Principalele culte şi partide din judeţul Bihor, adesea adversare, şi-au dat mâna pentru promovarea familiei tradiţionale şi le cer adepţilor să voteze "Da" la referendumul care va fi organizat pe 6 şi 7 octombrie pentru modificarea Constituţiei în sensul definirii familiei ca întemeiată pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie.
Biserica şi partidele
Conferinţa organizată joi după-amiază de Coaliţia pentru familie în sala mare a Primăriei Oradea s-a ţinut cu uşile deschise, pentru că mulţimea de participanţi, mai numeroasă decât la oricare dezbatere publică organizată de municipalitate în ultimii ani, s-a întins până pe scări.
La evenimentul moderat de directorul postului de radio "Vocea Evangheliei", Daniel Burtic, au participat reprezentanţi ai cultelor, printre care episcopul ortodox Sofronie Drincec, episcopul reformat Csűri István, pastorul baptist Paul Negruţ, care este și rectorul Universităţii Emanuel, pastorul Liviu Apolzan, secretarul Comunităţii Penticostale Regionale Oradea, sau pastorul Petru Vidu, preşedintele Comunităţii Bisericilor Creştine Baptiste Oradea.
Potrivit organizatorilor, episcopii greco-catolic şi romano-catolic de Oradea, Virgil Bercea şi Bőcskei László, şi-au exprimat susţinerea faţă de referendumul privind modificarea Constituţiei, chiar dacă au putut lua parte la lucrările conferinţei. "Episcopul Bercea este internat în spital în Oradea, iar episcopul Bőcskei este plecat în străinătate", a spus Burtic.
De cealaltă parte, conferinţa a reunit preoţi, pastori, membri ai Coaliţiei pentru familie, elevi ai şcolilor confesionale, dar şi oameni politici din toate partidele importante.
Lucru rarisim, asistenţa i-a putut vedea la acelaşi prezidiu pe primarul Ilie Bolojan, liderul PNL Bihor, aşezat lângă preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, care era flancat de şeful UDMR, Cseke Attila. De asemenea, deputaţii PSD, UDMR şi PNL s-au așezat la aceeaşi masă de dezbateri.
Cu argumente ştiinţifice
Conferinţa, deschisă cu o rugăciune oficiată de episcopul ortodox Sofronie Drincec, a cuprins luări de cuvânt ale reprezentanţilor bisericilor, care şi-au îndemnat credincioşii să voteze la referendum pentru protecţia prin Constituţie a familiei tradiţionale.
Absolvent de Medicină, episcopul Sofronie şi-a susţinut poziţia nu doar cu argumente teologice, ci şi ştiinţifice. "Omul, în partea sa trupească, pleacă la călătorie în viaţă cu celula ou sau zigotul ce se formează dintr-o celulă incompletă a tatălui şi a mamei, care doar împreună au numărul necesar de cromozomi ca să poată crea o celulă viabilă", a spus episcopul.
La rândul său, pastorul Petru Vidu a avertizat că "sunt ţări care au legalizat căsătoria între părinţi de acelaşi sex şi nu mai spun mamă şi tată, ci părinte unu şi părinte doi", lucru care s-ar putea întâmpla şi în România.
În plus, episcopul Csűri István a arătat că definiţia familiei trebuie precizată expres în legea fundamentală, pentru că "trebuie să conştientizăm că o Constituţie, datorită legislaţiei, poate fi mult mai dificil modificată". Modificarea Constituţiei necesită un referendum naţional, pe când pe o lege poate fi modificată simplu de Parlament.
"Voi vota: Da!"
Liderii politici prezenţi în sală şi-au declarat, fără excepţie, susţinerea pentru referendumul de revizuire a Constituţiei.
Ioan Mang a negat că acesta ar avea o miză electorală. "Referendumul, să ştie cei răutăcioşi, nu este al nostru, al partidelor politice. Nimeni nu vrea să confişte acest referendum din punct de vedere politic", a declarat liderul PSD.
Social-democratul a spus că, în urma consultării cu colegii din ţară, partidul se va implica în demersul de modificare a Constituţiei. "Vom face apel către membri şi simpatizanţi să se prezinte la referendum", a spus Mang.
La rândul său, liderul UDMR Bihor, Cseke Attila, a afirmat va vota cu "Da" la referendum şi va transmite "comunităţii maghiare să participe la referendum pentru că democraţia înseamnă a-ţi exercita votul şi nu de a sta deoparte".
Inclusiv primarul Ilie Bolojan a declarat că va încuraja participarea la referendum. "Am susţinut în tot aceşti ani multe proiecte de infrastructură în oraş. Acesta e un proiect de surpastructură. Cele de infrastructură se văd imediat, ieşi în oraş şi foloseşti podul sau un parc. Cele de suprastructură nu se văd imediat, dar au un impact forte puternic", a spus liberalul.
Edilul le-a recomandat susţinătorilor săi să participe la scrutinul din 6 şi 7 octombrie. "Eu voi participa la vot şi voi vota cu "Da". Aşa să ne ajute Dumnezeu!", spus Bolojan în ton cu poziţia comună. Pentru prima dată după revoluţie principalele partide locale par să se fi înţeles asupra unei chestiuni... bazate pe sex.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.