 RON