URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 20 SEPTEMBRIE 2021
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Doamna Raluca Turcan, ministrul Muncii, a venit în Oradea să vadă cum merg angajările şomerilor. Şi după discuţii ca de la om la om cu bieţii oameni fără slujbe a anunţat că, în mărinimia ei, va mări salariu minim. Dacă asta înseamnă că din micile ei economii va da câţiva lei în plus celor plătiţi cu minimul pe economie, vă înşelaţi.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Deşi practic meseria asta de trei decenii, azi, mâine, nu încetează să mă minuneze un fenomen permanent manifest în politica românească: modul în care se autodevorează coaliţiile de partide ajunse la guvernare, făcându-se cioburi înainte de-a apuca să furnizeze ceva substanţial naivilor de electori. A fost boala CDR-ului, a fost a USL-ului, este a guvernării de azi şi va fi, probabil, şi a celei de mâine...
Zic şi eu
Adrian Cris
Multe măști ce afișau inteligență și onestitate au căzut săptămâna trecută. În timp ce milioane de cetățeni sunt terifiați de scumpirea energiei (care o va agrava pe cea a produselor și serviciilor), într-un context oricum frustrant, creat de o alianță care și-a îngropat toate promisiunile, premierul Florin Cîțu s-a dovedit un brigand de Liga a III-a, autor de mișelii și de prostii impardonabile nu doar de către partenerii din USR-PLUS, ci în mod normal nici de către propriii colegi din PNL.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre intenția municipalității orădene de a reînființa Fotbal Club Bihor, cu intenția de a promova echipa până în prima ligă?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La mijlocul săptămânii trecute am încheiat un mandat de exact 7 luni în calitate de secretar de stat la Ministerul Justiţiei (9 februarie - 8 septembrie 2021). La final de drum, este interesant de făcut o mică retrospectivă a celor întâmplate în acest interval de timp şi o sinteză a proiectelor pornite şi aflate în derulare.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Mai 2011, 14:59

Clădirile Ursulinelor şi Băncii Naţionale au câştigat concursul "Faţada anului 2010"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Clădirea Ursulinelor, care adăposteşte în prezent Liceul Ady Endre şi imobilul filialei Bihor a Băncii Naţionale a României au câştigat la începutul lunii mai locurile II şi III la concursul naţional "Faţada anului 2010" organizat de producătorul de materiale de construcţii Baumit. "Faptul că în cadrul concursului faţadele a două clădiri din municipiu au câştigat locul II, respectiv locul III, reprezintă o reuşită importantă a comunităţii orădene", a declarat viceprimarul Biro Rozalia, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă.

La concursul naţional, care se adresează arhitecţilor, constructorilor şi investitorilor, s-au înscris peste o sută de proiecte pe secţiunile: locuinţe familiale (clădiri noi şi reabilitate), construcţii noi (clădiri de locuinţe, administrative şi hoteluri), construcţii reabilitate (reconstrucţii, reabilitare şi restaurare) şi secţiune specială dedicată arhitecţilor din Republica Moldova.

La secţiunea clădiri reabilitate, locul II a revenit faţadei clădirii Ursulinelor care adăposteşte Liceul Ady Endre cu predare în limba maghiară, reabilitată de firma Sedevi Impex SRL Oradea după un proiect al firmei Pro Arh SRL Oradea aparţinând arhitectului Ernest Pafka.

La fel, locul III a revenit faţadei sediului BNR Bihor din Parcul Traian, nr. 8, reabilitată de firma Abed Nego după un proiect al firmei Nova Proiect SRL.

Acesta este pentru a doua oară consecutiv când firma Pro Arh câştigă locul II la concursul "faţada anului" după ediţia din 2009 când a când a participat la întrecere cu prima porţiune reabilitată din clădirea Ursulinelor.

Concursul s-a desfăşurat în semn de recunoaştere a profesionalismului echipelor de proiectanţi şi constructori care au lucrat la clădirile rebilitate sau construite în cursul anului 2010.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
da, dar dupa cati ani:))
am asitata la NASULTV a fost prezenta si ANDREEA VASS si ANDREEA IONESCU, dramatic sistemul in care traim, au vb si alte persoane care dupa 89 au suferit schimbarea, deosebit cand i am ascultata am prins putere si ambitie imi doresc sa traiasc npana la 80 de ani, nu merita sa ne sacrificam sa dam satisfcatii EVAZIONISTILOR si TEPARILOR din POLITICA, chiar nu merita avem comunism care inca ne tin prizonieri , bine fac ca nici nu vom PRODUCE, la urma urmei nu trebuie sa fim PROSPERI, umflatine preturile la CURENTUL ELECTRI< incasati subventile ciobanilor, cate nu stim noi, dar la ce ne foloseste, am UCIDE si nu merita, FURATII, FURATII si IAR FURATI, perseverati ca sa va moara neamul intr o zi:)) tot in puscarie vor ajunge oricum si nu va vor mai procrea sangele de hotii viciati:)) in tot raul este si un bine cei puternici vor supravietui nu cei care inseala si fura... de ce nu mai scrieti de LUCIA VARGA de demagogia de sluga impusa in PNL de ce numai PDL e pus la inaintare, ANDREEA IONESCU nu e nebuna, s a lovit de ce si altii se vor lovii, banii pe acte dar in mana NICIODATA: TEPARI:)) traim un sistem de securisti fiscal, nu ai nici o sanasa oricum clachezi si renunti, asta e viitor
Postat 18 Mai 2011, 15:55 de dureros
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.1999 RON
  • 1 EUR = 4.9473 RON
  • 1 HUF = 0.0141 RON